Legislatia situatiilor exceptionale - starea de asediu, starea de urgenta, starea de alerta. Actualizata la 25 mai 2020

Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:

DESCRIERE

Aceasta este legislatia pe care cu totii am considerat-o, dintotdeauna, la naftalina, pentru ca reglementa improbabilul. Un virus invizibil ne-a reamintit insa ca, nici in viata, nici in drept, nimic nu este exclus si ca supravietuirea (in special cea economica, dar, uneori, inclusiv cea fizica) depinde cel mai adesea de previziune si de pregatire: iarna nu este un moment prea inspirat pentru a-ti face sanie.

In perioada imediat urmatoare, indiferent daca virusul va mai face si alte valuri ori, dimpotriva, criza sanitara se va curma brusc, juridic ne vom trezi pentru o vreme intr-o noua „normalitate”, caci multe raporturi juridice vor fi fost schimbate, definitiv sau macar temporar, de aceasta situatie exceptionala. Iata de ce s-a simtit nevoia colectarii acestor reglementari, unele deja prafuite, altele create peste noapte de panica generata de necunoscut: legislatia de naftalina a devenit, subit, un foc de artificii...

Conf. univ. dr. Ovidiu Podaru

Efectele juridice si economice ale pandemiei provocate de noul coronavirus (SARS-CoV-2) abia incep sa apara. Foarte probabil, ele ne vor insoti multe luni de aici inainte, generand si nenumarate situatii contencioase: de la achizitii publice, malpraxis medical, ajutoare de stat, penalitati de intarziere si rezilieri de contracte, somaj tehnic, concedieri colective, restructurari si insolvente de companii etc. si, bineinteles, fraude si excese de toate felurile.

Dupa cum am vazut deja in ultimele luni, cadrul legal aplicabil in toate aceste situatii exceptionale nu este deloc coerent si nici actualizat, creand dificultati atat din perspectiva autoritatilor si a institutiilor publice, cat si din perspectiva cetatenilor, a companiilor si, in general, a tuturor entitatilor participante la viata sociala.

Avand in vedere toate acestea, am considerat utila o culegere de legislatie care sa includa principalele acte normative dintr-un domeniu care, din cauza pandemiei de COVID-19, suscita in prezent interesul intregii societati.

Legislatia situatiilor exceptionale – starea de asediu, starea de urgenta, starea de alerta este structurata in trei parti, astfel:

-    prima parte prezinta cadrul legal general in legatura cu aceste stari exceptionale (O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta, O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta, extrase din Constitutia Romaniei, din Conventia europeana a drepturilor omului si din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene), unele norme cu incidenta in materie (O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta, extrase din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si din Codul civil), precum si cele doua decizii ale Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale anumite dispozitii din O.U.G. nr. 1/1999, din O.U.G. nr. 21/2004, precum si, in ansamblul sau, O.U.G. nr. 34/2020 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 1/1999;

-    partea a doua reuneste actele normative prin care au fost instituite sau prelungite starea de urgenta si starea de alerta pe intregul teritoriu al Romaniei incepand cu 16 martie 2020 si au fost luate masurile de prevenire si combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 (Decretul nr. 195/2020 si Decretul nr. 240/2020 ale Presedintelui Romaniei, H.G. nr. 394/2020, Hotararea CNSU nr. 24/2020, hotararile Parlamentului prin care au fost incuviintate masurile adoptate, Legea nr. 55/2020, precum si cele 12 ordonante militare);

-    partea a treia cuprinde o lista selectiva a actelor prin care au fost dispuse masuri organizatorice, de protectie si de sprijin in contextul pandemiei de COVID-19 (legi, ordonante de urgenta si hotarari ale Guvernului, ordine, decizii, hotarari si alte acte ale ministrilor sau ale conducatorilor altor autoritati si institutii publice).

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0613 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.