Jar

In 1934, la aparitie, romanul Jar surprindea si publicul, si critica, fiindca Rebreanu se consacrase ca romancier al mediului rural. In romanele sale „rurale“, subiectele erau puternice si ample, iar deznodamintele naprasnice. Deodata, si critica, si publicul constata ca Rebreanu se poate innoi. Jar, care, dintre cartile sale, a cunoscut cele mai multe editii, cinci, abordeaza un subiect „urban“. O tanara, Liana Rosmarin, studenta la litere si purtatoare a unei morale si a unei mentalitati mai moderne, dar fiica unei familii mic-burgheze, se indragosteste, naiv si fatal. In relatia asimetrica, obiectul divinizarii e un ofiter de aviatie, dar sub infatisarea sa de erou modern, acesta nu e decat un banal pradator sentimental, meschin si chiar insipid. Liana, o fiinta cu o judecata solida si echilibrata, sfarseste insa prin a se sinucide, fiindca, aflandu-se la prima dragoste, se lasase capturata de sentimente mult prea puternice,si de iluzia iubirii eterne. Asadar, un roman al iluziilor, cum insusi Rebreanu il vede intr-un interviu: „Romanul acesta avea sa se cheme Mojarul iluziilor. Este acolo, la inceput, o scena cu servitoarea care, zdrobind zaharul in piulita, mai mult il risipeste; scena aceasta este simbolul romanului: toate iluziile se vor spulbera intr-o buna zi.“

„Jar, un roman cu subiect monden, reuneste toata recuzita marilor iubiri: voluptatea, uniunea pana la identificare, cautarea tutelei divine, suferinta, taina dragostei singuratice, infruntarea darza a oprelistilor. Liana Rosmarin, fiica unui functionar onorabil, traieste ca «martira a iubirii», devenind victima unui Don Juan ofiter, locotenentul Dandu Victor. Pasiunea se consuma repede, iar fata nu gaseste alta cale de a-si salva onoarea pierduta decat sinuciderea.“

Ion Simut, critic si istoric literar

Liviu Rebreanu (1885–1944), prozator si dramaturg. Nascut in familia unui invatator ardelean, a facut studii in romana si in maghiara si a incercat, fara succes, o cariera de ofiter in armata austro-ungara. Literatura l-a atras mai mult, iar la inceput a scris in maghiara, hotarandu-se, in cele din urma, sa se exprime in romana si alegand, in 1910, sa se stabileasca la Bucuresti. A lucrat, ca gazetar, ici si colo, iar marea intrare in literatura si-a facut-o cu romanul Ion (1920), urmat de romanele tot atat de importante Padurea spanzuratilor (1922), Adam si Eva (1925) si Rascoala (1932), care, intr-o oarecare masura, au eclipsat numeroasele sale nuvele, romane psihologice si piese de teatru.

REVIEW-URI