Libertate si credinta - Ioan Tiberiu-Visan

Libertate si credinta - Preot Ioan Tiberiu- Visan. Libertate si credinta „Dupa caderea dictaturii, din decembrie 1989, am trait o intreaga suita de dezamagiri. Aveam impresia gresita ca tuturor oamenilor le este accesibila vietuirea lui Saul pe drumul Damascului, ca exaltarea noului demers democratic va evapora ca prin minune statornicitele noastre metehne. M-am simtit liber in harul preotiei abia cand am renuntat la instinctul supravietuirii. Sperantele din timpul dictaturii comuniste, s-au confirmat ca desertaciuni dupa decembrie 1989. Am revenit cu greu la normalitatea modestiei, cea lipsita de pretentii. M-am obisnuit sa-mi cer doar mie ceea ce altadata credeam justificat sa solicit altora. Prin urmare, tot ceea ce am reusit sa astern pe hartie, consider a fi simpla incercare de slujire. Daca pe mine insumi nu ma pot schimba, de unde iluzia ca-i pot schimba pe altii”, spune autorul. Si intr-un alt fragment „Cautam cu infrigurare cunoasterea, suntem cotati in functie de ea, ne specializam in uluitoarea ei diversitate, ne catalogam relatiile prin intermediul ei, ignorand faptul ca, utilizand-o, determinam si binele si raul. Bineinteles, necunoasterea implica aceleasi efecte, dar, oameni fiind, vrand-nevrand, vom ramane legati de responsabilitatile propriei conditii”. Sunt doar doua fragmente din exceptionala lucrare a preotului Ioan Tiberiu-Visan, despre libertate si credinta, aparuta sub forma de articole, pe parcursul perioadei 1 februarie 2002-23 mai 2006, in ziarul „Adevarul Literar si in cotidianul pitestean „Curierul Zilei”. O carte la sfarsitul careia, incheie autorul „Am scris aceste randuri doar pentru a va marturisi ca nu puteti conta pe mine. Intr-o tara in care mi se pretinde in continuare sa fiu imoral pentru a supravietui si o Europa in care valoarea omeneasca este cotata in functie de contul bancar, refuz sa exist. Refuzul acesta nu inseamna revolta, lasitate sau nerecunostinta. Inseamna compatimire si tristete, declarate „ostentativ”, doar pentru ca oamenii si-au pierdut increderea in propria menire. Restul, dincolo de teama, e tacere”.