Bert Hellinger - Un val, un ocean. Experiente si reflectii
PRP: 42,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 37,80 lei
Diferență: 4,20 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Bert Hellinger
Editura: CARTEA DAATH
Anul publicării: 2011
DESCRIERE
Un val, un ocean de Bert Hellinger.
"Am contribuit prin a da mai departe ceea ce mi-a fost dat, si am facut-o cu bucurie.”
Bert Hellinger
Cu bucurie in suflet constatam al doilea pas prin care creatorul metodei constelatiilor de familie, Bert Hellinger, este adus mai aproape de psihologii, psihoterapeutii, facilitatorii de constelatii si, in general, de publicul roman interesat de constelatiile de familie.
Pentru noi, Asociatia Romana de Terapii Sistemice, este un al doilea pas care aduce mai mult la lumina frumusetea unei munci ce se doreste experimentata, care poate bulversa tocmai prin profunzimea si neconventionalitatea ei, si care, in mod misterios, nu poate fi prinsa, de multe ori, in chingile logicii obisnuite.
Inainte de a fi tehnica, lucrarea are calitatile unei carti de referinta, de intelepciune, deoarece inmanuncheaza tot ceea ce autorul a strans ca si cunoastere pe parcursul vietii si, in acelasi timp, ofera posibilitatea fiecarui cititor de a-si lua ceea ce are nevoie in legatura cu o anumita tema.
Aparuta initial in 2005, lucrarea aduna si ordoneaza eforturile si intuitiile sale in legatura cu legile iubirii si in acelasi timp cu efectele si limitele constiintei. Textele sunt recolta seminariilor de constelatii de familie desfasurate intre anii 1992-2000.
Cartea surprinde esenta a ceea ce Bert Hellinger are de spus in legatura cu modul de abordare a bolilor grave, a traumelor, psihozelor, a relatiei dintre agresori si victime, dar, in acelasi timp, ofera intelegerea sa asupra relatiilor umane in context mai larg, spre exemplu, asupra legilor iubirii in relatiile de cuplu, in relatiile dintre parinti si copii, a diferitelor efecte ale credintelor religioase, a intalnirilor noastre cu mortii si moartea si a modalitatilor si mijloacelor prin care putem contribui la dobandirea pacii si reconcilierii.
Dupa cum Bert Hellinger tine sa precizeze, textele cuprinse in carte, au aparut in mod spontan in moduri diferite: fie ca introduceri, fie ca si comentarii, concluzii sau sinteze. Uneori ele au reprezentat raspunsuri la intrebarile puse pe parcursul seminariilor, discutiilor sau interviurilor.
in receptarea insighturilor autorului, cititorul este invitat sa inteleaga, in spiritul metodei fenomenologice, faptul ca ele se refera la o situatie specifica si au iesit la suprafata tocmai datorita acesteia. Astfel, ele nu trateaza un subiect la modul general, ci se refera doar la situatia specifica pe care o prezinta. De fiecare data cand unele parti seamana, totusi fiecare ofera si pune in lumina un alt aspect, asa cum reiese din contextul sau particular.
Asa cum Bert Hellinger o afirma in mai multe randuri, cea mai buna intelegere a metodei si insighturilor constelatiilor familiale apare atunci cand este luata in considerare filosofia aflata la baza acestora, si anume fenomenologia si metoda fenomenologica de cunoastere, asa s-a dezvoltat ea, incepand cu Edmund Husserl si Martin Heidegger.
Dincolo de toate, contactul cu aceasta informatie atinge sufletul intr-un mod profund, misterios si contribuie la experiente care prin exceptionalitatea lor ar fi suficiente in sine. Daca, in plus, poate constitui si un ghid pentru cei ce doresc sa aprofundeze cunoasterea la nivelul sufletului, atunci consideram ca menirea eforturilor noastre a fost atinsa pe deplin. in cele din urma, a citi orice lucrare a lui Bert Hellinger este o experienta in sine si ne dorim sa va bucurati din plin de ea. Parafrazand-o pe colega mea traducatoare, acesta este Bert Hellinger, terapeutul care isi permite sa greseasca, dar care se inclina cu respect in fata misterului fiintei.
Ion Bucur
Facilitator de constelatii familiale
Bucuresti, decembrie 2010
Fragment din carte:
Psihoterapia stiintifica si psihoterapia fenomenologica
Psihoterapia fenomenologica este la polul opus psihoterapiei stiintifice. Stiinta experimentala cauta, prin intermediul experimentului, un tipar care poate fi reprodus in asa fel incat, aceleasi conditii sa genereze acelasi rezultat. in stiintele naturale e relativ usor sa obtii acelasi rezultat din acelasi experiment. Dar acest lucru nu este posibil in cazul sufletului.
Daca un individ decide sa urmeze si sa dezvolte principiile unei psihoterapii si investigatii stiintifice, atunci trebuie sa creeze un design experimental in care variabilele personale sunt efectiv excluse, lucrand astfel, doar cu cele externe. Dar asa cum vedeti aici (Nota editorului„in cadrul constelatiilor de familie”), ceea ce este personal are cea mai mare importanta. in constelatii nu poti dobandi nimic daca nu iei in considerare ceea ce este personal. Acesta este unul dintre aspecte.
In plus fata de asta, psihoterapia stiintifica este lineara, ceea ce inseamna: o cauza specifica are un efect care duce la o anume consecinta.
Din contra, psihoterapia fenomenologica cauta sa stabileasca un context, fara vreo intentie anume in minte si fara frica, cu alte cuvinte, fara intentia de a vindeca. Prin urmare, terapeutul care doreste sa lucreze fenomenologic, trebuie sa accepte lumea asa cum este. El nu trebuie sa aiba nici cea mai mica dorinta de a schimba lumea. Si asta cere ca el sa se retraga. El accepta boala clientului asa cum este. Nu are nici cea mai mica dorinta de a interveni.
Un doctor vede situatia diferit, pentru ca el are capacitatea, in mare masura, de a aplica stiintific cunostintele, si aceasta este datoria lui. Dar tin sa fac o distinctie clara.
Acest tip de abordare nu functioneaza in cazul constelatiilor. in constelatii, terapeutul se suspenda pe sine insusi si creeaza un context mai larg. Daca lucrez cu un client, atunci ii accept sistemul in totalitate. Nu doar ma uit la client. Ma uit de asemenea la sistemul lui, in special la acei oameni care au fost exclusi sau nu apar deloc, dar pe care ii simt, si ii am in vedere tocmai pentru ca sunt neutru. Ei au un loc alaturi de mine, locul care le-a fost refuzat in sistem. in secunda in care ii iau cu mine, sunt in deplina rezonanta cu sistemul si cu clientul. Si ceea ce simt este o mare afectiune pentru sistemul lui.
Daca ma suspend pe mine insumi si ma deschid total catre situatie, fara intentie sau frica fata de ceea ce ar putea iesi la iveala atunci, dintr-o data, sunt capabil sa surprind esentialul, si care este dincolo de ceea ce este vizibil. Si atunci imi dau seama: in acest punct este cheia.
Si acest aspect este vital pentru gasirea solutiei. Este relativ simplu sa configurezi o constelatie de familie dar, cand vine vorba despre a descoperi unde se afla solutia, acest lucru este posibil doar daca persoana este in rezonanta. Atunci va deveni clar de la sine. Si asta se numeste constientizare fenomenologica. Ea loveste ca un fulger si este intotdeauna in rezonanta cu marele tot. Ceea ce o diferentiaza in mod specific este aceea ca este o constientizare cu iubire. Acest aspect este unul esential, pentru ca daca este insotita de iubire, este o constientizare pe care te poti baza.
Si, prin urmare, aceasta modalitate de a lucra nu poate fi invatata asa cum inveti de obicei niste reguli. Cu aceasta metoda, este mai degraba important ca cel care o practica sa se lase condus de ea si sa dobandeasca intelegere prin practica si raspuns. in acest fel poti lucra tu insuti cu ea.
Daca lucrez cu un client si observ ca nu exista solutie, atunci iau acest aspect cat se poate de in serios si ma retrag complet. Si faptul ca ma retrag nu ma frustreaza. Daca sunt cu adevarat in rezonanta, acest lucru nu are cum sa ma frustreze. Dar asta inseamna sa fiu complet in rezonanta. Apoi raman cu ceea ce am constientizat si nu-mi permit sa fiu distras de la ceea ce am constientizat nici de cei care se opun, nici de nimic.
Bineinteles pot si gresi. Asta imi este clar. Si atunci este necesara rezonanta altor participanti– participanti care sunt alerti. Ei pot fi capabili sa vada ceea ce eu nu am surprins sau am trecut cu vederea. Atunci eu trebuie sa am incredere in constiinta lor.
Totusi, cand confrunt clientul cu cea mai severa consecinta a comportamentului sau si cineva se aliaza cu clientul pentru ca ceea ce fac il sperie, el interfereaza. Iar eu nu trebuie sa permit aceasta interferenta– ea mi-ar slabi forta.
Terapeutul care lucreaza in acest mod este un luptator. in cartile sale despre Don Juan, Carlos Castaneda descrie ce este acela un luptator. Un luptator, in acest context nu se sperie nici macar de limita extrema– limita extrema fiind aceea in care este posibil ca toate sa iasa bine sau sa mearga prost. Totusi, experienta mea practica mi-a aratat ca, daca un terapeut merge pana la limita maxima, de cele mai multe ori asta duce la succes. Cu riscurile de rigoare. Si daca unei persoane ii este teama sa-si asume aceste riscuri, atunci ea nu va fi capabila sa lucreze cu aceasta metoda. Pentru ca atunci cand va ajunge la esenta, si cand totul devine o chestiune de viata si de moarte, in acel moment, ea va trebui sa fie capabila sa ia o decizie, atunci si numai atunci, nu inainte.
Astfel, cu acest mod de lucru, orice iese la iveala indica si calea de urmat. Si acea persoana trebuie sa se abandoneze acestui lucru, uneori chiar si fara sa-l fi inteles pe deplin. Pentru ca felul in care stau lucrurile cu adevarat si unde vor ajunge ele, devine clar abia la sfarsit, nu la inceput.
Perceptie si indoiala
Participant: in ce masura tu, ca terapeut, ai o influenta asupra reprezentantilor? Am impresia ca ii influentezi atat pe ei cat si modul in care ei simt si experimenteaza situatia, ca poate gandurile tale sunt transferate catre ei iar ei, la randul lor, desi inconstient, isi doresc sa se potriveasca cu ceea ce gandesti. Cum te pozitionezi fata de acest lucru? Este o responsabilitate foarte mare pe care o ai in calitate de terapeut.
Hellinger: Dar hai sa ne uitam la asta din alt unghi. Daca am dubii si ezit, si acestea vor fi transferate. Si atunci apare intrebarea: ce este mai bine? Cand lucrez trebuie sa am incredere in reprezentanti. Si totusi nu trebuie sa renunt nici la perceptiile mele. Este important sa intelegi ca perceptia directa sau constientizarea aduc cu sine o experienta particulara. Cand cineva devine constient de ceva, dar acel lucru il face sa exprime o indoiala sau o obiectie, chiar daca asta se intampla doar in interiorul lui, atunci constientizarea dispare. Constientizarea nu tolereaza obiectiile sau opozitia.
Un alt aspect de luat in considerare este ca atunci cand lucrez cu un grup terapeutic lucrez cu toti participantii in acelasi timp. Daca lucrez cu respect si iubire pentru client si cu bunavointa pentru gasirea unei solutii, atunci imi pun toata increderea in faptul ca din energiile noastre combinate si din energia campului, va aparea o solutie. in acest context, daca as influenta pe cineva, ar trebui sa fie grupul ca intreg, in cazul in care o astfel de alterare a procesului ar putea sa apara. Totusi, intrebarea ta arata faptul ca multi participanti de aici se bazeaza pe ei insisi si sunt independenti. Daca ar fi sa gresesc sau sa comit o greseala, ea ar fi observata de altcineva si corectata. Nu am incredere doar in perceptiile mele, ci si in cele ale participantilor care vad desfasurandu-se in fata lor aceeasi situatie ca si mine.
Tipare de gandire si destin
Rupert Sheldrake a descris in cartile sale caracteristicile si efectele campurilor morfogenetice, adica a acelor campuri de energie care definesc diferitele structuri. El mi-a spus ca, cu constelatiile de familie, o persoana poate fi martor al unui camp morfogenetic la prima mana.
Uneori reflectez daca observatiile lui pot gasi si o alta aplicare. Poate ca tipare specifice de gandire definesc un grup pana la limita la care ele ajung, de fapt, sa restranga posibilitatea aparitiei unor noi insight-uri. Poate ca anumite comportamente proprii unei familii constituie de asemenea tipare care ajung sa formeze campul morfogenetic al acelei familii. Daca, de exemplu, cineva s-a sinucis, atunci uneori ce urmeaza este ca cineva, intr-o generatie viitoare, de asemenea, se va sinucide. Acest lucru nu se intampla doar pentru ca vor sa-l urmeze pe acel membru al familiei. Un tipar s-a creat si actiunea de sinucidere este comisa in concordanta cu acest tipar creat, mai degraba decat datorita unei intentii (cat de subconstienta ar putea fi ea) de a-l urma pe celalalt.
Sheldrake a observat cum, pe masura ce este format un nou cristal, forma sa nu este inca predeterminata. Totusi, cand un al doilea cristal se formeaza din primul, el se modeleaza pe tiparul acestuia. Experienta arata ca, exista deja la acest moment o memorie a cristalului initial. Campul morfogenetic pare a avea memorie. Prin urmare, urmatorul cristal se va dezvolta, dupa toate probabilitatile, pe modelul celui dintai. Daca acest lucru se repeta de suficient de multe ori, un tipar fix este stabilit. Poate ca si tiparele destinului se reproduc in acelasi mod.
intreruperea tiparului
Recunoasterea si ruperea unui astfel de tipar cere curajul de a adopta ceva nou. intreruperea cu succes a tiparului reprezinta o realizare speciala. Acest lucru nu se va intampla prin simpla acceptare, ca atare, a propriului destin. Acea persoana va trebui sa se dea cu un pas in spate. in loc sa se lase dusa de curent, persoana respectiva va trebui sa se catere pe tarm si sa priveasca raul pana cand ii va intelege cursul, ii va recunoaste potentialul si va decide ce este de facut.
Lumina si intuneric
Familia are o memorie dincolo de amintirile ei. Ceea ce iese la lumina din aceasta memorie este un dar. Dar, nu totul iese la lumina. Ceea ce ii este esential, esenta ei, ramane ascunsa privirilor noastre, de exemplu originea si scopul ei. Putem folosi ceea ce este dezvaluit, dar nu il putem detine si nici nu putem merge mai departe decat ceea ce ni se arata.
Ceea ce iese la lumina nu divulga tot ceea ce este ascuns si protejat. Lucrurile ne sunt dezvaluite in anumite limite. Iar opiniile noastre adesea se interpun, punand in umbra ceea ce a iesit la suprafata. O opinie, imediat ce s-a format, ne constrange sa ramanem subiectivi si asta sta in calea cunoasterii.
Daca ne centram atunci cand lucram, atunci ne focalizam nu numai pe ceea ce este vizibil, ci si pe ceea ce a ramas ascuns. Avem respect atat pentru ceea ce ne este revelat, cat si pentru ceea ce ramane umbrit. Le acceptam pe amandoua, esenta vizibilului si esenta ascunsului. Si cu toate astea, modul acesta de lucru nu este limitat la sau de ceea ce este in prim plan, cum ar fi nevoia de a vindeca o suferinta. Merge dincolo de asta. Si in acest fel, demersul este calitativ diferit de psihoterapie.
Numar pagini:521
Anul aparitiei: 2011
Bert Hellinger
Cu bucurie in suflet constatam al doilea pas prin care creatorul metodei constelatiilor de familie, Bert Hellinger, este adus mai aproape de psihologii, psihoterapeutii, facilitatorii de constelatii si, in general, de publicul roman interesat de constelatiile de familie.
Pentru noi, Asociatia Romana de Terapii Sistemice, este un al doilea pas care aduce mai mult la lumina frumusetea unei munci ce se doreste experimentata, care poate bulversa tocmai prin profunzimea si neconventionalitatea ei, si care, in mod misterios, nu poate fi prinsa, de multe ori, in chingile logicii obisnuite.
Inainte de a fi tehnica, lucrarea are calitatile unei carti de referinta, de intelepciune, deoarece inmanuncheaza tot ceea ce autorul a strans ca si cunoastere pe parcursul vietii si, in acelasi timp, ofera posibilitatea fiecarui cititor de a-si lua ceea ce are nevoie in legatura cu o anumita tema.
Aparuta initial in 2005, lucrarea aduna si ordoneaza eforturile si intuitiile sale in legatura cu legile iubirii si in acelasi timp cu efectele si limitele constiintei. Textele sunt recolta seminariilor de constelatii de familie desfasurate intre anii 1992-2000.
Cartea surprinde esenta a ceea ce Bert Hellinger are de spus in legatura cu modul de abordare a bolilor grave, a traumelor, psihozelor, a relatiei dintre agresori si victime, dar, in acelasi timp, ofera intelegerea sa asupra relatiilor umane in context mai larg, spre exemplu, asupra legilor iubirii in relatiile de cuplu, in relatiile dintre parinti si copii, a diferitelor efecte ale credintelor religioase, a intalnirilor noastre cu mortii si moartea si a modalitatilor si mijloacelor prin care putem contribui la dobandirea pacii si reconcilierii.
Dupa cum Bert Hellinger tine sa precizeze, textele cuprinse in carte, au aparut in mod spontan in moduri diferite: fie ca introduceri, fie ca si comentarii, concluzii sau sinteze. Uneori ele au reprezentat raspunsuri la intrebarile puse pe parcursul seminariilor, discutiilor sau interviurilor.
in receptarea insighturilor autorului, cititorul este invitat sa inteleaga, in spiritul metodei fenomenologice, faptul ca ele se refera la o situatie specifica si au iesit la suprafata tocmai datorita acesteia. Astfel, ele nu trateaza un subiect la modul general, ci se refera doar la situatia specifica pe care o prezinta. De fiecare data cand unele parti seamana, totusi fiecare ofera si pune in lumina un alt aspect, asa cum reiese din contextul sau particular.
Asa cum Bert Hellinger o afirma in mai multe randuri, cea mai buna intelegere a metodei si insighturilor constelatiilor familiale apare atunci cand este luata in considerare filosofia aflata la baza acestora, si anume fenomenologia si metoda fenomenologica de cunoastere, asa s-a dezvoltat ea, incepand cu Edmund Husserl si Martin Heidegger.
Dincolo de toate, contactul cu aceasta informatie atinge sufletul intr-un mod profund, misterios si contribuie la experiente care prin exceptionalitatea lor ar fi suficiente in sine. Daca, in plus, poate constitui si un ghid pentru cei ce doresc sa aprofundeze cunoasterea la nivelul sufletului, atunci consideram ca menirea eforturilor noastre a fost atinsa pe deplin. in cele din urma, a citi orice lucrare a lui Bert Hellinger este o experienta in sine si ne dorim sa va bucurati din plin de ea. Parafrazand-o pe colega mea traducatoare, acesta este Bert Hellinger, terapeutul care isi permite sa greseasca, dar care se inclina cu respect in fata misterului fiintei.
Ion Bucur
Facilitator de constelatii familiale
Bucuresti, decembrie 2010
Fragment din carte:
Psihoterapia stiintifica si psihoterapia fenomenologica
Psihoterapia fenomenologica este la polul opus psihoterapiei stiintifice. Stiinta experimentala cauta, prin intermediul experimentului, un tipar care poate fi reprodus in asa fel incat, aceleasi conditii sa genereze acelasi rezultat. in stiintele naturale e relativ usor sa obtii acelasi rezultat din acelasi experiment. Dar acest lucru nu este posibil in cazul sufletului.
Daca un individ decide sa urmeze si sa dezvolte principiile unei psihoterapii si investigatii stiintifice, atunci trebuie sa creeze un design experimental in care variabilele personale sunt efectiv excluse, lucrand astfel, doar cu cele externe. Dar asa cum vedeti aici (Nota editorului„in cadrul constelatiilor de familie”), ceea ce este personal are cea mai mare importanta. in constelatii nu poti dobandi nimic daca nu iei in considerare ceea ce este personal. Acesta este unul dintre aspecte.
In plus fata de asta, psihoterapia stiintifica este lineara, ceea ce inseamna: o cauza specifica are un efect care duce la o anume consecinta.
Din contra, psihoterapia fenomenologica cauta sa stabileasca un context, fara vreo intentie anume in minte si fara frica, cu alte cuvinte, fara intentia de a vindeca. Prin urmare, terapeutul care doreste sa lucreze fenomenologic, trebuie sa accepte lumea asa cum este. El nu trebuie sa aiba nici cea mai mica dorinta de a schimba lumea. Si asta cere ca el sa se retraga. El accepta boala clientului asa cum este. Nu are nici cea mai mica dorinta de a interveni.
Un doctor vede situatia diferit, pentru ca el are capacitatea, in mare masura, de a aplica stiintific cunostintele, si aceasta este datoria lui. Dar tin sa fac o distinctie clara.
Acest tip de abordare nu functioneaza in cazul constelatiilor. in constelatii, terapeutul se suspenda pe sine insusi si creeaza un context mai larg. Daca lucrez cu un client, atunci ii accept sistemul in totalitate. Nu doar ma uit la client. Ma uit de asemenea la sistemul lui, in special la acei oameni care au fost exclusi sau nu apar deloc, dar pe care ii simt, si ii am in vedere tocmai pentru ca sunt neutru. Ei au un loc alaturi de mine, locul care le-a fost refuzat in sistem. in secunda in care ii iau cu mine, sunt in deplina rezonanta cu sistemul si cu clientul. Si ceea ce simt este o mare afectiune pentru sistemul lui.
Daca ma suspend pe mine insumi si ma deschid total catre situatie, fara intentie sau frica fata de ceea ce ar putea iesi la iveala atunci, dintr-o data, sunt capabil sa surprind esentialul, si care este dincolo de ceea ce este vizibil. Si atunci imi dau seama: in acest punct este cheia.
Si acest aspect este vital pentru gasirea solutiei. Este relativ simplu sa configurezi o constelatie de familie dar, cand vine vorba despre a descoperi unde se afla solutia, acest lucru este posibil doar daca persoana este in rezonanta. Atunci va deveni clar de la sine. Si asta se numeste constientizare fenomenologica. Ea loveste ca un fulger si este intotdeauna in rezonanta cu marele tot. Ceea ce o diferentiaza in mod specific este aceea ca este o constientizare cu iubire. Acest aspect este unul esential, pentru ca daca este insotita de iubire, este o constientizare pe care te poti baza.
Si, prin urmare, aceasta modalitate de a lucra nu poate fi invatata asa cum inveti de obicei niste reguli. Cu aceasta metoda, este mai degraba important ca cel care o practica sa se lase condus de ea si sa dobandeasca intelegere prin practica si raspuns. in acest fel poti lucra tu insuti cu ea.
Daca lucrez cu un client si observ ca nu exista solutie, atunci iau acest aspect cat se poate de in serios si ma retrag complet. Si faptul ca ma retrag nu ma frustreaza. Daca sunt cu adevarat in rezonanta, acest lucru nu are cum sa ma frustreze. Dar asta inseamna sa fiu complet in rezonanta. Apoi raman cu ceea ce am constientizat si nu-mi permit sa fiu distras de la ceea ce am constientizat nici de cei care se opun, nici de nimic.
Bineinteles pot si gresi. Asta imi este clar. Si atunci este necesara rezonanta altor participanti– participanti care sunt alerti. Ei pot fi capabili sa vada ceea ce eu nu am surprins sau am trecut cu vederea. Atunci eu trebuie sa am incredere in constiinta lor.
Totusi, cand confrunt clientul cu cea mai severa consecinta a comportamentului sau si cineva se aliaza cu clientul pentru ca ceea ce fac il sperie, el interfereaza. Iar eu nu trebuie sa permit aceasta interferenta– ea mi-ar slabi forta.
Terapeutul care lucreaza in acest mod este un luptator. in cartile sale despre Don Juan, Carlos Castaneda descrie ce este acela un luptator. Un luptator, in acest context nu se sperie nici macar de limita extrema– limita extrema fiind aceea in care este posibil ca toate sa iasa bine sau sa mearga prost. Totusi, experienta mea practica mi-a aratat ca, daca un terapeut merge pana la limita maxima, de cele mai multe ori asta duce la succes. Cu riscurile de rigoare. Si daca unei persoane ii este teama sa-si asume aceste riscuri, atunci ea nu va fi capabila sa lucreze cu aceasta metoda. Pentru ca atunci cand va ajunge la esenta, si cand totul devine o chestiune de viata si de moarte, in acel moment, ea va trebui sa fie capabila sa ia o decizie, atunci si numai atunci, nu inainte.
Astfel, cu acest mod de lucru, orice iese la iveala indica si calea de urmat. Si acea persoana trebuie sa se abandoneze acestui lucru, uneori chiar si fara sa-l fi inteles pe deplin. Pentru ca felul in care stau lucrurile cu adevarat si unde vor ajunge ele, devine clar abia la sfarsit, nu la inceput.
Perceptie si indoiala
Participant: in ce masura tu, ca terapeut, ai o influenta asupra reprezentantilor? Am impresia ca ii influentezi atat pe ei cat si modul in care ei simt si experimenteaza situatia, ca poate gandurile tale sunt transferate catre ei iar ei, la randul lor, desi inconstient, isi doresc sa se potriveasca cu ceea ce gandesti. Cum te pozitionezi fata de acest lucru? Este o responsabilitate foarte mare pe care o ai in calitate de terapeut.
Hellinger: Dar hai sa ne uitam la asta din alt unghi. Daca am dubii si ezit, si acestea vor fi transferate. Si atunci apare intrebarea: ce este mai bine? Cand lucrez trebuie sa am incredere in reprezentanti. Si totusi nu trebuie sa renunt nici la perceptiile mele. Este important sa intelegi ca perceptia directa sau constientizarea aduc cu sine o experienta particulara. Cand cineva devine constient de ceva, dar acel lucru il face sa exprime o indoiala sau o obiectie, chiar daca asta se intampla doar in interiorul lui, atunci constientizarea dispare. Constientizarea nu tolereaza obiectiile sau opozitia.
Un alt aspect de luat in considerare este ca atunci cand lucrez cu un grup terapeutic lucrez cu toti participantii in acelasi timp. Daca lucrez cu respect si iubire pentru client si cu bunavointa pentru gasirea unei solutii, atunci imi pun toata increderea in faptul ca din energiile noastre combinate si din energia campului, va aparea o solutie. in acest context, daca as influenta pe cineva, ar trebui sa fie grupul ca intreg, in cazul in care o astfel de alterare a procesului ar putea sa apara. Totusi, intrebarea ta arata faptul ca multi participanti de aici se bazeaza pe ei insisi si sunt independenti. Daca ar fi sa gresesc sau sa comit o greseala, ea ar fi observata de altcineva si corectata. Nu am incredere doar in perceptiile mele, ci si in cele ale participantilor care vad desfasurandu-se in fata lor aceeasi situatie ca si mine.
Tipare de gandire si destin
Rupert Sheldrake a descris in cartile sale caracteristicile si efectele campurilor morfogenetice, adica a acelor campuri de energie care definesc diferitele structuri. El mi-a spus ca, cu constelatiile de familie, o persoana poate fi martor al unui camp morfogenetic la prima mana.
Uneori reflectez daca observatiile lui pot gasi si o alta aplicare. Poate ca tipare specifice de gandire definesc un grup pana la limita la care ele ajung, de fapt, sa restranga posibilitatea aparitiei unor noi insight-uri. Poate ca anumite comportamente proprii unei familii constituie de asemenea tipare care ajung sa formeze campul morfogenetic al acelei familii. Daca, de exemplu, cineva s-a sinucis, atunci uneori ce urmeaza este ca cineva, intr-o generatie viitoare, de asemenea, se va sinucide. Acest lucru nu se intampla doar pentru ca vor sa-l urmeze pe acel membru al familiei. Un tipar s-a creat si actiunea de sinucidere este comisa in concordanta cu acest tipar creat, mai degraba decat datorita unei intentii (cat de subconstienta ar putea fi ea) de a-l urma pe celalalt.
Sheldrake a observat cum, pe masura ce este format un nou cristal, forma sa nu este inca predeterminata. Totusi, cand un al doilea cristal se formeaza din primul, el se modeleaza pe tiparul acestuia. Experienta arata ca, exista deja la acest moment o memorie a cristalului initial. Campul morfogenetic pare a avea memorie. Prin urmare, urmatorul cristal se va dezvolta, dupa toate probabilitatile, pe modelul celui dintai. Daca acest lucru se repeta de suficient de multe ori, un tipar fix este stabilit. Poate ca si tiparele destinului se reproduc in acelasi mod.
intreruperea tiparului
Recunoasterea si ruperea unui astfel de tipar cere curajul de a adopta ceva nou. intreruperea cu succes a tiparului reprezinta o realizare speciala. Acest lucru nu se va intampla prin simpla acceptare, ca atare, a propriului destin. Acea persoana va trebui sa se dea cu un pas in spate. in loc sa se lase dusa de curent, persoana respectiva va trebui sa se catere pe tarm si sa priveasca raul pana cand ii va intelege cursul, ii va recunoaste potentialul si va decide ce este de facut.
Lumina si intuneric
Familia are o memorie dincolo de amintirile ei. Ceea ce iese la lumina din aceasta memorie este un dar. Dar, nu totul iese la lumina. Ceea ce ii este esential, esenta ei, ramane ascunsa privirilor noastre, de exemplu originea si scopul ei. Putem folosi ceea ce este dezvaluit, dar nu il putem detine si nici nu putem merge mai departe decat ceea ce ni se arata.
Ceea ce iese la lumina nu divulga tot ceea ce este ascuns si protejat. Lucrurile ne sunt dezvaluite in anumite limite. Iar opiniile noastre adesea se interpun, punand in umbra ceea ce a iesit la suprafata. O opinie, imediat ce s-a format, ne constrange sa ramanem subiectivi si asta sta in calea cunoasterii.
Daca ne centram atunci cand lucram, atunci ne focalizam nu numai pe ceea ce este vizibil, ci si pe ceea ce a ramas ascuns. Avem respect atat pentru ceea ce ne este revelat, cat si pentru ceea ce ramane umbrit. Le acceptam pe amandoua, esenta vizibilului si esenta ascunsului. Si cu toate astea, modul acesta de lucru nu este limitat la sau de ceea ce este in prim plan, cum ar fi nevoia de a vindeca o suferinta. Merge dincolo de asta. Si in acest fel, demersul este calitativ diferit de psihoterapie.
Numar pagini:521
Anul aparitiei: 2011
REVIEW-URI