Cuviosii pustnici din Bucegi. Epopeea sfintilor
DESCRIERE
Anul 2015 a fost declarat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ca fiind Anul comemorativ al Sfantului Ioan Gura de Aur si al marilor pastori de suflete din eparhii, iar in acest context, Parintele Protopop Gheorghe Coltea ne propune o noua lucrare a sa, care este dedicata ierom. Antonie Munteanu, ierom. Mihail Badila si unui parinte pustnic necunoscut. Cei trei au vietuit la Manastirea de la Pestera Ialomicioarei si se bucura de o pretuire deosebita in randul credinciosilor, la multa vreme de la trecerea lor la cele vesnice. Afland despre viata si activitatea Parintelui Antonie Munteanu, autorul lucrarii a plecat pe urmele sale, ajungand la descoperirea adevaratului loc de odihna al cuviosului, dar si a locului de odihna al Parintelui Mihail Badila si al unui cuvios pustnic necunoscut.
Prin cele relatate in paginile acestei carti, care se dovedeste a fi un adevarat jurnal aghiografic, realizam mai bine ca Biserica, Trupul tainic al Domnului – al carui Cap este Hristos (cf. I Cor. 12, 27), iar noi, credinciosii, suntem madularele acestui organism mistic, altoite ca mladite in Vita Hristos, Izvorul vietii este o institutie divino-umana (cf. In.15, 5). Datorita legaturii cu Intemeietorul ei, Mantuitorul Hristos, Biserica este un asezamant sfant, dupa cum marturisim in Simbolul de credinta: „una, sfanta, soborniceasca si apostolica”. Ea este sfanta si pentru faptul ca Insusi Duhul Sfant, Care lucreaza in ea, o transforma intr-un „laborator de sfintenie”, care naste sfinti, aratand-o intru toate ca pe un organism viu. Prin urmare, numai acea Biserica este vie care da sfinti!
In cadrul Sfintei Biserici, credinciosii, creati dupa chipul lui Dumnezeu, prin conlucrarea cu harul divin inainteaza prin Sfintele Taine pe calea desavarsirii, ajungand la asemanarea cu Dumnezeu si la sfintenia vietii. In aceasta comuniune, Hristos, Cel Care S-a jertfit pentru noi, este sursa de sfintenie a Bisericii.
Vorbind in paginile cartii despre lucrari minunate ce pot fi savarsite doar in preajma sau de catre persoane sfinte, autorul ne face sa ne gandim ca inca de la inceputuri, Biserica primara a numit sfinti pe toti cei botezati in Hristos, nascuti „din apa si din Duh” (cf. In. 3, 5), si deveniti membri ai primelor comunitatii crestine. Cu aceasta demnitate, Sfintii Apostoli cinstesc pe credinciosii noilor Biserici, in epistolele adresate acestora. Sfantul Apostol Pavel, spre exemplu, spune: „Pavel, apostol al lui Iisus Hristos prin vointa lui Dumnezeu, sfintilor care sunt in Efes si credinciosilor intru Hristos Iisus: Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Iisus Hristos!” (Efes. 1, 1-2). Curand insa, acestia au fost numiti crestini (inchinatori ai lui Hristos), iar sfinti s-au numit „eroii credintei crestine, adica acei care s-au distins prin zelul misionar si ostenelile lor in raspandirea Evangheliei, prin viata lor exemplara, prin suferintele indurate pentru credinta lor, pentru activitatea lor sociala in slujba semenilor, sau prin alte merite deosebite, pentru care Biserica ii pomeneste de-a pururi si ii cinsteste”.
De la inceputurile ei, Biserica crestina a cinstit pe eroii credintei, pe martirii si sfintii ei, intocmind liste ale acestora numite Martirologii, incepand cu cele locale, pe baza carora s-au alcatuit Martirologiile generale ale Bisericii din Rasarit si din Apus. Aceste liste erau comunicate si altor comunitati locale si Biserici de catre cele care i-au declarat si trecut in randul sfintilor pe mucenicii lor. Prin lucrarea aceasta, Parintele Protopop Gheorghe Coltea doreste sa adauge la lista celor ce au fost ridicati deja de Biserica cea una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca la cinstea Sfintelor Altare si numele cuviosilor ce au pustnicit in Bucegii atat de dragi autorului. In constiinta populara a credinciosilor, dupa cum ne arata prezentul volum, ei se bucura de cinstire si pretuire, datorita faptului ca s-au remarcat in special ca mari pastori de suflete din zona in care au activat.
Binecuvantam aparitia acestei lucrari, dupa cum am binecuvantat si demersurile de documentare ale autorului, si speram ca pretuirea de care cuviosii pustnici din Bucegi, Antonie Munteanu si Mihail Badila, se bucurau inainte sa fie si mai mare, acum ca informatiile referitoare la viata lor sunt mult mai facile si accesibile prin stradania si ravna autorului acestui volum.
† Dr. Laurentiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului
REVIEW-URI