Ferdinand I. Regele cel loial al Romaniei Mari
DESCRIERE
Povestea noastra incepe intr-un castel german de la izvoarele Dunarii, pe o colina inalta, inconjurata de o padure deasa. Acolo s-a nascut, la sfarsitul verii lui 1865, dintr-un principe german si o infanta portugheza, cel care avea sa devina Regele Ferdinand I al Romaniei Mari.
Copilul, apoi adolescentul Nando a crescut inconjurat de dragostea parintilor, primind insa o educatie aspra, menita sa il intareasca pentru destinul maret care il astepta intr-o tara inca necunoscuta.
Tanarul Ferdinand avea sa devina mostenitor al Tronului Romaniei, calitate pe care a dobandit-o dupa ce unchiul sau, Regele Carol I, a ramas fara urmasi. S-a pregatit sa devina rege vreme de 25 de ani, traind in preajma suveranului in aceeasi rigoare si disciplina de fier in care crescuse si se formase in tara natala, invatand de timpuriu sa isi sacrifice fericirea pentru binele poporului. Din mainile unchiului sau a preluat Coroana deodata cu participarea la Razboiul cel Mare, in urma caruia s-a infaptuit Marea Unire din 1918.
A fost incoronat rege al Romaniei Mari in toamna lui 1922, la Alba Iulia, iar de numele lui se leaga pasi hotaratori pentru modernizarea tarii de la inceputul secolului XX, precum reforma agrara si electorala sau Constitutia de la 1923.
Ferdinand I a ramas in istoria noastra drept Ferdinand Intregitorul, primul rege al Romaniei Mari, care si-a slujit tara in unii dintre cei mai dramatici ani ai istoriei sale moderne.
Spirit enciclopedic si militar prin vocatie, neclintit in deciziile politice, darz in razboi si bland in vreme de pace, renegat de tara natala in zorii Primului Razboi Mondial, ravasit de moartea unui fiu si de tradarea altuia, regele care indragea trandafirii a ramas pana la sfarsit o pilda de eleganta, jertfelnicie si noblete sufleteasca.
AUTORI
Adrian Cioroianu (n. 1967) este scriitor, istoric, jurnalist, eseist si om politic. A indeplinit functia de ministru al Afacerilor Externe in Cabinetul Tariceanu (in perioada 5 aprilie 2007 – 15 aprilie 2008). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, este autorul mai multor carti de istorie a Romaniei. Este cunoscut si in calitate de coautor de manuale de liceu. Din 2012 este decan al Facultatii de Istorie, iar din 2015, ambasador al Romaniei pe langa UNESCO.
Andrei Radu este istoric si coautor, impreuna cu Adrian Cioroianu, al cartilor pentru copii si adolescenti Carol I. Primul si cel mai mare rege al romanilor si Ferdinand I. Regele cel loial al Romaniei Mari, aparute la Curtea Veche Publishing in seria „Regii si Reginele noastre“.
Puiu Manu (n. 14 septembrie 1928) este grafician si realizator de benzi desenate. Este unul dintre cei mai longevivi, prolifici si talentati creatori de benzi desenate din Romania. Este un autor polivalent, realizator de benzi desenate istorice, de aventuri si science-fiction, apreciat de numeroase generatii de cititori ai revistelor pentru copii atat din perioada socialista, cat si din cea postdecembrista.
Cod produs: 978-606-44-0782-5
Numar pagini: 92
Format: 19 x 25 cm
Anul aparitiei: 2020
REVIEW-URI