Irinel Popescu - Tratat de chirurgie. Volumul VIII (Volumele, I A si I B), Chirurgie Generala. Sub redactia - Irinel Popescu

Chirurgie Generala - Tratat de chirurgie. Volumul VIII

Elaborarea unui tratat a fost considerata intotdeauna o datorie de onoare pentru reprezentantii scolii de chirurgie din Romania. Sarcina dificila, fara indoiala, dar pe care, incepand din a doua jumatate a secolului trecut chirurgii romani si-au asumat-o, rezultatul fiind editiile aparute sub redactia lui Nicolae Hortolomei si Ion Turai, Theodor Burghele, Eugen Proca, Nicolae Angelescu.

Un tratat de chirurgie este in primul rand o oglinda a chirurgiei romanesti la momentul respectiv.

Desi participarea autorilor straini nu este a priori exclusa (in aceasta editie acestia se vor regasi), tratatul de chirurgie a fost si ramane in primul rand o opera nationala.

Evident, un astfel de tratat abordeaza si ultimele noutati - tocmai de aceea este mereu nevoie de editii noi.

Totusi, inainte de orice, lucrarea reflecta experienta autorilor, remarcabila in majoritatea cazurilor si cu nimic mai prejos de standardele internationale.

Am fost onorat sa beneficiez in alcatuirea acestei editii de colaborarea unora din cei mai prestigiosi specialisti din tara, in toate domeniile chirurgiei.

Consider ca, in ansamblu, repartitia pe centre universitare a celor 10 volume si a capitolelor pe care le contin, este echilibrata si reflecta, in acelasi timp, preocuparile speciale ale autorilor pentru anumite probleme.

Cele zece volume ale seriei reprezinta 10 discipline chirurgicale; chirurgie generala are insa doua volume, in timp ce ginecologia si chirurgia pediatrica au fost cuprinse impreuna, intr-un singur volum. Un mare merit in aparitia acestui tratat revine, desigur, coordonatorilor de volum care si-au asumat sarcina dificila a uniformizarii textului si ilustratiei, a bibliografiei etc.

Doresc sa le multumesc pe aceasta cale pentru marele efort pe care l-au depus.

Menirea principala a unui astfel de tratat este una didactica. Cartea se adreseaza rezidentilor, medicilor specialisti, precum si tuturor care vor sa-si completeze cunostintele in domeniul chirurgiei.

A fost acoperita, in linii mari, tematica de admitere in rezidentiat, curricula de pregatire a rezidentilor si tematica examenelor de specialitate din respectivele domenii ale chirurgiei.

Autorii au cautat sa abordeze subiectele cat mai complet. iar redactorul seriei nu a impus restrictii legate de intinderea capitolelor.

De aceea. informatia va fi in multe cazuri aproape exhaustiva, dar cititorul si mai ales cel car urmeaza sa utilizeze materialul pentru un apropiat examen poate avea un sentiment de frustrare.

O editie viitoare poate reconsidera acest aspect, in favoarea unei mai mari concizii a materialului.

Semnalele venite din partea cititorilor vor fi de un real folos in acest sens. deoarece, ca de obicei, ei sunt supremii judecatori.

Cateva subiecte se vor regasi tratate in mai multe locuri: dat fiind caracterul din ce in ce mai interdisciplinar al medicinii actuale, acest lucru era inevitabil. Pe de alta parte, ni s-a parut absolut firesc sa existe unele diferente de abordare intre autori.

Pentru cei care inteleg caracterul complex al medicinei contemporane, acesta este un lucru normal.

Mai dificil poate fi pentru cei care se pregatesc pentru examene si care ar fi dorit probabil o abordare mai uniforma.

Apelam la intelegerea lor cat si a celor care vor alcatui bibliografia si testele pentru viitoarele examene, rugandu-i sa inteleaga ca in medicina continua sa existe controverse si puncte de vedere diferite asupra aceluiasi subiect.

Atat pentru redactor, cat si pentru autori. a fost o sansa sa poata colabora cu Editura Academiei Romane, al carei prestigiu binecunoscut a insemnat, in acelasi timp, un imbold la o munca serioasa si de calitate.

Un cuvant de recunostinta, din partea tuturor celor care au contribuit la aceasta lucrare, d-Iui acad, Dumitru Radu Popescu. directorul editurii. si d-Iui acad. Laurentiu Mircea Popescu, fara sprijinul carora acest tratat nu ar fi putut sa apara.

Prof. dr. Irinel Popescu

Prefata:

Chirurgia generala a cunoscut in ultimele decenii transformari importante. Acestea s-au datorat progreselor inregistrate de medicina contemporana pe multiple planuri. Mijloacele de investigatie au devenit tot mai sofisticate, progresele biologiei moleculare si celulare au condus la intelegerea proceselor fiziopatologice la nivel infracelular. Aceasta a permis abordul tintit si precis al leziunilor, precum si adaptarea actului operator la fiziopatologia bolii.

Inarmati cu astfel de cunostinte si avand la dispozitie mijloacele anesteziei si terapiei intensive moderne, chirurgii au abordat, cu multa indrazneala, leziuni si boli considerate de nerezolvat si au efectuat cu succes operatii din ce in ce mai complexe.

Mijloacele de care dispun au devenit si ele din ce in ce mai sofisticate. Clasicul" bisturiu", a carui lama se poate spune ca sta la temelia specialitatii, poate parea astazi o unealta deja depasita. Folosi rea ultrasunetelor, radiotrecventei sau laserului pentru taiere, intra din ce in ce mai mult In practica obisnuita.

Rezultatele au inceput sa devina, la randul lor, din ce In ce mai bune. Poate parea un paradox, dar, pe masura ce a devenit mai complex si mai dificil, actul chirurgical a devenit, in acelasi timp, tot mai sigur. Putine interventii chirurgicale mai au, in prezent, o mortalitate imediata acceptata mai mare de 5%.

Era evident insa, ca o astfel de evolutie, se va solda cu modificari majore in aria specialitatii pe care inca o numim"chirurgie generala". Unul din efectele cele mai interesante este tendinta, din ce in ce mai pronuntata, a aparitiei subspecialitatilor (ca urmare a, ca sa utilizam din nou un termen paradoxal,"supraspecializarii" intr-un domeniu sau altul).

Exista in prezent, in cadrul chirurgiei generale, chirurgia esofagului, chirurgie colorectala, chirurgia hepato-bilio-pancreatica, care acopera interventiile chirurgicale destinate organelor respective, dar si chirurgia herniilor sau chirurgia oberitatii morbide, care abordeaza o anumita afectiune si corectia ei chirurgicala.

Motivul principal e foarte simplu: medicina bazata pe dovezi ("evidence based medicine") a demonstrat ca rezultatele cele mai bune se obtin, intotdeauna, in centrele si de catre chirurgii cu un mare numar de cazuri operate. Crearea unei adresabilitati preferentiale inseamna insa si dedicatie Intr-un anume domeniu, a carui cunoastere aprofundata sta si ea la baza rezultatelor mentionate.


Aparitia si extinderea rapida a chirurgiei miniinvazive, dupa 1990, nu a facut decat sa complice lucrurile mai ales ca, exceptand colecistectomia, tehnicile miniinvarive si-au facut loc mai greu 1/1 arsenalul terapeutic, iar unele dintre ele raman inca in competitie cu chirurgia deschisa (unul din exemplele cele mai bune fiind, probabil, chirurgia colo-rectala).

Considerata la inceput ca o arie de specializare in sine, chirurgia miniinvariva devine, treptat, obligatorie pentru toti cei care parcurg un rezidentiat de chirurgie, urmand ca ei sa o aplice ulterior In aria de specializare careia i se vor dedica.

Deoarece in lupta cu cancerul, interventia chirurgicala joaca un rol extrem de important, de care depinde in buna masura prognosticul bolnavului, chirurgia oncologica a devenit si ea, mai ales In ultimii ani, o specializare in sine, Tipurile de operatii pentru cancer, codificate in urma experientei acumulate si a analizei unor loturi mari de bolnavi, au la baza principiile oncologiei moderne, Sunt operatii complexe, a caror efectuare corecta necesita o pregatire adecvata si o experienta corespunzatoare.

De altfel, complexitatea operatiilor pe care le abordeaza chirurgii generali a mai condus la un fenomen interesant si anume la necesitatea includerii in echipa, atunci cand este nevoie de specialisti din alte domenii (urologi, chirurgi plastici, chirurgi vasculari etc.). Ceea ce primeaza este, desigur, interesul bolnavului si reusita operatiei.

Nr. de pagini: 1390
Anul aparitiei: 2016