Manager 80/20. Zece metode pentru a deveni un lider grozav. Editia a III-a
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
Manager 80/20. Zece metode pentru a deveni un lider grozav / The 80 / 20 Manager: Ten Ways to Become a Great Leader de Richard Koch iti propune o „arma secreta” pentru a-ti simplifica munca si viata. Punctul de pornire al cartii este urmatorul citat din Maxim Gorki (Din adancuri):
„Cand munca e o placere, viata-i frumoasa!
Cand munca e o povara, viata-i robie”
Pornind de la aceasta premisa, Richard Koch dezvaluie in cartea de fata 10 metode pentru a deveni un manager 80 / 20, adica un manager mai eficace, care munceste mai putin si obtine rezultate mai bune.
Asadar, daca te regasesti in descrierea de mai jos, cartea lui Koch ar putea fi exact ceea ce ai nevoie pentru a demara schimbarea in modul tau de a gandi si a actiona ca manager:
„Munca este coplesitoare. Asa ti se pare? Ti se ingramadeste totul in inbox si pe birou? Simti ca ramai mereu in urma? Te zbati sa bifezi listele de facut? Ajungi adesea acasa seara tarziu? Resimti ca esti apelat constant pe mobil? Ai senzatia ca te scufunzi in drumul spre serviciu si te incearca o senzatie de vinovatie in drum spre casa? Crezi ca nu vei termina niciodata ce ai de facut, ca nu te vei simti niciodata stapan pe situatie? Banuiesti ca sefii tai nu inteleg toate astea si ca nici nu le pasa?”
In cazul in care te intrebi ce garantii ai ca sfaturile lui Koch sunt avizate, ei bine, trebuie amintit faptul ca vorbim de acelasi autor care a scris bestsellerul Principiul 80/20, care s-a vandut in peste un milion de exemplare si a fost publicat in treizeci si una de limbi. In aceasta carte Koch explica cititorilor cum sa aplice in vietile lor principiul 80/20, conform caruia 80% din rezultate vin din doar 20% din efortul depus. In cartea de fata autorul ii invata pe manageri cum sa aplice acest principiu in munca lor de zi cu zi, pentru a obtine rezultate exceptionale, muncind mai putin si fiind mai putin stresati.
Richard Koch este atat antreprenor, cat si investitor de mare succes, printre companiile sale numarandu-se Filofax, Plymouth Gin, Belgo si Betfair. Initial, autorul a fost partener la Bain&Company si cofondator al LEK Consulting. Este britanic si locuieste in Portugalia.
In debutul cartii autorul ii provoaca pe cititori sa completeze un chestionar de tip radiografie pentru manageri, care ii va ajuta pe acestia sa decida carei categorii apartin: cei mereu pe val sau cei care nu sunt niciodata acolo, promitand ca, in cazul in care apartii celei de-a doua categorii, sfaturile practice din carte te vor ajuta sa treci in prima categorie.
Iar cele zece metode propuse de autor pentru a deveni un manager 80 / 20 au la baza aplicarea principiului 80 / 20 conform caruia lumea e plina de dezechilibre:
„un numar mic de evenimente genereaza majoritatea efectelor. Marea majoritate a consecintelor decurg dintr-un numar mic de cauze. Marea majoritate a rezultatelor decurg dintr-o mica minoritate de eforturi. Partea leului in ceea ce priveste rezultatele provine dintr-o cantitate mica de efort si energie. S-ar putea sa descoperim ca 80% din consecinte decurg din 20% din totalul cauzelor sau ca 80% din rezultate decurg din 20% din totalul actiunilor sau ca 80% din rezultate decurg din 20% din totalul eforturilor. In mod obisnuit, 20% din sportivii profesionisti vor pune mana pe 80% – sau mai mult – din premiile competitiilor. Vei purta 20% – sau mai putin – din hainele tale peste 80% din timp. Doar 20% din spargatori se vor alege cu peste 80% din captura. Doar 20% din calatoriile tale cu masina vor inregistra peste 80% din totalul kilometrilor tai de bord. Doar 20% din timpul tau va genera peste 80% din rezultatele tale utile. Si 20% din deciziile tale vor conduce la peste 80% din succesul si fericirea ta – sau l
a opusul acestora. Cand strangem informatii si testam Principiul 80/20 descoperim, de obicei, ca majoritatea rezultatelor decurg din putine actiuni.”
Insa dezechilibrele lumii pot fi exprimate si in alte tipuri de raporturi decat cel identificat de Vilfredo Pareto in secolul XIX, autorul exemplificand astfel principiile: 50/5, 20/1 si 50 /1.
10 METODE PENTRU A DEVENI UN MANAGER 80 / 20
In partea a doua a cartii autorul iti prezinta 10 metode pentru a deveni un manager mai eficient si totodata mai relaxat, bazate pe aplicarea principiului 80 / 20. Acestea sunt:
Metoda 1: Managerul investigator – In aceasta etapa un manager 80 / 20 conduce o mica investigatie in urma careia va afla daca exista niste produse sau niste clienti super profitabili si care sunt aceia, dar si care sunt produsele si clientii care nu sunt deloc profitabili. Autorul te va ghida sa faci aceasta investigatie, dar te va ajuta de asemenea sa iti descoperi adevaratul potential cu ajutorul a sapte intrebari:
1. Care este acea unica idee care imi va lansa afacerea… si cariera?
2. Cine ar putea sponsoriza ideea?
3. Cine obtine rezultate de exceptie si cum?
4. Cum pot sa obtin o imbunatatire intr-un raport unu la saisprezece?
5. Cum pot sa obtin mult mai mult cu mult mai putin?
6. Care este cel mai important dintre clientii mei?
7. Care este singura constrangere care ma retine?
Dupa ce vei parcurge acest capitol vei sti:
• Care sunt cei 20% din clientii tai de care sa ai grija;
• Care sunt cele 20% dintre produsele tale pe care sa le promovezi;
• Care este clientul esential pe care sa il cultivi.
• Sa elimini efortul intens (sau cel putin 80% din el) din viata ta.
Metoda 2: Managerul super-conexiunilor – O alta metoda de a deveni manager 80 / 20 este aceea de a constientiza puterea relatiilor si de a deveni un superconector. Autorul vorbeste aici despre relatii, despre cum sa le gestionezi corect, dar si despre cat de neasteptate pot fi efectele diverselor tipuri de relatii asupra afacerii tale, „pentru ca oamenii au o dorinta specifica de a colabora si de a se ajuta reciproc.”
Metoda 3: Managerul mentor
„Oamenii sunt oameni. Devino capabil de o intelegere elementara a persoanei umane, altfel vei esua. Iar unul din principalele resorturi din fiecare fiinta umana este acesta: cand oamenii devin interesati de noi prosperam. Managerul mentor e interesat de oamenii sai.”
Autorul te invita sa te comporti in ipostaza ta de manager ca un antrenor, care, pe langa idei, experienta si responsabilizare, ofera echipei sale incurajari. Koch iti furnizeaza aici o serie de ponturi pentru a deveni un bun mentor pentru angajatii tai si nu numai, dar si pentru a avea parte de un mentorat de exceptie.
Metoda 4: Managerul parghiilor – prin parghii autorul se refera la orice accesoriu simplu care are puterea de a multiplica eficienta raspunsurilor si care iti permite astfel sa obtii rezultate extraordinare printr-un efort obisnuit.
Cele 7 parghii pentru rezultate grozave sunt, in conceptia autorului:
• Preocuparea si puterea subconstientului: Subconstientul, spune autorul, e mai bun la rezolvarea tuturor problemelor cu adevarat interesante, cand informatia e complexa, ambigua, incalcita si derutanta, decat gandirea rationala.
• Increderea in sine – te ajuta sa dobandesti ceea ce altii nici macar nu incearca;
• Ideile – sursa fundamentala a parghiei umane care ne-au dat posibilitatea sa cucerim natura, scapandu-ne de foame, de moartea timpurie si de izolare.
• Deciziile – sunt parghii grozave, caci o decizie buna la care ajungi dupa probabil o ora de contemplare serioasa s-ar putea sa economiseasca luni sau chiar ani de munca grea.
• Increderea in altii – cat timp ai incredere in toti cei din echipa ta si le oferi toate motivele sa aiba incredere in tine, influenta iti va spori exponential.
• Oamenii – managerii 80 / 20 inteleg ca investirea unui mic efort in recrutarea oamenilor potriviti aduce recompense imense;
• Banii – folosirea banilor altor oameni confera multa influenta; autorul sustine ca managerii 80 / 20 gandesc in stil mare si se lanseaza in cele mai tari proiecte fara a le fi teama de esec.
Metoda 5: Managerul eliberator
Potrivit lui Koch, un manager eliberator trebuie sa fie cu totul sincer cu oamenii sai, saritor si prietenos, si totusi foarte pretentios. Managerul eliberator scoate ce e mai bun din oameni, spre beneficiul fiecarei persoane si al firmei, inspirandu-l pe fiecare membru al echipei sa-si dezvolte si sa-si slefuiasca latura creativa, micile aspecte ale personalitatii si abilitatile care pot sa conduca la rezultate extraordinare fara sa fie nevoie de un efort excesiv.
Metoda 6: Managerul care cauta sensul
E bine pentru economie si societate, crede Koch, ca oamenii sa-si atinga potentialul deplin. Acesta este si singurul mod in care acei oameni pot sa gaseasca adevaratul sens al vietii. Din pacate insa, constata autorul, si sensul vietii se supune Principiului. Foarte putini oameni gasesc sensul adevarat al propriei vieti, dar acestia sunt cei care alimenteaza progresul lumii in ansamblu.
„Acesti oameni descopera si creeaza sens in lume. N-ar fi fantastic daca ar fi mai multi oameni de acest gen? N-ar fi chiar mai bine daca tu ai fi unul dintre ei.”
Judecand astfel, autorul iti furnizeaza in randurile ce urmeaza cateva sfaturi pentru a deveni si tu, la randul tau, unul dintre acei oameni care au gasit cu adevarat sensul vietii:
• Fii incredibil de selectiv;
• Fii stapanul propriei cariere;
• Devino unic din punct de vedere profesional;
• Descopera esenta fiintei tale.
Concluzionand ca: „Cincisprezece minute de faima pot fi efemere, dar cinci minute de sens sunt eterne”.
Metoda sapte: Managerul cu mult timp la dispozitie – Valoarea timpului, ca orice altceva, poate fi explicata in virtutea Principiului. Mai putin de 20% din timpul total lucrat conduce la mult mai mult de 80% din bogatia creata – si nu doar in activitatile legate de bani, ci si in acelea ce definesc o societate civilizata, precum extinderea sferei educatiei, a asigurarilor sociale si crearea de obiecte frumoase. Intr-o luna de viata, Albert Einstein a creat mult mai mult decat s-ar astepta majoritatea oamenilor sa realizeze intr-o viata intreaga. Daca asta pare deprimant, gandeste-te ca intr-o ora sau un an din viata ta ai putea sa realizezi ceva de sute sau de mii de ori mai valoros decat tot ce ai creat vreodata.
In aceasta ordine de idei, autorul iti propune opt metode simple de a lucra mai putin si de a obtine rezultate mai bune:
• Extinde-ti la maximum libertatea de a lucra asa cum doresti
• Selecteaza o singura prioritate in fiecare zi si ocupa-te mai intai de ea;
• Gandeste inainte sa actionezi;
• Identifica acele cateva cauze ale succesului in firma sau echipa ta;
• Asculta-ti clientii esentiali;
• Transforma-i pe cei din echipa ta in manageri 80 / 20;
• Identifica acele 20 de procente din munca ta care au ca rezultat 80 de procente din fericirea si eficienta ta;
• Redu-ti progresiv programul de lucru.
Dar te atentioneaza si asupra capcanelor temporale pe care ar trebui sa le eviti.
Metoda 8: Managerul simplificator
Conform autorului, cei mai buni manageri stiu in primul rand sa simplifice, citandu-l in acest sens pe David Brooks autorul volumului The Social Animal (Animalul social) care scria despre indivizii de top ca:
„Nu sunt caracterizati de vreun geniu exceptional. N-au cunostinte extraordinar de profunde sau opinii creative. Daca exista o trasatura pe care o poseda cei mai buni dintre ei, aceea este talentul pentru simplificare. Au abilitatea de a prelua o situatie complexa si a transpune esenta problemei in termeni simpli.”
In aceste conditii, Koch concluzioneaza ca:
„Odata ce devii eficace in simplificari, devii un mare lider. ”
In acest capitol vei regasi modalitatile propuse de Koch pentru a-ti simplifica munca, trei metode de a face simplificarea mai usoara, dar si modalitatile prin care poti realiza o reconfigurare simpla a unei realitati complexe.
Metoda noua: Managerul lenes
„Exista un banc vechi, despre un tanar englez bogat aflat intr-un mare tur al Europei inaintea Primului Razboi Mondial. El da de 12 cersetori tineri in Neapole, care zac la umbra fara sa faca absolut nimic. Cine e cel mai lenes dintre voi toti? intreaba vizitatorul. Ii dau un banut. Unsprezece dintre baieti sar, revendicandu-si lira. Dar el o da celui de-al doisprezecelea vagabond, care n-a miscat un muschi.”
Koch dedica un intreg capitol al cartii sale lenei si managerilor lenesi, propunand chiar si metode pentru a deveni mai lenes, sustinand ca: „Lenea, selectivitatea si increderea se completeaza una pe alta si ne duc cel mai aproape posibil de o formula scurta pentru realizari extraordinare.” Autorul crede atat de mult in lenea (dublata de creativitate insa) incat, afirma ca: „Lenea chiar functioneaza, chiar daca nu esti suficient de norocos sa fii lenes din fire.”
Metoda zece: Managerul strategic
”Managerii strategici creeaza o valoare fantastica reimaginand propria industrie. Creand metode noi de a face afaceri, ei ofera produse sau servicii unice, pentru care clientii platesc bucurosi mai mult, sau reduc costurile fara a reduce calitatea sau, ideal, le realizeaza pe ambele – vand pentru mai mult si produc pentru mai putin. Noua metoda de a face afaceri este foarte profitabila – este o solutie 80 / 20.”
Potrivit autorului, toti managerii strategici pun mai mare pret pe gandire decat pe actiune. Apoi se gandesc foarte intens cum sa faca mai mult cu mai putin. Insa nu e usor, fapt ce explica de ce gandirea strategica de calitate este rara in lumea afacerilor. Autorul dezvaluie aici secretele succesului strategic, concluzionand ca un manager strategic poate schimba cu ideile lui nu numai o industrie, ci chiar lumea.
In final, Richard Koch rezuma continutul intregii carti la o fraza menita sa te puna pe ganduri dar si sa te convinga sa iti schimbi stilul de management:
„Secretul pentru a deveni un manager 80 / 20 este sa-ti realizezi aspiratiile foarte inalte mai curand prin inteligenta si observatii ascutite, decat prin truda si probleme. Asemenea ingerilor, putem sa ne inaltam in zbor si putem sa saltam omenirea chiar si cand abia daca dam din aripi. Dar daca nu ne preocupa cu adevarat anumite rezultate si daca nu avem ambitie nelimitata, nu ne vom lua niciodata zborul.”
REVIEW-URI