Ikigai. Motivul si motivatia

Preț: 25,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Anul publicării: 2019
Categoria: Motivational

DESCRIERE

Cartea autorului Vlad T Popescu „Ikigai. Motivul si motivatia" de la editura MEDITATIVE ARTS

Ikigai este o metodă pragmatică de a-ți căuta fericirea. Sensul vieții descoperit prin studierea diagramei Ikigai și a implicațiilor ei nu te duce în mod obli­gatoriu în vârful piramidei sociale sau economice (deși nici nu interzice un astfel de drum, doar să fie cel potrivit ție și nu preluat aiurea de pe la alții), nu îți aduce recu­noașterea din partea celorlalți (deși recunoștința ­joa­că un rol important), îți aduce acest lucru simplu și greu de obținut, nu numai de definit: fericirea.


Un motiv de a mă da jos din pat este plata facturilor, ora de începere a programului, rugămintea unui vecin de a-mi muta mașina, poate chiar strigătele copilului care-și caută ceva prin cameră și nu găsește… Un motiv mă poate mobiliza pe termen scurt, dar nu este nici pe departe un scop în viață, deși așa îl percepem până când ne trezim.
Motivația este ceea ce mă dă jos din pat pe termen lung, chit că nu o pot descrie imediat, este ceea ce mă animă cu adevărat, ceea ce mă definește, chiar dacă eu nu o văd în oglinda sufletului meu, este ceea ce mă animă la nivel profund, chiar dacă nu respectă uneori etica și mo­rala convențională.
Patru întrebări fundamentale ne putem pune în acest context:
Faci bine?
Îți place?
Au nevoie de asta de la tine?
Ai putea fi plătit pentru asta?

 

Format: 13*20

Numar pagini: 112

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0631 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.