Gheorghe Parusi, Bariera Vergului sau Viata unui baiat de Bucuresti

 

Povestindu-se, la 70 de ani, Gheorghe Parusi ioi continua, deloc surprinzator, opera de cronograf: mai intii Cronica Bucurestilor, intocmita de el din document oi sentiment, apoi Cronologia Bucurestilor (20 septembrie 1459-31 decembrie 1989), iar acum propria lui in date, trairi oi fotografii. Omul acesta e chiar o particica a Capitalei– iar daca s-a plimbat citiva ani oi prin tara, a fost numai pentru a se simti oi mai bucurestean.

Uzind din plin de modestia hitra oi dibace a mahalalei Vergului, dar oi de rigoarea filologului devenit profesor de romana oi bibliotecar al Academiei, relateaza tocmai acele decenii despre care din ce in ce mai multi deja cer lamuriri. Aflam cum puteai sa te aperi de ce era mai rau dupa 1945 ocolind, adaptindu-te, rezistind, alegindu-ti bucuriile oi tovaraoiile sincere. Cu cit mai puþine iluzii, dar nu fara speranta, cu omenie, cu mult umor oi cu o credinþa discreta in datorie oi in lucrul bine facut... daca tot te-ai apucat de el.

O fermecatoare cronica a unui localnic devotat.

< Ca sa-oi continue drumul pe Mihai Bravu, tramvaiul 26 facea un mic ocol in jurul unei pieþe rotunde, in centrul careia era o statuie: o tinara mama ioi tot spala parul, vizibil stinjenita de copilul de la picioarele ei, care incerca zadarnic sa-i dea jos otergarul care abia ii acoperea fundul. Foarte probabil, cind ajungeau acolo, vatmanii urmareau cu prea multa atentie incercarea copilului, caci de multe ori tramvaiele sareau de pe oina in timpul ocolului la macazul care dirija trecerea spre Calea Calaraoilor sau spre Mihai Bravu. Tramvaiul era repede repus pe calea cea dreaptã cu ajutorul unei bucaþi de fier plasate in dreptul roþilor. De la piata aceea din Mihai Bravu porneau spre rasarit aoseaua Vergului, iar spre apus Calea Calaraoilor oi strada Theodor Sperantia.>

Nr. de pagini: 288