Dorul, conditia romaneasca a fiintei

Volumul reprezinta prima monografie romaneasca despre dor si cuprinde trei parti (I. Dorul, fiinta artistica suprema; II. Dimensiunea filosofica a dorului; III. Dorul, Supremul teologic), o „Introducere” si o „Incheiere”. Cartea se vrea un raspuns impotriva celor care (Constantin Noica, Ion Barbu si altii) neaga capacitatea dorului de a fi o categorie filosofica. In acelasi timp, ea este desigur si o apologie pentru valoarea si sublimul spiritualitatii romanesti, in general.

Dorul este masura sufletului omenesc in general si al celui romanesc in special. Asa dupa cum orice literat roman se califica in functie de cat intelege din Eminescu, tot astfel orice om se califica in functie de cat intelege din dor: atata esti, cat dor ai!

Dorul este lamura sufletului romanesc, este tot ce are el mai gingas, fraged, delicat, subtil, tandru si totusi profund si puternic; indragostit si totusi sobru si grav; dulce si totusi amarui; concret si totusi inefabil; material si totusi spirit pur; total uman si totusi total divin; concretizat in relativ si totusi setos de absolut; imbatat de voluptate si totusi dornic de simplitate, de „saracia cu marile-i seninuri” (V. Voiculescu). (...)

Dorul romanesc e unic pentru ca exprima un paradox unic: caci el e atat o revolta cat si o revansa. El este cea mai dumnezeiasca revolta si totodata revansa: a fiintei fata de nefiinta, a relativului fata de absolut, a limitei fata de infinit, a omului fata de Dumnezeu, a timpului fata de eternitate, a muritorului fata de nemuritor, a frumosului romanesc fata de mizeria si nedreptatea care l-au asaltat in toata istoria. Dorul este revansa sufletului romanesc fata de limitele, nenorocirile si nebuniile care l-au sugrumat si umilit in istorie: o rascumparare cuminecatoare, cu asupra de masura. Dorul (...) este marturia romaneasca suprema in fata Absolutului si justificarea Fiintei romanesti in fata lui Dumnezeu.

George Remete

REVIEW-URI