Credinta ei - Traieste viata pentru care ai fost creata de Debbie Lindell

PRP: 35,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 31,50 lei
Diferență: 3,50 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Anul publicării: 2018
Pagini: 260
Categoria: Motivational

DESCRIERE

Cartea autorului Debbie Lindell „Credinta ei - Traieste viata pentru care ai fost creata de Debbie Lindell" de la editura LIFE PUBLISHERS

„Daca te-ai intrebat vreodata care este scopul tau unic sau de ce s-ar hotari Dumnezeu sa lucreze prin tine... aceasta carte este pentru tine!”
Julia A’Bell, pastor senior al Bisericii Hillsong, Australia

CEEA CE ALEGI SA CREZI DESPRE VIATA TA INFLUENTEAZA TOTUL – cine esti ca persoana, deciziile de zi cu zi si chiar viitorul. In aceasta carte, Debbie Lindell te va ajuta sa intelegi in ce mod trairea unei vieti pline de credinta te va transforma pe tine si relatiile tale, va schimba circumstantele in care te gasesti si felul in care raspunzi la tot ce se intampla in jurul tau. In stilul ei unic, pozitiv si dinamic, Debbie te va indruma sa descoperi adevarul lui Dumnezeu, sa te increzi in Cuvantul Lui si sa-ti deschizi inima pentru a cunoaste planul maret pe care El il are pentru viata ta, un plan mai mare decat cele mai indraznete visuri ale tale.
   
„Debbie Lindell impartaseste cu multa vulnerabilitate, implicand cititoarele si invitandu-le sa imbratiseze viata pe care Dumnezeu a creat-o intr-un mod minunat pentru ele.”
Helen Burns, pastor al Bisericii Relate, autoare de carti, oratoare internationala si co-producator al emisiunii Relate with John and Helen

„Aceasta carte te va inspira sa nu te mai multumesti cu orice si sa pornesti catre locul unde te cheama credinta din inima ta”.
Charlotte Gambill, pastor senior al Bisericii LIFE, Marea Britanie, autoare si oratoare internationala

„Nu-mi vine in minte nicio alta persoana din lumea aceasta, care sa aiba o pasiune mai mare decat Debbie Lindell de a vedea femei de toate varstele cum aleg si experimenteaza viata pe care au fost create s-o traiasca.”
Nancy Alcorn, fondatoare si presedinta a organizatiei Mercy Multiplied


CUPRINS

Cuvant inainte
Multumiri
Introducere: Crezi tu cu adevarat ceea ce crezi?
Partea intai: Credinta... ca nu ai fost creata la intamplare
Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El, si El va lucra, El va face sa straluceasca dreptatea ta ca lumina si dreptul tau ca soarele la amiaza. (Psalmul 37: 5-6)
1. Esti o capodopera
2. Esti frumoasa
3. Povestea ta conteaza
4. Esti iubita

Partea a doua: Credinta... iti schimba inima
Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu! (Matei 5: 8)
5. Credinta – nimic mai simplu
6. Rugaciunea – schimba totul
7. A urma inseamna a conduce
8. Este nesabuit sa nu fii inteleapta

Partea a treia: Credinta... iti schimba mintea si sufletul
Dumnezeul nadejdii sa va umple de toata bucuria si pacea pe care o da credinta, pentru ca, prin puterea Duhului Sfant, sa fiti tari in nadejde! (Romani 15: 13)
9. Ia atitudine
10. Pacea nu este tot timpul linistita
11. Comori in intuneric
12. Si fetele mature plang


Partea a patra:
Credinta... face ca prieteniile sa fie si mai frumoase
Este un singur trup, un singur Duh, dupa cum si voi ati fost
chemati la o singura nadejde a chemarii voastre. (Efeseni 4: 4)
13. Sunt prietena ta
14. Cum iti faci relatii
15. Acasa, la locul tau

Partea a cincea: Credinta... iti influenteaza viitorul
Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. (Ieremia 29: 11)
16. Visurile se implinesc
17. Ridica-te si straluceste
18. Revolutia fiicelor lui Dumnezeu incepe acum!

Nota de final

CUVANT INAINTE


Nu se compara nimic cu acel moment cand o femeie se trezeste la adevarul ca este cine spune Dumnezeu ca este, ca poate face ceea ce spune Dumnezeu ca poate face si ca poate avea tot ceea ce spune Dumnezeu ca poate avea.
In momentul in care credinta ei face un salt de cincisprezece centimetri de la cap la inima, pasiunea, scopul si potentialul ei sunt activate.
Acela este momentul cand se schimba totul.
Pentru totdeauna.
O putere imensa este dezlantuita atunci cand nu mai esti paralizata de frica, dubii, necredinta sau nesiguranta, ci in schimb esti alimentata de credinta si increderea intr-un Dumnezeu minunat.
Nimic nu poate s-o opreasca pe femeia care Il crede pe Dumnezeu pe cuvant.
Esti aici intentionat, pentru un scop anume.
Contezi foarte mult.
Pamantul asteapta contributia ta.
Aceasta nu este o repetitie cu costume.
Ai doar o singura viata, asa ca fa astfel incat sa conteze.
Nu este prea tarziu sa incepi sa crezi in Dumnezeu.
Nu esti dincolo de orice speranta, inutila, nesemnificativa, irelevanta sau un esec.
Nimic din ceea ce ti-a fost spus sau a fost facut pentru tine sau impotriva ta nu este mai mare decat ceea ce a facut Isus pentru tine.
Limitarile tale nu sunt mai mari decat puterea supranaturala a lui Dumnezeu de a lucra prin tine.
Sunt mult mai multe lucruri in tine decat ai crede.
Esti suficienta.
Dumnezeu este mai mult decat suficient.
Prietena mea Debbie traieste mesajul acestei carti. Am privit-o cum creste, prospera si infloreste pe masura ce si-a asumat calatoria, lupta si schimbarea necesare pentru a deveni o femeie care crede cu adevarat. Viata ei are un impact profund asupra multor oameni si la fel poate avea si viata ta.
Credinta, bucuria si entuziasmul ei ma inspira si stiu ca vor face la fel si in cazul tau, prin aceasta carte. Nu ii frunzari paginile doar in fuga; scrie peste tot pe ele si aplica-le si te vei pomeni ca traiesti viata la care odinioara doar sperai.
„Iar a Celui ce, prin puterea care lucreaza in noi, poate sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi” (Efeseni 3: 20).

Christine Caine
Fondatoarea initiativei Propel Women

MULTUMIRI
Pentru John, dragostea vietii mele si prietenul meu cel mai bun. A crede impreuna in Dumnezeu continua sa fie o mare aventura. Credinta ta ma inspira, iubitule, iar increderea ta in mine a facut ca aceasta carte sa prinda viata. Te voi iubi pentru totdeauna.

Pentru familia mea care tot continua sa creasca. Imi aduceti o bucurie asa de mare! Nu sunt cuvinte suficiente pentru a putea descrie cat de mult va iubesc pe fiecare in parte. Sunt o mama binecuvantata!

Parintilor mei minunati, Tim si Bonnie, pentru ca m-au invatat sa ma incred in Dumnezeu si sa traiesc o viata plina de bucurie.

Pentru cea mai scumpa mama-soacra de pe pamant, Eileen, pentru ca m-a iubit ca pe copilul ei si m-a condus mai aproape de Isus.

Pentru minunata mea comunitate de surori, care ma inconjoara cu prietenia, iubirea, rasul si binecuvantarile lor – ati fost inspiratia mea!

Pentru prietenii mei din lucrare, pentru ca m-au provocat sa urmaresc visul pe care Dumnezeu mi l-a pus in inima.

Pentru toti cei care m-au sprijinit si s-au rugat pentru mine in fiecare etapa a acestei calatorii.

Pentru Susy Flory, pentru ca mi-ai impartasit cunostintele tale despre scris. Ai fost un dar din ceruri!

Pentru echipa Baker Publishing, care a lucrat alaturi de mine cu rabdare, bunatate si cu incurajari.

INTRODUCERE
Crezi tu cu adevarat ceea ce crezi?

Sunt foarte incantata sa impartasesc cu tine acest moment in timp si nu cred ca tii aceasta carte in mana din intamplare. Banuiesc ca esti o fata sau o femeie, depinde cum privesti lucrurile. Personal, imi place sa ma refer la noi toate, create de Dumnezeu de genul feminin, ca fiind fete. Suna mai vesel si mai cuprinzator pentru mine. Dupa parerea mea, nu conteaza in ce an te-ai nascut, daca porti sau nu fuste roz infoiate sau blugi decolorati, daca parul tau este rosu, blond, de culoarea chihlimbarului sau intr-o nuanta minunata de gri, daca te-ai nascut si ai fost fetita, atunci inca esti, macar putin. Si cred ca pentru tine sunt cuvintele din aceasta carte!

Vreau sa stii ca ma tot rog pentru tine inca de cand am inceput calatoria cartii „Credinta ei”. M-am rugat ca viata ta sa fie schimbata de cuvintele din aceste pagini. M-am rugat sa fii incurajata sa crezi ca ti se pot intampla lucruri la care nu visai ca ar putea fi posibile pentru tine, pentru relatiile tale, pentru familia ta si pentru viitorul tau. Nu pretind deloc ca am toate raspunsurile, pentru ca, asemeni tie, si eu ma straduiesc sa invat si sa cresc in intelegerea a cine sunt in Cristos si a tuturor lucrurilor pe care El vrea ca eu sa le cred despre viata mea. Dar in calatoria in care invat sa fiu credincioasa, Dumnezeu a pus in mine dorinta de a face tot ce imi sta in putinta pentru a incuraja fetele de orice varsta sa fie credincioase la randul lor.

Asa ca da-mi voie sa iti pun urmatoarea intrebare: tu ce crezi?

Ce crezi tu cu adevarat despre tine, despre viata ta si despre Creatorul tau? Ce crezi tu despre motivul pentru care ai fost aleasa sa traiesti in acest moment din istorie?

Modul in care raspunzi la fiecare dintre aceste intrebari afecteaza felul in care iti traiesti viata – daca doar supravietuiesti sau daca iti traiesti viata cu bucurie si nerabdare, crezand ca Tatal tau din ceruri are lucruri minunate, planificate pentru tine in fiecare zi.

Acum aproape treisprezece ani am participat la o conferinta pentru femei care mi-a schimbat viata pentru totdeauna. Una dintre vorbitoarele care au aparut pe scena a prezentat un mesaj numit „Viata ta este un dar”. Nu voi uita niciodata impactul cuvintelor ei in inima mea cand ne-a spus ca Dumnezeu ne-a facut pe fiecare exact cum a vrut El sa fim; tot ceea ce trebuie sa facem este sa credem acest lucru, sa dezvelim ambalajul vietii noastre si sa privim cum Dumnezeu ne poate folosi in moduri la care nu am visat si pe care nu ni le-am imaginat.

Ceva a facut clic in interiorul meu in acea zi. Puteam sa aleg fie sa cred ca Dumnezeu m-a creat pentru a face lucruri marete, fie sa continui sa raman in umbra indoielii si necredintei si sa pierd tot ce avea El pentru mine. Mi-am pus mie insami urmatoarea intrebare: cred cu adevarat ceea ce cred?

Poate ca azi te afli intr-o etapa in care ti-e greu sa crezi ceea ce crezi, ca Dumnezeu este cu adevarat acolo pentru tine, ca El stie cine esti, ca are planuri minunate pentru viata si viitorul tau. Poate ca circumstantele striga prea tare, facandu-te sa te indoiesti ca viata ta are vreun scop real sau orice fel de sens. Sau poate ca simti ca ai ajuns la capatul funiei si abia te mai tii de un firicel firav de speranta.

Iata ce spune Biblia:
Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. (Ieremia 29: 11)

Fie ca incerci sa intelegi si sa deslusesti ce se intampla cu viata ta, fie ca te straduiesti sa fii o fiica, o mama sau o sotie buna, fie ca privesti cu neincredere si nesiguranta catre viitor, dorinta mea cea mai adanca pentru tine este ca, indiferent in ce punct te afli astazi, indiferent de ce ai auzit spunandu-ti-se in trecut sau cum ai fost invatata sa gandesti despre tine, tu, fata pretioasa, ai fost creata pentru aceasta viata intr-un mod magnific si superb. Iar atunci cand crezi acest lucru... totul se va schimba!

Ia o ceasca de cafea (sau orice iti doresti). Ne vedem in capitolul 1.

Nr. de pagini: 260
Anul aparitiei: 2018

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0626 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.