Nicolae Ceausescu a fost unchiul meu

Cartea autorului Emil Barbulescu „Nicolae Ceausescu a fost unchiul meu" de la editura HOFFMAN

Cartea – in substanta ei – este un provocatoare, care – cu siguranta – va suscita comentarii la nivelurile cele mai inalte ale divanelor acestei nefericite tari si va provoca mania proletara a multor ciocoi de ieri si de azi, dintre cei pe care Emil Barbulescu ii vizeaza fara menajamente.

Este o carte care deriva dintr-o materie de reprezentare speciala a calificarii pe care viata i-a dat-o fostului ofiter de militie, Emil Barbulescu, nimeni altul decat nepotul de sora al lui Nicolae Ceausescu. Poate ca si din aceasta cauza respectiva carte debuteaza ostaseste cu definitia juramantului militar care „nu poate fi selectiv, deoarece ONOAREA NU POATE FI SELECTIVA!” „Noi cei care am tradat” este o carte care genereaza intrebari. Cu referire la ceea ce am fost, la ceea ce suntem si la ceea ce am putea sa fim.

Este firesc ca Emil Barbulescu sa aiba o parere proasta despre Ion Iliescu, calificandu-l ex-abrupto: „D-l Ion Iliescu a intrat in coma profunda in ziua de 22 decembrie 1989, atunci cand, dimpreuna cu oamenii domniei-sale, a lansat diversiunea «securisti-teroristi» si a decedat in 13-15 iunie 1990, in Piata Universitatii. Sa-i fie tarana usoara si Dumnezeu sa-l ierte!” Emil merge si mai departe aratand mainile pline de sange ale generalului Iulian Vlad, cel care a declarat fariseic, la un moment dat: „Tezaurul cel mai de pret pe care-l avem noi romanii este tovarasul Nicolae Ceausescu, pe care, la nevoie, trebuie sa-l aparam cu propriile noastre vieti”. Avand insa tradarea in sange, acest general nu s-a sfiit sa-i propuna generalului Milea ca sa tradeze, la randu-i, pe Ceausescu, lucru pe care Milea nu l-a facut, ramanand – in ochii lui Emil Barbulescu – un adevarat militar. Nici petele de pe uniforma generalului Nicolae Militaru nu sunt uitate, nici ingratitudinea, fariseismul si comportamentul grobian ale lui Sergiu Nicolaescu nu sunt iertate de nepotul lui Ceausescu.

Este memorabila urmatoarea faza: „Daca ar fi trait Ramaru, ar fi acum invitat de onoare, alaturi de Sergiu Nicolaescu, pe la mai toate televiziunile. In cadrul unor emisiuni, in care s-ar demonstra ca femeile omorate de Ramaru isi meritau soarta, ele nefiind altceva decat mamele teroristilor care au impuscat imaginea din oglinda a marelui regizor-actor-cascador si, dupa 1989, singur spectator al filmelor sale”.

„Se gaseste in aceasta tara un singur istoric, unul singur care sa doreasca sa spuna adevarul?”, se intreaba retoric Emil Barbulescu. El criticand-o naprasnic pe Nadia Comaneci, desfiintandu-l apoi, fara nicio tresarire, pe Regele Mihai I, aducand – de-a valma – marturii privind interventia agentilor KGB, GRU, ai trupelor maghiare si ai diversionistilor iugoslavi, in Revolutia din Decembrie, plangand soarta poporului, in timp ce tara „noastra”, adica a lor, a devenit „tara noastra”, adica a tradatorilor lui Ceausescu si, in final, a tradatorilor poporului roman…

Bun cunoscator al istoriei ca si unchiul sau, Emil Barbulescu face si o balanta a raporturilor diplomatice si geostrategice dintre Est si Vest, concluzionand ca e dificil in aceste vremuri sa mai crezi ca poporul roman ar putea sa-si defineasca. Intr-o geografie a raportului de forte (NATO SI UE) in care se interfereaza culturi si ideologii de toate culorile, Romania ramane intr-o zona de ruptura carpato-dunareana, in care existenta noastra ca stat este disputata si discutata vehement.

Avand un simt al istoriei dezvoltat, Emil Barbulescu este constient ca – in aceste momente – nicio putere politica nu este interesata de adevarul din 1989, liderii post-decembristi acceptand conditia unui proiect esuat privind Romania. Nepotul lui Ceausescu ne vorbeste despre manipularile extraordinare la care este supus poporul roman si deplange geografia industriala a Romaniei, tara care a ajuns o colonie, desi este singura care si-a platit toate datoriile, nemaiprimind niciun ajutor de nicaieri.

Desi uneori, pe parcursul cartii, Emil Barbulescu devine isteric si subiectiv, cartea sa nu are un ton opulent. Este o carte despre fiinta nationala, vazuta de un fost nomenclaturist din neamul Ceausestilor, o carte prin care ni se propune o viziune istorica, politica si sociala, care ne indeamna la meditatie si la anumite repozitionari.

O sistematizare cat mai stiintifica a avalansei de informatii pe care ni le da Emil,  ar putea sa faca, din acest volum, o carte importanta pentru istoriografia romaneasca. Desi nu suntem de acord cu multe dintre tezele pe care ni le propune autorul, noi nu avem dreptul sa-l judecam pe Emil Barbulescu. Ca fost nomenclaturist PCR, il va judeca istoria, iar ca scriitor de carti politice tot istoria il va aseza acolo unde trebuie. Dreptul opiniei publice este sa spuna unde a gresit Nicolae Ceausescu si clanul sau (intre care si Emil Barbulescu), dar sa nu uitam si dreptul nostru, acela de a spune unde nu au gresit Ceausescu si acolitii sai. Asta ne spune Emil Barbulescu: lucrurile bune pe care le-a facut mult-iubitul sistem comunist si lucrurile (ne)bune pe care le-a facut si le va face inca democratia originala, teoretizata de Iliescu si desavarsita de Traian Basescu, lucruri (ne)bune pe care le simtim, al dracului de dureros, pe pielea noastra.

Dragi prieteni, cititi „Nicolae Ceausescu a fost unchiul meu” si „Noi cei care am tradat” si veti vedea ca Emil si-a pus sufletul pe masa.

Depinde de noi, daca stim sa-l pretuim sau, dupa caz, sa-l nesocotim.

Fiindca, iata ce ne spune spre finalul cartii nepotul lui Ceausescu: „In contrar cu principiul biblic «Crede si nu cerceta», eu vin si va rog: «Nu credeti si cercetati!» Va rog! Pentru binele acestei tari. Pentru binele vostru”.  

                                                                                                                                                                                                                                                                   Dumitru Sarghie

An aparitie: 2017
Format: 20 X 13
Numar pagini: 220

REVIEW-URI