O suta si una de poezii (Radu Stanca)

 

Destinul literar al lui Radu Stanca este unul cu totul aparte. Astfel, Nicolae Manolescu are perfecta dreptate atunci cand scrie (in Istoria critica a literaturii romane, unde reia, privitor la versurile poetului, ideile care au stat la baza cronicii sale mai vechi, din 1966) ca la aparitia postuma a volumului de Versuri, in 1966, ingrijit de I. Negoitescu, Radu Stanca era un poet cvasinecunoscut, cu exceptia unui grup de prieteni.

Este vorba, desigur, de prietenii din Cercul literar de la Sibiu, legenda si acesta, la vremea respectiva, ca si poetul sibian mort la 42 de ani. Dintre acesti prieteni era vorba mai ales de I. Negoitescu, Stefan Aug. Doinas, Cornel R gman, Nicolae Balota, cei care n-au incetat nicio clipa, dupa 1965, odata cu"dezmortire a" sociala si literara de la noi (ei insisi debutand si apoi publicand in ritm sustinut abia la douazeci de ani de la formarea Cercului si aparitia efemerei sale reviste), sa scrie pagini memorabile despre opera prietenului lor (fragmente din acestea, la Addenda acestui volum).

Am avut ocazia, in anii din urma, sa stau de vorba cu mai multe personalitati, mai ales din zona teatrului sau a literelor, active in Sibiu prin anii '50 ai secolului trecut. Pe vremea aceea, Sibiul era un raion al regiunii Stalin (fost si viitor Brasov). Desigur, Radu Stanca era membru al Uniunii Scriitorilor, in filiala regiunii de care apartinea Cenaclul raional"Orizonturi noi" din Sibiu.

Nici pomeneala insa ca Radu Stanca, in afara unor intalniri de comemorare (Eminescu, Sadoveanu, de exemplu), sa participe, cu lecturi, la acesta. Astfel ca, literatii de atunci ai orasului, ca si mai tinerii din anii '60, habar n-aveau ca sunt concetateni cu un mare poet roman. Nici despre Cerc nu se stia mare lucru, ba, abia dupa 1965 legendara""aura tragica" a acestuia incepand a se contura, odata cu"resurectia estetica" si reconsiderarea lui Lovinescu, maestrul cerchistilor (cel caruia ii fusese adresata Scrisoarea din 1943, devenita Manifestul Cercului literar), dar si a lui Lucian Blaga, maestrul tutelar al tinerilor din anii razboiului si ai refugiului, sibieni de voie, de nevoie.

Nici oamenii de teatru, colegi ai regizorului si actorului Radu Stanca, nu stiau mare lucru despre opera literara a acestuia. Aflasera ca scria piese de teatru, poate, si ca una dintre acestea, Dona Juana, primise, in 1947, premiul"Sburatorul" al Asociatiei "Prietenii lui E. Lovinescu". Si cam atat. Amintirile acestor oameni de teatru (cum ar fi Paul Mocanu sau Eugenia Barcan) se refera mai ales la munca de director de scena a lui Radu Stanca, intr-adevar remarcabila, tanarului regizor datorandu-i-se in mare masura infiintarea teatrului la Sibiu si apoi ridicarea acestuia la cote inalte in epoca.

Nr. de pagini: 176
Anul aparitiei: 2016