Magister. Calea către sine

"M-am trezit abia spre dimineata, chinuit de o foame cumplita.

De data aceasta, m-am grabit sa imi ocup locul la masa lunga a refectoriului, bucurandu-ma sa vad alaturi de mine chipurile senine, lipsite de orice expresie, ale calugarilor. Tacerea lor imi facu bine, permitandu-mi sa raman doar cu gandurile mele.

Ma simteam intremat dupa somnul din noaptea trecuta, chiar daca hoinareala mea durase aproape intreaga noapte. Odihna imi limpezise mintea, imi calmase sufletul si imi adusese inapoi echilibrul. Timpul scurs, de ieri si pana azi, lasase ragaz ideilor sa se astearna. In dimineata aceasta ma simteam in stare sa le decantez si sa scot din ele esenta a carei prezenta o ghiceam ascunsa undeva in spatele lor, dar care pana acum imi scapase.
Insa, mai intai de toate, trebuia sa mananc.

Mi-am inghitit mancarea incet, cu rabdare, curatindu-mi constientul de orice fel de gand, concentrandu-ma doar la senzatia de placere incercata. Bucatele de dinainte nu imi mai parura nici fade, nici saracacioase. Aveau in ele o energie resimtita pana in adancul propriei fiinte. Ba chiar, imi paru ca, de fapt, cu aceasta energie ma hraneam; ca ea ma ajuta sa-mi recapat fortele, sa-mi regasesc vigoarea mintii, sa-mi intaresc vointa si sa-mi sporesc pofta de viata.

Senzatiile experimentate imi modificara, pe neasteptate, optica privind actul firesc al hranirii. Acesta nu mi se mai infatisa a fi nici simplu, nici mecanic. Aproape ca i-am deconspirat rostul, urmare a transformarii aduse in interior. Iar cea care ma ajuta sa inteleg totul fu linistea… Caci, pentru cea dintaia oara, m-am dovedit capabil sa apreciez efectul benefic al izolarii… Tacerea calugarilor ma lasase doar cu mine insumi, dandu-mi ocazia sa-mi concentrez intreaga atentie asupra ritualului mancarii. Mi-am dat seama ca pana acum linistea mea fusese doar de suprafata. Desi imi controlasem gesturile si vorbele cu strictete, la fiecare masa facusem galagie in interior, cu sentimentele si gandurile mele netinute in frau. Acestea roisera in permanenta inauntru, indepartandu-ma, nelasandu-ma sa iau parte, cu adevarat, la un ritual atat de important. Mancasem pe fuga, absent, fara sa stiu ce sau cat bagam in gura, fara sa imi pese prea mult de calitatea alimentelor care ma sustineau. Nu ma gandisem niciodata ca dezordinea interioara putea perturba procesul acesta prin care capatam putere sa ma misc, sa intreprind actiuni, sa reflectez si sa vorbesc. Fusesem mai aplecat spre ceea ce simteam, spre starile mele de nemultumire, de plictiseala, de tristete sau revolta, fara a fi constient insa de cat de mult imi perturbam atmosfera psihica a intregului… fara sa iau in seama faptul ca haosul din mine producea doar disonanta. Intotdeauna, masa fusese ceva care mai mult ma incomodase, impiedicandu-ma pentru o vreme sa-mi desfasor actiunile mele firesti. Nu o privisem nicicum ca pe un proces spiritual, asa cum mi se revela a fi in dimineata aceasta.

M-am ridicat de la masa cu forte pe care nu le avusesem. Sufletul imi era plin de recunostinta pentru oamenii acestia de la care invatasem, in sfarsit, ceva. Ii simteam mai aproape, uitand cat de mult ii dispretuisem la inceput.

M-am indreptat spre catedrala, cu acelasi sentiment invigorator de bine. Poarta principala, cea pe care am patruns de aceasta data, se inchise usor in urma mea. Tacerea ma prinse in mrejele sale, fara sa ma mai incomodeze ca la inceput.

Aveam toata dimineata doar pentru mine. Puteam privi si studia in voie. De mult prea multa vreme, imi fusese starnita curiozitatea.

Ma aflam in partea vestica a lacasului, pe asa-zisul taram al batranetii, descendentei si nemanifestatului. M-am oprit, pentru o clipa, cu mintea la orientarea simbolica a intrarii: sugera tocmai natura plina de slabiciune a omului lipsit de Biserica.

Inainte se intindea culoarul ingust al naosului, limitat de o parte si de alta de coloane groase din piatra ce se uneau undeva sus in arce perfecte. Pavajul alterna de la negru la alb, aducand laolalta contrariile. Se imbinau, intre vechile ziduri, noaptea si ziua, nemanifestatul si manifestatul, muritorul si eternul… Constructia insasi parea o cumpana din care se desprindea o singura idee: acela care intra era pus sa aleaga; inainte se gasea viata, in spate moartea. Ma aflam si eu in acest punct de rascruce, desi nu reuseam sa inteleg. Despre ce viata era vorba? Cum ar fi crezut cineva ca moartea putea fi data la o parte?"

Iata si opinia criticului literar Florica Lupu despre aceasta carte:

"Cu greu, astazi oamenii isi mai pot aminti de EI! Ritmul diabolic al societatii contemporane si-a pus amprenta pe timpul lor si mai ales pe sufletul lor. Oamenii, NOI, cu greu ne mai regasim…

Cartea este un poem al OMULUI, al regasirii sinelui. In aceasta lume, ea aduce emotia calitatii de a fi OM, a bucuriei de a te descoperi, de a-ti descoperi marile intrebari.

Cartea, poem liric de IUBIRE, aduce sentimentul ca numai prin liniste te afli, te descoperi, te dezvolti!
Calatoria la care autoarea ne invita este drumul initiatic catre NOI insine. Dialogul cu Pater, personaj simbol, magician al tacerii intelepte, al intelepciunii tacute, creata spre a fi descoperita, oferindu-se cu linistea si calmul marilor filozofi, ridica cititorului intrebarile de care omul modern fuge… se teme de sine… nu crede in sine…
Din toate experientele, eroul cartii va invata ca la baza existentei singurele certitudini raman: adevarul, frumusetea, stapanirea de sine, curajul, respectul, toleranta si, mai presus, IUBIREA, impotriva lasitatii, inconsecventei, fricii de tine insuti sau de altii, prejudecatilor de tot soiul.

Parabola superioara a existentei contemporane, cartea se ofera ca un memorial de calatorie spirituala, dar si ca un indrumar spre NOI insine.

Cartea dovedeste stilul rafinat al intelectualului profund, dovedeste meticulozitatea creatorului in realizarea bijuteriei cuvantului, autoarea stapanind sensurile profunde ale cuvantului.

Dumnezeu ne-a dat cuvantul. Ne ridicam prin el, ne regasim prin el, invatam noi si-i invatam si pe altii! Ne regasim in randurile cartii, ne intoarcem sa recitim pasajele ce ne definesc, in care respiram. Simtim nevoia cartii ce tasneste din NOI, ramane cu NOI, viseaza cu NOI.

Numai astfel pot vorbi despre aceasta insolita aparitie: IUBIREA DE NOI."

Cuprins
Prefata
Cuvantul autoarei
Primus annus
Capitolul I: Inquisitio
Capitolul II: Melanosis
Capitolul III: Revelatio. Leukosis
Secundus annus
Capitolul IV: Xanthosis
Capitolul V: Rebis
Tertius annus
Capitolul VI: Iosis. Lapsit exillis
Capitolul VII: Multiplicatio
Glosar
Index Latin

Nr. de pagini: 206
Anul aparitiei: 2008

Sortează după: cele mai recente | cele mai vechi | cele mai apreciate