Marele singuratic (Editie, necartonata), Marin Preda, Cartex

Textul prezentei editii este reprodus dupa Marin Preda, Marele singuratic, Editura Cartea Romaneasca,
Bucuresti, 1972.




In romanul aparut in 1972, Niculae Moromete apare retras la o ferma horticola de langa Bucuresti, dupa ce fusese exclus din activul de partid. Se recalifica, prin munca la sera, in timp ce urmeaza studiile superioare, apoi devine inginer horticol. Este indragostit de pictorita Simina Golea, alaturi de care face o calatorie in satul lui natal, pentru a-i arata locurile in care a copilarit. Traieste cu ea o frumoasa poveste de dragoste. Ea intreba: “Aceasta lume cu cai care vin cu gaturile spre caruta familiei, care se pregateste de intoarcerea acasa sub un asfintit scaldat in culori de foc, aceasta lume mai exista oare?” Cata lirica, atata culoare. Niculae Moromete i-a raspuns prin durerea sa: “De foarte curand, ea nu mai exista”. Romanul grupeaza doua lumi: cea a trecutului si cea a prezentului, traversata frumos de iubirea pentru Simina Golea. Inginerul cunoaste o lume noua, plina de artisti plastici si literati, galagiosi si infatuati, intr-un palat pe care lesne il recunosti ca Mogosoaia, nationalizat de comunisti si devenit casa de odihna si creatie pentru scriitori, loc drag si frecventat de Marin Preda, unde isi consuma whisky-sorul.

In lumea din Marele singuratic se petrec scene de cruzime rare, care ar oripila azi asociatile de protectie a animalelor astazi: Marin al lui Tugurlan isi ucide cainele. In sufletele primare convietuiesc salbaticia si candoarea, dualitatea extremelor. Niculae vrea sa se smulga cu forta dintr-o lume a cruzimii si a nedreptatii si spune: “Da, voi intemeia o noua religie, care sa tina seama de fortele oarbe care pun nu o data stapanire pe om si care sa propuna altceva decat umilinta inrobitoare, inacceptabila pentru mandria fireasca a unui animal atat de liber si de viclean cum este omul”. El cultiva flori, dar stie ca “nu poate creste atatea cate ar avea nevoie lumea”.
Marin Preda a imaginat in aceasta carte o taina: cum ca omul poate trece la profetii. Nu stim cat a luat cu el din taina Marin Preda, care in anul 1980, cand a plecat dintre noi, intr-o zi de mai, pe o ploaie torentiala, pentru ca nu ne-a spus clar la ce se gandea. Avea 58 de ani si a lasat in urma lui multi oameni singuri. Si tristi. Un cortegiu ascuns sub umbrele plangea cu lacrimi de ploaie imposibila intoarcere intr-o lume de unde a plecat brusc, fara sa apuce sa-si ia ramas bun…



Anul aparitiei: 2008
Nr. pagini: 367