Biserica si Statul: perspective diacronice asupra unei relatii polivalente

Atunci cand se pune in discutie relatia Bisericii cu Statul, crestinii evoca, de cele mai multe ori, porunca rostita de Insusi Hristos: „Dati Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mt 22, 21; Mc 12, 17). Ce sunt cele ale Cezarului? Cele „dupa chipul lui”, adica cele efemere, cele ce sunt ale lumii, pe care autoritatea politica vremelnica le guverneaza si administreaza. Orice ordine p olitica e ra, a sadar, n eglijabila s au i relevanta i n procesul mantuirii. In schimb, cele ale lui Dumnezeu sunt cele „dupa chipul Lui”, adica intreaga noastra fiinta, suflet si trup. Acest fapt demonstreaza ca dubla supunere a crestinului, fata de Dumnezeu si autoritatea pamanteasca, este dintru inceput asimetrica, cea dintai fiind absoluta, pe cand cea din urma, relativa. De altfel, Petru si apostolii, cand au fost trasi la socoteala in fata sinedriului pentru propovaduirea Evangheliei, au raspuns: „Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni” (FA 5, 29). Cu alte cuvinte, subordonarea fata de stat este datorata atata timp cat nu contravine supunerii fata de Dumnezeu.