Istoria administratiei publice din Romania

Obiectul istoriei administratiei publice / 5

I. Administratia publica la geto-daci 82 i.H. - 106 d.H.
1.  Fenomenul de autoritate si putere politica / 16
2.  Organele centrale ale statului / 17
3.  Organele locale / 20

II. Administratia publica in Dacia romana
1.  Organizarea centrala / 27
2.  Organizarea locala / 30

III. Administratia publica la inceputul Evului Mediu 271 - sec. XIII
1.  Parasirea Daciei de catre romani / 37
2.  Crestinizarea daco-romanilor. Inceputurile crestinismului si persecutia acestuia / 41
3.  Influentele si consecintele crestinismului / 45
4.  Daco-romanii si epoca migratiilor. Organizarea teritoriala in cadrul obstilor satesti / 46

IV. Administratia publica romaneasca medievala sec. XIV-XVII
1.  Formarea statelor romanesti independente / 55
2.  Constituirea tarilor romanesti de sine statatoare
a. Voievodatul Transilvaniei / 59
b. Tara Romaneasca / 61
c. Moldova / 64
d. Dobrogea / 66
3. Sistemul normativ vicinal (normativitatea vicinala) / 67
4.   Principalele institutii juridice
a. Conducerea comunitatilor vicinale / 68

V. Legea tarii (ius valachicum) si administratia publica
1.  Semnificatia notiunii de ius valachicum / 75
2.  Conceptul de lege si dreptate / 78
3.  Caracteristicile lui Ius Valachorum (Legea Tarii) / 80

VI. Institutia domniei
1. Definirea institutiei domniei / 83
2.  Forma de guvernamant si organizarea mecanismului statal / 85
3.  Domnia - Institutie centrala a dreptului cutumiar romanesc / 87
4.  Caracteristicile domniei / 89
5.  Succesiunea la domnie / 90
6.  Cerintele sistemului ereditar-electiv / 95
7.  Functionarea sistemului ereditar-electiv / 96
8.  Avantajele si neajunsurile sistemului ereditar-electiv privind succesiunile la domnie / 104
9. Asocierea la domnie / 105
10. Titulatura domnilor / 110
11. Regenta si locotenenta domneasca / 118
12. Functiile si prerogativele domniei
a.  Functia legiuitoare / 119
b. Functia executiva / 120
c. Functia judecatoreasca  / 122
13. Voievodatul Transilvaniei / 123
14. Principatul Transilvaniei / 126
15. Componentele si prerogativele voievodului, principelui si guvernatorului Transilvaniei / 128
16. Sfatul  domnesc.  Consiliul  principelui.  Guberniul Transilvaniei. Cancelaria aulica
I. Sfatul domnesc / 129
II. Adunarile de stari / 133
18. Trasaturile caracteristice ale dregatoriilor centrale / 135
19. Organizarea administrativ-teritoriala a Transilvaniei / 141

VII.  Inceputurile modernizarii administratiei publice romanesti
1. Administratia publica in Oltenia aflata sub stapanire austriaca (1718-1739) / 173
2. Administratia publica in epoca fanariota (1711-1821)/ 178
3. Administratia publica in Principatul Transilvaniei aflat sub dominatie habsburgica (1691-1848) / 186
4. Administratia publica in Banatul austriac (1718-1778) / 190

VIII.  Administratia publica romaneasca moderna
A. Regulamentele organice si locul lor in istoria dreptului romanesc  / 193

IX. Admnistratia publica romaneasca si revolutia de la 1848
A. Tarile Romane intre 1848– 1859 (1860) / 246

X. Reformele    administrative    in    timpul    lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1918)
1. Semnificatia si desavarsirea Unirii Principatelor romane / 275
2. Politica lui Alexandru Ioan Cuza de aparare a suveranitatii nationale si de stat / 278
3. Organizarea de stat a Romaniei potrivit statutului dezvoltator al Conventiei de la Paris / 280

XI. Administratia publica in perioada 1866 si 1918
1.  Scurta privire asupra situatiei economice, sociale si politice / 295
2.  Caracterizare generala si izvoarele dreptului / 299
3.  Organizarea de stat si cadrul juridic / 302

XII. Statutul Dobrogei, Transilvaniei, Bucovinei si Basarabiei sub dominatia imperiilor straine (1860-1918)
1. Statul si dreptul Transilvaniei intre 1860-1918 / 324
2. Caracterizarea generala a dreptului. Organizarea de stat si institutii juridice / 326
3. Basarabia sub dominatia Imperiului Rus (1860-1918)/ 337

XIII. Administratia publica in perioada 1918 si 1938
1. Scurta privire asupra situatiei economice, sociale si politice / 343
2. Caracterizarea generala a izvoarelor dreptului / 345
3. Organele aparatului de stat si institutiile juridice/ 346

XIV. Statul si dreptul Romaniei in timpul dictaturii regale (11 februarie 1938 - 6 septembrie 1940)
1. Scurta privire asupra situatiei economice si social-politice a Romaniei in acele timpuri  / 367
2. Izvoarele dreptului Romaniei in aceasta etapa / 371
3. Organizarea de stat si institutii juridice / 373

XV. Statul Romaniei in etapa dictaturii totalitare (6 septembrie 1940 - 23 august 1944)
1.  Scurta privire asupra situatiei economice si social-politice a Romaniei in aceasta etapa / 383
2. Organizarea de stat si institutiile juridice / 385

Bibliografie / 395

Cuvant inainte Istoria administratiei publice din Romania

Evolutia trecuta a statului si administratiei publice trebuie studiata pentru ca in dezvoltarea istorica a societatii totdeauna o institutie are radacini adanci in institutiile trecute.
Istoria Administratiei Publice devine vie prin legatura evolutiva care se face cu propriile noastre conceptii juridice, pe care trebuie sa le lumineze si sa le insumeze si prin puntea prezentului sa lege trecutul de viitor.
Prin obiectul de investigatie, disciplina mai sus precizata se incadreaza armonic in domeniul stiintelor sociale si are ca obiect studiul statului si a institutiile sale existente pe actualul teritoriu al tarii noastre din cele mai vechi timpuri si pana astazi. Cum dreptul face etern pereche cu statul, ca, de altfel, si cu politica, fara indoiala chiar daca disciplina noastra, potrivit programei de invatamant se numeste„Istoria Administratiei Publice”, a fost necesar a analiza, circumscris in tema, si anume probleme mai importante din existenta statului, privit ca si categorie istorico-filozofica. Facand parte din categoria stiintelor despre societate,„Istoria Administratiei Publice” are mai multe interdependente, interactiuni si conexiuni cu stiintele istorice.
In afara de Istoria Romaniei (ca disciplina) sunt o serie de alte stiinte istorice, mult mai aproape prin obiectivul lor de„Istoria Administratiei Publice”.
Istoria doctrinelor politico-juridice are ca obiect de cercetare evolutia ideilor despre stat si drept in decursul istoriei. In studiul problemelor sale, istoria se foloseste de datele furnizate de alte stiinte, dar care sunt considerate stiinte auxiliare sau ajutatoare, din perspectiva disciplinei noastre.
Dintre stiintele considerate stiinte auxiliare amintim: arheologia, paleografia, epigrafia, sigilografia, heraldica, numismatica, etc.

Necesitatea studierii Istoriei Administratiei Publice
Afirmam ca studiul„Istoria Administratiei Publice”, pentru studentii Facultatilor de Stiinte Juridice si Administrative este de o importanta cardinala, ce poate fi ilustrata din mai multe puncte de vedere.
Mai intai, pentru ca, dintr-un suprem unghi de vedere, se pune problema istoriei poporului nostru si, in mod deosebit, istoria antica si medievala, care rezolva problema fundamentala a istoriei noastre, respectiv etnogeneza poporului roman si dreptul, ca fenomen de suprastructura, impletindu-se organic cu viata social-economica si, mai ales, cu cea politica, indiferent de forma sa evolutiva-cutumiara, ori legislativa, ceea ce ilustreaza istoria in toata intimitatea sa. Si va intrebam, intrebandu-ne: ce poate fi mai important decat cunoasterea istoriei poporului nostru? Poate ca viata si nimic mai mult. Un popor care nu-si cunoaste istoria, ori nu vrea sa si-o cunoasca, indiferent cum este e, aproape ca nu se poate imagina. Iar pentru noi, romanii, asa cum spunea Nicolae Iorga in„Originea, firea si destinul neamului romanesc”:„este vorba de un popor, care prin stramosii sai, isi are originea de patru ori milenara”; aceasta este mandria si aceasta este puterea noastra.
Ar fi suficient, pentru a va infrumuseta spiritul, sa va reamintim intr-un prezent marcat de tineretea voastra, ca dimensiunile majore al istoriei poporului nostru, sunt vechimea ei de patru milenii si statornicia sa intre aceleasi hotare: Muntii Carpati si Balcani, apele Tisei, Dunarii si Nistrului, impreunate cu lupta, am putea spune eterna, pentru apararea fiintei si pamantului strabun.
Razele de istorie in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic sunt la fel de batrane ca si gandul omenesc, dar este cu prisosinta dovedit ca in urma cu 2000 ani i.H., in teritoriul mai sus precizat, locuiau triburile geto-dace, ramura a marelui popor trac, care isi incepuse particularizarea etnoculturala si lingvistica in cadrul marii familii a neamurilor trace, desprinse si ele definitiv si demult din noua populatie nascuta din amestecul triburilor neolitice, cu triburile pastoresti si calarete venite din este si nord ce vorbeau acea generala limba indo-europeana. Asadar, getii sau dacii ramasi definitiv in istorie, dupa cum i-au numit grecii sau romanii, au facut parte din grupul etnic al tracilor, care potrivit parintelui istoriei Herodot, cea mai autentica si autorizata voce a antichitatii erau cel mai numeros dupa cel al indienilor.
Chiar daca am admite ca dacii traiau in arcul Carpatilor, iar getii in zona extracarpatica, esential din spusele lui Strabo, este faptul ca getii si dacii vorbeau aceeasi limba si constituiau acelasi popor (Geographia, VII, 3, 12).
S-au pierdut multe scrieri despre traco-geti si, din acest punct de vedere, ca, de altfel, si din multe altele, istoria nu a fost prea generoasa cu noi, dar ne-au ramas si suficiente documente certe si obiective, pentru a replasmui fiinta acestui popor geto-dac, invidiat de-a dreptul de toata antichitatea.
Platon, face urmatoarele precizari despre invatatura propovaduita de un medic trac, fidel lui Zamolxis:“toate trag din suflet, atat cele bune cat si cele rele ale trupului si ale fiintei noastre intregi, revarsandu-se din suflet asa cum se rasfrang de la cap, asupra ochiului; trebuie mai intai sufletului sa-i dam ingrijire, daca vrem ca, deopotriva, capul si restul trupului sa o duca mai bine, iar sufletul, spune el, se ingrijeste cu anumite descantece, care sunt, la randul lor, spusele si gandurile frumoase. Din acest spuse si ganduri se naste in suflete intelepciunea“. Iata, deci, doctrina lui Zamolxis, si, implicit, spiritualitatea acestui popor. in timp ce multe ale popoare contemporane risipite prin multe vagauni ale pamantului nu aveau nici macar constiinta de sine, fugarindu-se reciproc unii pe altii, stramosii nostri faceau deja filosofie si-si puneau marile intrebari ale fiintei umane, intrebari valabile si astazi.
Prima stire istorica asupra geto-dacilor o datoram parintelui istoriei, marelui Herodot (484-420 i.H.). Binecuvantat va fi numele lui, atat timp cat va exista in istorie poporul roman. Originar din Halicarnas, oras din Asia Mica, a facut multe calatorii in Egipt, Mesopotamia, Galitia, Macedonia, Siria si sudul Italiei, adunand impresii si bogate informatii pentru opera sa, intitulata„Istorii”.
Din totalul de noua carti, cat cuprinde“Istoriile“, in primele cinci carti descrie formarea Imperiului Persan si regiunile pe care le cucereste.
In“Istoriile“ sale, Herodot ne-a furnizat multe date despre traci si geto-daci. Aflam de la Herodot ca“dupa indieni, semintia tracilor este cea mai numeroasa si daca ar avea o singura conducere si s-ar intelege intre ei, ar fi, dupa parerea mea, de neinfrant si cu mult mai puternice decat toate semintiile pamantului, dar unirea lor este cu neputinta si nu-i chip sa se infaptuiasca, de aceea, ei sunt slabi“.
Acelasi Herodot in“Istoriile“ sale, relateaza in detaliu desfasurarea campaniei regelui Persiei, Darius, asupra scitilor, vecinii tracilor, din anul 514 i.H.
Uriasa armata a regelui persan a inaintat de-a lungul Marii Negre cu intentia de a trece Dunarea si de a-i supune pe sciti. Inspaimantati de putere militara a persilor, neamurile trace s-au plecat, unul dupa altul, cu exceptia getilor, care, desi au opus o rezistenta indaratnica, fura supusi de indata, cu toate ca sunt cei mai drepti si mai viteji dintre traci (Herodot“Istorii“ IV). In acest fel, Herodot ii monumentalizeaza definitiv pe cerul instelat al istoriei noastre nemuritoare, pentru ca nemuritori se considerau si getii dupa cum precizeaza istoricul.
Dimensiunea cardinala a spiritualitatii religioase geto-dace era aceea ca“ei nu mor, si ca cel care piere, se duce la Zamolxis, divinitatea lor, pe care unii il cred a fi acelasi cu Gebeleizis“.
Istoria n-ea harazit sa ne confruntam inca din anul 335 i.H. cu alt mare imperiu al lumii. Alexandru Macedon, urmasul lui Filip al II-lea a pornit cu armata ce numara 30.000 de oameni impotriva tribalilor, illyrilor si getilor de la nord de Hemus. Marele Alexandru a trecut Dunarea in cursul unei nopti, insotit de 1500 de calareti si de vreo 4.000 de pedestrasi. Iata cum descrie Arrian (a se vedea Izvoarele privind Istoria Romaniei, vol. I) acest fapt istoric:“Getii s-au retras spre un oras ce se afla la o departare de o parasanga (aprox. 5,5 km) de Istros si se retrasera cat putura mai departe de fluviu, prin locuri singuratice“. Alexandru a cucerit orasul si a luat toata prada pe care o lasasera getii. Prima personalitate bine definita istoric, prin puternica organizare a populatiei de la nord de Dunare, a fost Dromichaites, invingatorul lui Lysimachos (urmasul lui Al. Macedon). Intre anii 300 si 292 i.H., in timpul ultimei lupte cade prizonier chiar conducatorul Traciei elenistice, dupa ce in prima cazuse prizonier fiul sau, Agatocles. Se deschide astfel drumul unei glorioase file din framantata istorie a stramosilor nostri geto-daci, a marelui rege Burebista, despre care geograful grec Strabon scrie“lasand la o parte trecutul indepartat al getilor, urmatoarele: Burebista, barbat get, ajungand in fruntea neamului sau care era istovit de razboaie dese, l-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incat, in cativa ani a faurit o stapanire puternica si a supus getilor cea mai mare parte a populatiilor vecine, ba chiar a ajuns sa fie temut si de romani“.
Acelasi Strabon, si mai apoi Plutarh, ne informeaza de un grandios proiect al lui Caesar de a porni inarmat impotriva lui Burebista si numai asasinarea sa in anul 44 i.e.n. a oprit materializarea lui. Oricum, la Roma, Lucanus pune in gura lui Cato, urmatoarea imploratie:“Feriti-ne de zei ceresti, printr-un dezastru ce i-ar pune in miscare pe geti, Roma sa cada“. Nu s-a intamplat acest fapt, pentru ca si Burebista a fost victima unui complot pe fondul unei rascoale ce se declansate, impartasind soarta lui Caesar.
Dar, contemporan cu Burebista a fost si Deceneu, cu siguranta unul din cei mai mari filozofi ai antichitatii.
Dio Chryssostomos si apoi Iordanes, ne fac urmatoarea apreciere:“el, adica Deceneu, observand inclinatia getilor de al asculta in toate, si ca ei sunt din fire destepti, i-a instruit in toate ramurile filosofiei, caci era un maestru priceput in acest domeniu. El i-a invatat etica, dezvatandu-i de obiceiurile barbare, i-a instruit in stiintele fizicii, facandu-i sa iasa conform legilor naturii, i-a invatat logica, facandu-i superiori celorlalte popoare, in privinta mintii“.
In mersul neostoit al istoriei, a urmat apoi marea confruntare a colosalului Imperiu Roman, cu Dacia vremurilor lui Decebal.“De marea lumina a Romei, ramane insa pe veci luminata - Dacia“; a afirmat Parvan, vrand parca sa adauge ca nu erau suficiente invataturile lui Deceneu si nici infuziile de cultura de pe urma colonizarii grecesti, ci mai era nevoie de ceva, pentru a solidifica mai puternic temelia poporului roman.
A fost infrant Decebal si statul sau, dar la spiritualitatea geto-daca s-a adaugat si cea romana, si in ce priveste pe noi dreptul si obiceiurile romane. Insa miracolul spiritualitatii romanesti ulterioare, despre care vom vorbi necontenit in demersul nostru.
Civilizatia autohtona a putut fi„infranta” de geniul latin, apoi de suflul slav, sau de impulsul bizantin, dar in spiritul ei ramane geto-daca. Au fost cateva reflectii care, asa cum spunea Constantin   Noica,   sunt   deschiderea   care   inchide   sau, parafrazandu-l, inchiderea care deschide, de natura a releva daca mai era cazul, ca stramosii nostri nu puteau sa ajunga la spiritualitatea si forta pe care am precizat-o, daca nu s-ar fi condus dupa normele de conduita, temeinic fundamentate de cutuma vremurilor si mai apoi, prin legi edictate de puterea statala. In tot demersul nostru ne vom stradui sa le scoatem la suprafata timpului prezent.
In al doilea rand, fara a cunoaste evolutia istorica a institutiilor, nu vom putea intelege in toata plenitudinea sa si temeinicia lor aceste institutii ale administratiei publice centrale si locale. Exemple se pot da multe, dar sunt de prisos.
In fine, aceasta disciplina va va releva in mare masura specificul national al dreptului romanesc, acea“nota cu precadere“, cum spunea Calinescu in eseul“Specificul national“ (“Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent“, pag.975). Alaturi de dreptul roman si de elementele de drept comparat de care veti lua cunostinta de la alte discipline, istoria dreptului romanesc va va descifra singularul si particularul din generalul universal.
Istoria Administratiei Publice este disciplina care se ocupa de evolutia sistemica, sincronica si diacronica a institutiilor, normelor si conceptiilor juridice ale poporului roman din cele mai vechi timpuri pana in vremea noastra.
Istoria Administratiei Publice constituie un demers stiintific care nu ar fi posibil fara laboriosul efort al generatiilor de inaintasi in investigarea vechiului drept romanesc, efort concretizat si in vastul tratat aparut intre anii 1980-1987 si la care si-au adus o contributie insemnata si dascalii nostri si carora le suntem mereu recunoscatori si fata de care avem datoria de transmite pe mai departe faclia arzatoarei pasiuni pentru aceasta disciplina stiintifica.
Cercetarea administratiei publice romanesti se impune prin folosirea atat a metodei istorice, cat si a metodei comparate. Prin conceptie si continut, aceasta disciplina   pe  investigatii stiintifice, dar si pe contributii stiintifice, pe experienta si gandirea inaintasilor, deschizatori de drumuri si reflectii, de care ne-am folosit in lucrarea prezenta pentru a cuprinde cat mai multe elemente din tezaurul politico-juridic romanesc ce alcatuiesc patrimoniul cultural national al Patriei noastre avand ca finalitate: aflarea si respectarea adevarului, pe de o parte, dar si a demnitatii si interesului national, pe de alta parte.

Istoria Administratiei Publice are meritul de a ne reliefa conceptul de societate, conceptul de sistem social, notiuni privind institutiile si organizarea de stat,geneza si evolutia ideii de separare a puterilor in stat,notiunile de functie, organ si putere politica,notiunea de putere executiva,conceptul de administratie politica si de birocratie.

Istoria Administratiei Publice evidentiaza rolul administratiei publice si structurile administratiei publice in decursul istoriei, evolutia administratiei centrale si locale, mecanismele si institutiile in functionarea administratiei publice, rolul si viitorul administratiei publice romanesti in contextul integrarii europene a tarii noastre.

Periodizarea Istoriei Administratiei Publice
Este o problema ce poate fi indelung controversata, datorita in principal, legaturii indisolubile a dreptului cu institutia statala, in care sens, in mod obligatoriu trebuie sa se tina sama de tipul de stat, pe de o parte, si pe de alta parte, ca, desi nu se contrapune cu periodizarea istoriei Romaniei, nu se poate identifica cu aceasta. Asa fiind, a face o periodicizare a istoriei dreptului fara a tine seama de tipul de stat, ar fi o poveste a istoriei dreptului si nu o teorie stiintifica.
Plecand de la acest postulat, iata cum periodicizam istoria dreptului romanesc, calauzindu-ne fundamental dupa opiniile exprimate   de   prof.   Vladimir   Hanga   (Istoria   Dreptului romanesc), cat si de prof. D. Firoiu (Istoria Statului si Dreptului Romanesc), care autori nu numai ca ne-au fost profesori si le purtam o consideratie aparte, dar sunt si autori de necontestat in aceasta materie de la scoala clujeana, ieseana si bucuresteana, pe care in mod simbolic am incercat„sa-i aduc” la aceeasi masa.
1. Administratia monarhiei dacice, care cuprinde perioada de la formarea statului dac centralizat, culminand cu perioada regelui Burebista si Decebal si pana la cucerirea Daciei de catre Romani (106 e.n).
2. Administratia si dualismul juridic in Dacia -provincie a imperiului Roman (106-271/274 e.n.).
3. Administratia feudala, care cuprinde perioada faramitarii feudale, respectiv de la retragerea aureliana, pana la formarea statelor romane centralizate si in care are loc procesul de formare a Legii tarii (Ius Valachium - vechiul drept cutumiar - agrar), si perioada monarhiei centralizate, care cuprinde perioada de la formarea statelor romanesti si pana la revolutiile din 1821, in care se savarsesc dreptul cutumiar roman (Ius Valachium), si apar primele legiuiri scrise.
4. Administratia moderna capitalista, care cuprinde perioada de la revolutiile burgheze din 1821 si 1848, pana in anul 1947, un rol important in raspandirea relatiilor si noilor institutii capitaliste avandu-l Regulamentele Organice.
5. Administratia socialista, care cuprinde perioada 23 august 1944 -22 decembrie 1989.
Aceasta ultima perioada a parcurs 2 etape:
1)  etapa 23 august 1944 - 30 decembrie 1947 in care, prin masurile politice de stanga, catre extrema stanga, s-a pregatit terenul pentru trecerea la cea de-a doua etapa.
2)  etapa 30 decembrie 194 - 22 decembrie 1989, cand in Romania a fost instaurata dictatura totalitara de extrema stanga-dictatura comunista.
6. Administratia de tranzitie, de dupa 22 decembrie 1989 pana la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, 1 ianuarie 2007.

Istoria, inseamna cartea de capatai a unei natii si analiza sine ira et studio a trecutului, pentru a ne ajuta la perceperea exacta si reala a prezentului si pentru prosperarea constructiva a viitorului.

Istoria Administratiei Publice inseamna trecutul, prezentul si viitorul poporului roman, inseamna constiinta morala, politica si juridica, precum si institutiile aferente acestora, din comuna primitiva si pana astazi.

Analiza istorico-juridica administratiei publice romanesti trebuie facuta sine ira et studio, pentru ca este vorba de trecutul poporului roman, care analizat si inteles asa cum se cuvine, poate ajuta mult la perceperea si slujirea corecta a adevarului si prezentului, la prosperarea cu intelepciune, inteligenta si succes a viitorului, la modernizarea Romaniei si institutiilor sale, la schimbarea unor mentalitati desuete, anchilozate si lipsite de traditie, trainicie si mai ales de adaptare si perspectiva in conditiile integrarii europene.

Disciplina Administratiei Publice are drept scop, pe de o parte acumularile de cunostinte privind evolutia cronologica a institutiilor administratiei publice pe aceste meleaguri, pe de alta parte formarea de functionari publici europeni, cu mentalitati si opinii moderne, constructive si creative privind rolul si insemnatatea activitatii administratiei publice in viata societatii romanesti si europene.

Prof. Corina Dumitrescu subliniaza in Introducere in teoria izvoarelor dreptului principiile dreptului european contemporan ca izvoare ale dreptului intern. Este rezultatul integrarii europene incepand cu 1 ianuarie 2007, al optiunii pentru occident, pentru principii si standarde europene.


Despre autor
Florin Negoita



Anul publicarii: 2009
Pagini: 400
Editia: I

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs

scrie un review