Hotel Iris (Colectia: Raftul Denisei)

Autoare a peste 20 de opere de fictiune, recompensata cu importante premii literare, tradusa in peste 20 de tari, scriitoarea Yōko Ogawa este o voce majora din literatura japoneza actuala. Romanul Hotel Iris poate fi interpretat ca o replica stralucita la Lolita lui Nabokov.

Ce au in comun un traducator taciturn, vaduv de mai bine de 20 de ani, care traieste izolat pe o insula, si o fata de 17 ani, frumoasa, ce isi ajuta mama sa administreze hotelul familiei din oraselul turistic de pe coasta? De ce se ascunde barbatul departe de forfota litoralului? Exista voci care spun ca sotia traducatorului nu a murit de moarte buna. Oare esarfa zdrentuita si cu pete de sange descoperita de Mari in casa lui a fost arma crimei? Si atunci, ce o atrage pe tanara la el? Pericolul– atat de ispititor pentru o adolescenta bruscata de o mama prea severa–, sau intuitia unei afinitati improbabile? In Hotel Iris, Yōko Ogawa construieste cu mana sigura panopticul obsedant al fantasmelor violente care se nasc in mintea celor condamnati la singuratate.


Capitolul 1
Prima data cand barbatul acela a venit la Hotelul Iris a fost cu putin inainte de inceperea sezonului estival. Ploua fara contenire inca din zori, iar pe seara
Ploaia se intetise, Marea fremata, inecata in cenusiu. Rafalele rabufneau inauntru ori de cate ori vreun client deschidea usa, iar covorul de la intrare era jilav. Neoanele de la firmele magazinelor din preajma erau toate stinse si pe strada nu se zarea nici tipenie de om. Cand trecea cate o masina, stropii de ploaie se vedeau in lumina farurilor.
Ma pregateam sa inchid casa de marcat si sa sting luminile in hol, ca sa ma retrag, cand am auzit deodata o bufnitura, ca si cum ceva greu s-ar fi izbit de podea, urmata imediat de tipatul unei femei.
Tipatul a continuat sa rasune la nesfarsit, atat de prelung, incat am inceput sa ma intreb daca nu cumva radea.
- Pervers nenorocit!
O femeie a tasnit din camera 202.
- Mos scarbos ce esti!

Femeia s-a impiedicat in marginea covorului si s-a pravalit pe palier, dar a continuat sa arunce un potop de injuraturi in directia camerei.
- Iti bati joc de oameni! Tu nici n-ar trebui sa te, atingi de femei! Escrocule ce esti! Imputitulel Impotentule!
Era o prostituata. Macar de atata lucru mi-am dat si eu seama. Nu era neaparat tanara. Parul i se lipise de gatul ridat si rujul lucios i se intinsese pana pe obraz. Rimelul ii cursese de la transpiratie si lacrimi si i se adunase la coada ochilor. Sanul stang ii iesise cu totul din bluza descheiata, iar de sub fusta scurta i se vedeau pulpele trandafirii, incinse. Ici si colo, pielea ei pastra urmele unor maini care o atinsesera. In picioare mai avea un singur pantof ieftin de vinilin cu toc.
Chiar in clipa in care femeia a tacut, din camera a zburat o perna care a lovit-o drept in fata. Tipetele au inceput din nou. Perna aterizata pe palier era manjita de ruj.
Atrasi de galagie, ceilalti clienti au inceput sa iasa pe hol, imbracati in pijamale. A aparut si mama din spate.
- Idiotulel Cine crezi tu ca se uita la tine? Tu du-te la o mata salbatica sa te rezolve! Ca asta ti s-ar potrivi!
Tipetele femeii, ragusite si intretaiate de lacrimi, s-au stins intr-un amestec de suspine, saliva si tuse.
Din incapere au continuat sa zboare fara mila un umeras, un sutien mototolit, celalalt pantof cu toc si poseta. Poseta s-a deschis si tot continutul i s-a imprastiat pe jos. Femeia a dat sa fuga pe scari, dar, din cauza agitatiei sau poate a unei glezne scrantite, nu reusea sa se tina pe picioare.
- Ce e cu galagia asta? Potoliti-va!
- Faceti liniste! Nu se poate dormi!
Ceilalti clienti au inceput sa protesteze in cor, creand si mai multa larma. Doar in spatele usii cu numarul 202 era o tacere deplina.
De unde ma aflam eu, barbatul nu se vedea. Inca nu suflase nici un cuvant. Doar directia in care femeia privea cu furie si obiectele care veneau zburand dintr-acolo ii tradau prezenta. Femeia continua sa se tanguiasca spre gaura aceea de tacere.
- Sa stiti ca deranj ati, zise mama. Daca vreti sa va certati, va rog sa iesiti afara.
- Stiu, nu mai e nevoie sa-mi spui! Ma car imediat si nu mai calc pe-aici niciodata! urla femeia, de data aceasta catre mama.
- Nu vreau probleme cu politia, dar va trebui sa ma despagubiri. Pai, ce mai e si asta? Haideti, va rog frumos pe toti sa va linistiti si sa mergeti la culcare.
Imi cer scuze pentru tot deranjul. Tu, asculta, mi-ai provocat pagube! N-ajunge doar sa achiti camera.
Urcand scarile, mama a trecut pe langa femeia care isi adunase lucrurile la loc in geanta si acum cobora in goana fara sa-si fi incheiat macar nasturii de la bluza. Sanul dezvelit ii salta, iar un client a fluierat.
- Hei, tu! N-ai de gand sa platesti? Vrei sa profiti de vanzoleala si sa te furisezi?

Prima grija a mamei erau banii. Femeia a deschis usa de la intrare fara sa se sinchiseasca. In acel moment s-a auzit o voce.
- Taci, tarfa!
Vocea barbatului a sagetat drept printre noi. Zarva a incetat. Era o voce puternica si patrunzatoare, dar in ea nu se simtea iritare sau furie. Din contra, avea o nota discreta. Iti dadea iluzia ca un violoncel sau un corn cantase pret de o clipa.
M-am intors si l-am vazut pe palier. Era trecut de varsta mijlocie, poate chiar in pragul batranetii. Purta o camasa alba calcata, pantaloni maro inchis si ti-nea in mana un sacou din acelasi material. In contrast cu femeia atat de ravasita, el nu era transpirat si nici nu rasufla agitat. Nu parea nici stanjenit. Doar cateva suvite de par ii cadeau in dezordine pe frunte.
M-am gandit atunci ca nu mai auzisem niciodata un ordin rostit cu un glas atat de frumos. Era calm, impozant, ferm. Pana si cuvantul. rarfa" sunase fermecator.
"Taci, tarfa!" i-am repetat eu cuvintele in sinea mea.
Insa barbatul nu a mai spus nimic.
Desi nu avea cum sa ajunga pana la el, femeia a scuipat in directia lui si a iesit din hotel. Saliva a aterizat pe covor.
- Atunci va trebui sa achiti tu tot, a tabarat mama pe el. Si o sa-mi dai in plus pentru deranj si curatenie, ca sa fim chit. Iar alta data sa nu mai calci pe aici! Eu nu primesc clienti care provoaca scandal.
Ai priceput?

Ceilalti musterii au inceput sa se indrepte agale catre camerele lor. Barbatul a coborat scarile tragandu-si sacoul pe el, fara sa ridice privirea. A scos doua bancnote din buzunarul de la pantaloni si le-a aruncat pe tejgheaua de la receptie. Aratau jalnic, mototolite. Le-am luat si le-am netezit cu grija, apasandu-le cu palma.
Mi s-a parut ca simt vag in ele caldura trupului sau. Barbatul a iesit in ploaie si s-a indepartat fara sa-mi arunce vreo privire.
Intotdeauna m-am intrebat cine si de ce alesese pentru Hotelul Iris un nume atat de straniu. Toate celelalte hoteluri din zona aveau nume legate de mare. Doar al nostru se numea Iris.
- Se refera la stanjenel, care e o floare foarte frumoasa, nu? Face trimitere si la zeita curcubeului din mitologia greaca. Elegant, nu ti se pare?
Asa imi explicase bunicul mandru, cand eram mica. insa in gradina hotelului nu aveam stanjenei. Nici trandafiri, panselute sau narcise. Aveam doar un corn lasat sa creasca in voie, un arbore zelkova si in rest numai buruieni.
Singurul punct de atractie il reprezenta o mica fantana arteziana din caramida, secara cu mult timp in urma. In mijlocul ei se afla o starueta de ipsos, acoperita cu gainat, infatisand un baietel carliontat, imbracat in frac, care canta la harpa cu capul inclinat ganditor intr-o parte. Nu avea buze si pleoape, lucru care ii dadea un aer foarte trist.
Arcurile rupte si nu se mai putea folosi. Cand se intorcea de pe o parte pe alta, se auzea de parca ar fi strivit o broasca.
Imediat cum veneam de la scoala, mama ma punea sa sterilizez tubul infipt in partea lui dreapta si sa golesc lichidul colectat in punga de la capatul lui. Imi era groaza sa ating tubul acela. Aveam senzatia ca, daca il loveam catusi de putin, s-ar fi desfacut cu totul si prin gaura aia i s-ar fi varsat afara toate maruntaiele. Lichidul era de un galben superb, care ma facea sa ma minunez cum de exista ceva atat de frumos colorat ascuns in corpul uman. Il desertam in fantana din curte, motiv pentru care baiatul cu harpa avea mereu degetele de la picioare ude.
Bunicul era in chinuri toata ziua. Cel mai rau se simtea chiar inainte de revarsatul zorilor. Gemetele lui, amestecate cu oracaitul saltelei, colcaiau neincetat prin adancurile intunericului. Tineam doua randuri de storuri trase peste geam, dar uneori clientii tot se mai plangeau de zgomotele neplacute.
- Ne cerem scuze, sunt niste pisici in calduri care se aduna in curte, noapte de noapte, le raspundea mama mieros, batand in tejghea cu capacul de la pix.
Hotelul nu s-a inchis nici in ziua in care a murit bunicul. Nefiind sezon, de obicei era pustiu, dar tocmai atunci ne pomeniseram cu un cor de femei, aflate in excursie. In pauzele dintre rugaciunile preotului, se auzea Edelweiss, When It's Lamp Lighting Time in the Valley sau Lorelei. Preotul si-a vazut de slujba cu ochii plecati in pamant, prefacandu-se ca nu baga de…

Pagini: 192
An aparitie: 2014
Format: 13x20 cm
Colectie: Raftul Denisei
Traducere: Iuliana Oprina