Infractiunile rutiere - Comentarii si jurisprudenta de Adrian Radu

PRP: 60,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 54,00 lei
Diferență: 6,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 568
Categoria: Carti diverse

DESCRIERE

Cartea autorului Adrian Radu „Infractiunile rutiere Comentarii si jurisprudenta de Adrian Radu" de la editura HAMANGIU

Lucrarea Infractiunile rutiere. Comentarii si jurisprudenta reprezinta prima analiza teoretica si practica a infractiunilor contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice reglementate de art. 334-341 din Codul penal, in contextul realitatilor sociale si economice existente in Romania ultimilor ani.

Prin comentariile facute, cu trimiteri la opiniile din doctrina in materie si extrasele din jurisprudenta relevanta a instantelor judecatoresti de toate gradele si a Curtii Constitutionale a Romaniei, autorul, practician cu experienta de peste 14 ani in domeniul dreptului penal, a urmarit sa acopere probleme de actualitate intalnite in practica si sa ofere solutii chiar si asupra unor chestiuni controversate, iar intr-o oarecare masura nerezolvate, dar si sugestii de adaptare a cadrului normativ la exigentele tehnicii de legiferare.

Astfel, au fost analizate si criticate, cand a fost cazul, solutii legislative si jurisprudentiale clasice precum legea penala mai favorabila, structura incriminarii, conditii preexistente, continutul constitutiv, formele de savarsire, sanctiuni si aspecte procesuale in materia infractiunilor rutiere, dar si situatii deosebite intalnite adesea in practica, asupra carora doctrina nu s-a aplecat prea mult.

Dintre aspectele abordate, amintim:

- cazul persoanelor care sunt depistate in trafic conducand un autovehicul inmatriculat in strainatate, care are contractul RCA expirat;
- cazul persoanelor care conduc autovehicule netranscrise in evidente pe numele noilor proprietari (pentru care de curand Guvernul a incercat sa gaseasca o solutie legislativa adoptand O. G. nr. 14/2017 pentru modificarea si completarea O. U. G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice);
- tipicitatea faptei cand vehiculul condus este un tractor (aspect transat in practica prin Decizia nr. 11/2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, si din punct de vedere constitutional prin Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017 a Curtii Constitutionale a Romaniei);
- traficul cu autoturisme avand o provenienta ilicita sau care prezinta vicii;
- consecintele neconstitutionalitatii sintagmei „la momentul prelevarii mostrelor biologice” din textul infractiunii prevazute de art. 336 alin. (1) NCP;
- veridicitatea si necesitatea recalcularii alcoolemiei cand conducatorul auto este surprins conducand un autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice;
- temeinicia invocarii fobiei de ace atunci cand conducatorul auto refuza recoltarea mostrelor biologice de sange;
- consecintele noii reglementari a infractiunii de „parasirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia”, tinand cont ca singura conditie impusa de lege pentru ca fapta sa fie tipica este aceea ca in urma accidentului sa nu fi rezultat doar pagube materiale.

Cartea Infractiunile rutiere. Comentarii si jurisprudenta se adreseaza in primul rand practicienilor din domeniul dreptului penal (avocati, judecatori si procurori) si politistilor din formatiunile de politie rutiera, dar si celor care studiaza dreptul penal.


Nr. de pagini: 568
Anul aparitiei: 2017
Format: 145x205 mm

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0730 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.