Monahismul Ortodox Romanesc. Istorie, contributii si repertorizare, volumul I
DESCRIERE
Lucrarea de fata ne arata clar ca monahismul romanesc a avut un rol major atat in promovarea culturii si artei romanesti, cat si in sustinerea altor popoare ortodoxe, mai ales a celor aflate sub dominatia otomana, mentioneaza Preafericitul Parinte Patriarh Daniel in Cuvantul inainte:
„In ziua de 1 septembrie 2009, cand Biserica Ortodoxa Romana il praznuieste pe Sfantul Cuvios Dionisie Exiguul (460-545), din Scythia Minor, Parintele erei crestine, la Resedinta Patriarhala din Bucuresti, o comisie formata din istorici bisericesti si istorici din cadrul Academiei Romane a discutat propunerea pe care Patriarhia a facut-o privind posibilitatea elaborarii unei monografii consacrate Monahismului ortodox romanesc. S-au stabilit atunci temele mari care urmau sa fie tratate, precum si numele celor care urmau sa le redacteze. S-a propus ca lucrarea sa apara in trei volume distincte si iata ca azi, cu ajutorul lui Dumnezeu, dupa patru ani de munca intensa a celor implicati, proiectul nostru a devenit realitate prin aparitia primului volum al acestei „trilogii” monografice a monahismului romanesc. Volumul este intitulat: Istoria monahismului ortodox romanesc de la inceputuri pana in prezent.
In prima parte a volumului I este prezentata succint istoria monahismului rasaritean, iar partial si a celui apusean, pentru ca cititorul sa-si poata face o imagine veridica asupra modului in care s-a dezvoltat viata monahala in perioada patristica si, ulterior, in cadrul Bisericilor Ortodoxe nationale: greaca, georgiana, bulgara, sarba, ruso-ucraineana.
In a doua parte a primului volum este prezentata istoria monahismului romanesc din perioada daco-romana si pana azi in toate „tarile” romanesti de altadata, precum si o panorama a legilor bisericesti sau de stat care au reglementat viata monahala din spatiul romanesc.
Volumul al doilea include mai multe studii in care este pusa in lumina contributia monahismului romanesc la promovarea culturii si artei romanesti in toate formele lor de manifestare (caligrafierea de manuscrise, tiparirea de carte bisericeasca, a lucrarilor cu profil istoric, literar sau de alt gen scrise de monahi, dar si arhitectura, pictura, iconografie, broderie, muzica etc.). de asemenea, este prezentat aportul substantial al manastirilor in opera de asistenta sociala a Bisericii, precum si rolul unora dintre manastiri in lupta de emancipare nationala si sociala romaneasca.
Partea a doua a celui de-al doilea volum, intitulata Monahismul ortodox romanesc ca factor de unitate inter-ortodoxa, se constituie intr-o prezentare generala a contributiei romanesti, mai cu seama in perioada „turcocratiei”, adusa de domnitori, mari boieri, ierarhi si credinciosi la sustinerea monahismului din alte spatii ortodoxe (Muntele Athos, Meteora, Tara Sfanta, Muntele Sinai, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ucraina si Rusia), monahism care n-ar fi putut supravietui fara acest sprijin fratesc.
Lucrarea de fata ne arata clar ca monahismul romanesc a avut un rol major atat in promovarea culturii si artei romanesti, cat si in sustinerea altor popoare ortodoxe, mai ales a celor aflate sub dominatia otomana.
Numar pagini: 1039
Format: 23x32
Anul aparitiei: 2014
REVIEW-URI