Curs de pierdere in greutate. Audiobook
DESCRIERE
Cartea autorului Marianne Williamson „Curs de pierdere in greutate. Audiobook" de la editura ACT SI POLITON
Curs de pierdere in greutate (A course in weight loss) va va purta intr-o calatorie sacra, profunda. Marianne Williamson a alcatuit 21 de lectii spirituale pentru a scapa de kilogramele in plus, unde abordeaza slabitul dintr-o perspectiva holistica, integrand elemente de natura spirituala, emotionala si psihologica, scopul fiind ceea ce autoarea numeste „pierderea constienta in greutate”. ACT si Politon va ofera acest curs si in varianta tiparita. Mai multe detalii despre autoare puteti gasi accesand pagina web a acesteia AICI
Marianne Williamson: „Aceasta carte a inceput si s-a sfarsit ca o discutie intre prietene. Oprah Winfrey a inspirat aceasta carte, i-a dirijat cursul si i-a orientat viziunea. Sufleteste cu siguranta, dar din multe puncte de vedere si literar, aceasta carte a reprezentat un efort comun. Fiecare pagina este o reflectie a afectiunii si a recunostintei mele fata de ea; sper ca ii va aduce alinare, asa cum si ea a adus alinare atator oameni. Orice cititor care simte ca aceasta carte este un dar trebuie sa stie ca a fost un dar de la ea.”
Ideea principala este aceea ca doar spiritul are puterea sa reprogrameze pozitiv si permanent atat mintea constienta, cat si pe cea subconstienta. Vindecarea holistica a oricarei afectiuni presupune exercitarea unei puteri interne si externe, iar mancatul compulsiv nu este cu nimic diferit.
Principiile calauzitoare ale acestor lectii prezente in carte sunt:
Corpul in sine este complet neutru. El nu provoaca nimic, este intru-totul un efect, nu o cauza.
Cauza greutatii excesive nu este nici dieta necorespunzatoare si nici lipsa de miscare. Mintea este cauza; corpul este efectul. Cauza greutatii excesive se afla in minte.
Cauza greutatii excesive este frica, ce reprezinta un loc din mintea ta, unde iubirea este blocata.
Frica se exprima prin porniri subconstiente, care apoi se manifesta fie prin obiceiuri alimentare excesive si/sau nesanatoase, fie prin rezistenta fata de exercitiile fizice adecvate.
Autoarea spune ca greutatea ideala este codificata in tiparele naturale ale sinelui autentic, asa cum „deplinatatea” este codificata in tiparele sinelui autentic. Reconectarea la realitatea spirituala se realizeaza printr-o forta numita aici Mintea Divina. Aceasta este un dar de la Dumnezeu care va va reda sanatatea psihica oricand veti dori sa apelati la ea.
Daca sunteti dependenti de mancare sau nu, doar voi puteti spune. Orice dependent de mancare mananca excesiv si compulsiv, insa nu oricine mananca compulsiv este si dependent. Principiile din aceasta carte se aplica in ambele cazuri.
Dezvoltarea spirituala poate fi un proces fascinant, daca ii permiteti sa fie astfel. O calatorie launtrica de la o introspectie la alta, in care se concretizeaza constientizari utile, pe masura ce sunteti pregatiti sa le primiti. Calatoria de la orbire la viziune spirituala precede calatoria voastra de la mancatul disfunctional la o relatie benefica si sanatoasa cu mancarea. Prin spirit va realiniati toate energiile din mintea voastra subconstienta. Scopul cursului din prezenta carte este acela de a-i aminti corpului vostru de perfectiunea lui.
Iata, pe scurt, lectiile din Curs de pierdere in greutate:
Daramarea zidului
Prima lectie se concentreaza asupra unei vizualizari: imaginea greutatii voastre excesive este precum un zid de caramida pe care il purtati pretutindeni. Acest zid a fost cladit de mintea subconstienta; scopul sau este sa va separeu de ceilalti si chiar de viata insasi. Frica voastra a cladit zidul, dar iubirea il va darama.
Fiinta supla face cunostinta cu fiinta non-supla
Exista mai multe fatete ale voastre, toate coabitand in psihicul vostru. Aceste „instante” diferite ale sinelui vostru fac parte dintr-un mozaic care alcatuieste totalitatea fiintei voastre. Aceasta lectie presupune sa ajungeti sa cunoasteti si sa iubiti acea parte din voi care mananca excesiv.
Cladeste-ti altarul
Este important un principiu spiritual care devine realitate vie, influentand atat corpul cat si mintea. La Alcoolicii Anonimi exista notiunea de Putere Superioara sau de Dumnezeu asa cum este inteles de fiecare. Nu conteaza cum va adresati Lui, important este sa va adresati.
Invoca-ti sinele real
Cu ochii spirituali, puteti vedea dincolo de aparente. Vedeti taramul posibilitatii divine si, vazand o noua posibilitate, o invocati. In loc sa ingaduiti aparentelor sa stabileasca ce credeti ca este real, puteti decide voi ce anume este real; facand acest lucru puteti produce o schimbare in ceea ce vedeti.
Incepe o poveste de iubire cu mancarea
Ceea ce ati avut pana acum a fost o relatie obsesiva cu mancarea. Iar o relatie obsesiva nu este iubire. Sa credeti ca aveti nevoie de o mancare de care de fapt nu aveti nevoie, sa inhalati practic mancarea, sa tanjiti dupa mancare, sa fiti obsedati, sa infulecati si, alternativ, sa evitati mancarea, sa controlati mancarea si sa fiti nevoiti sa va aratati inflexibili in fata ei – nimic din toate acestea nu indica o poveste de iubire.
Cladeste o relatie cu mancarea buna
In aceasta lectie veti respecta nevoia voastra de a va dezvolta noi obiceiuri alimentare si de a va indrepta catre ele in mod firesc, gradual si in termenii vostri.
Iubeste-ti corpul
Principala voastra activitate in cadrul acestui curs este sa identificati unde exista o carenta de iubire in viata voastra si sa fiti dispusi sa o abordati. Incepeti prin a va pune intrebarea: „Pentru ce va detestati corpul?” Pentru ca este supraponderal? Nu el v-a facut asta; voi i-ati facut asta!
Incredinteaza-te Divinitatii
Va incredintati Divinitatii ca sa va vindecati mintea, nu doar ca sa scapati de kilogramele in plus. O pofta de mancare incontrolabila isi are radacina in minte, nu in corp.
Locuieste-ti corpul
La unii oameni, disocierea de un simt natural si sanatos al propriului corp apare ca rezultat al unui eveniment sau al unei experiente traumatizante. La altii, adolescenta in sine este traumatizanta. In cele din urma nu conteaza atat de mult cum a aparut trauma, ci conteaza sa vindecati rana deschisa care a aparut in voi.
Sfinteste-ti corpul
Ganduri precum sunt gras, sunt urat si imi urasc corpul, sunt ca niste ordine date corpului vostru ca sa se materializeze in consecinta. Daca va ganditi in mod negativ la corpul vostru, acesta reflecta negativitatea. Daca va ganditi cu iubire la el, atunci va reflecta iubirea. Nu exista gandire neutra. Ce nu este iubire, este un atac. Ce este iubire, este un miracol.
Ritualizeaza schimbarea din tine
Aceasta lectie presupune sa va gasiti un Indrumator. Daca problema este faptul ca mancati excesiv sau ca vreti pur si simplu sa mancati sanatos, indrumatorul va da putere sa aveti un exemplu viu spre care sa priviti. Este asemanator sponsorului din programele in 12 pasi.
Dedica-te tie insuti
Relatia cu mancare este o reflectare a propriei relatii cu voi insiva. Nu are rost sa va ganditi ca veti putea ramane loiali unei diete pana ce nu va veti aborda lipsa esentiala de fidelitate fata de voi insiva.
Traieste-ti sentimentele
Ceea ce face ca emotiile voastre sa fie diferite, nu reprezinta ceea ce simtiti. Pentru voi, ca dependenti de mancare, sentimentele care pot si ar trebui sa fie procesate in minte sunt adesea proiectate asupra corpului, unde nu pot fi procesate si raman depozitate in carnea voastra.
Ingaduie suferinta
Lectia face referire la procesul de detoxifiere emotionala care insoteste pierderea semnificativa in greutate.
Paraseste zona singuratatii
La un anumit nivel, greutatea voastra a fost o declaratie de indisponibilitate. Deoarece v-ati simtit separati de ceilalti, ati construit un zid. Dupa ce l-ati construit, v-ati simtit si mai separati. Aceasta lectie se concentreaza pe relatia voastra cu alti oameni. Este important sa va inaltati peste acel zid care inca va separa de ceilalti, deoarece stabilirea unui nou tipar ajuta la inversarea tiparului disfunctional.
Disciplina si discipolat
Acum este vremea sa exersati disciplina: nu asupra poftelor, ci asupra gandurilor voastre. Stiti multe despre disciplina fricii; acum este vremea sa invatati despre disciplina iubirii. Iubirea este ingaduitoare, blanda, intelegatoare, rabdatoare, iertatoare si buna. Asa trebuie sa fiti si voi in raport cu voi, pe masura ce treceti prin acest proces.
Iarta-te pe tine insati si pe ceilalti
Critica si invinuirea sunt cele mai impovaratoare ganduri, deoarece le lipseste iubirea. Mancatul compulsiv va separa de ceilalti, iar iertarea vindeca separarea. Daca nu tratati problemele de relationare, atunci acestea vor sta mereu la panda, ascunse in mintea voastra, capabile in orice moment sa comute intrerupatorul dependentei in pozitia Pornit.
Respecta procesul
La acest punct este posibil sa va fi saturat deja de acest curs. Poate ca totul vi se pare prea greu sau ca totul este o mare aiureala. Aceasta este mintea infricosata. Stapanirea de sine nu inseamna sa ajungeti in punctul in care nimic nu este niciodata gresit; inseamna sa ajungeti in punctul in care sa suportati si sa transformati ce este gresit.
Aducerea pe linie a sinelui tau real
Un miracol este o schimbare de perceptie de la frica la iubire, creandu-se progres in experienta voastra daca se creeaza progres in mintea voastra. O mare parte din munca depusa in acest curs este o investigatie asupra motivului pentru care va este, de fapt, frica…
Operatie pe suflet
In prezenta sinelui vostru autentic, orice cuvant, orice alegere, orice pofta, orice manifestare care nu ii reflecta frumusetea…vor disparea de la sine. Nu veti spune „nu” alegerilor alimentare gresite; nici macar nu le veti lua in considerare. Nu va vor mai atrage atentia.
Stralucirea corpului
Nu veti mai fi cine ati fost ieri. Sunteti un spirit care traieste etern intr-un taram dincolo de lumea materiala, purtand un corp fizic ca pe un costum frumos. Sinele vostru spiritual nu este secundar in raport cu sinele vostru fizic: el a fost aici inainte sa apara corpul vostru pe lume si va dainui si dupa moartea acestuia.
Aceste lectii nu trebuie sa va provoace spaima sau sentimente de vina. Ele nu reprezinta un examen, nu aveti cum sa le treceti sau sa le picati. Sunt simple, insa potentialul lor de a va vindeca este profund. Mancatul excesiv este o forma de violenta, iar unul din mecanismele pe care le demontati acum este obiceiul vostru de a ridica sabia impotriva voastra, indiferent daca sabia este cutit sau furculita.
Dean Ornish, fondator si presedinte al Institutului de Cercetare in Medicina Preventiva; profesor asociat de medicina la Universitatea din California, San Francisco: „…intimitatea este vindecatoare. Increderea este totul, deoarece putem fi intimi numai pana in punctul in care ne putem face vulnerabili din punct de vedere emotional…rugaciunea si meditatia ne ingaduie sa accesam intelepciunea launtrica in mod deliberat…aveti sanse mari sa pierdeti in greutate si sa va mentineti, deoarece pierderea in greutate durabila reprezinta un derivat al unei vindecari mai profunde. Aceasta carte lumineaza puternic o cale ce conduce afara din intuneric.”
REVIEW-URI