Opere VII. O teorie a secundarului. Imperfectiune si infrangere

Cartea autorului Virgil Nemoianu „Opere VII. O teorie a secundarului. Imperfectiune si infrangere" de la editura SPANDUGINO

Virgil Nemoianu isi sprijina argumentele cu o bogatie de exemple istorice si cu vasta eruditie. Cartea sa e provocatoare si polemica in cel mai bun sens al cuvantului… [El] isi pune gandirea in slujba marii traditii liberale europene, reprezentata de Tocqueville, Guizot si Max Weber, printre altii. Pledoaria elocventa pentru jocul liber al energiilor creatoare, pentru descentralizare si pluralism, pentru o dialectica „locala” (iar nu una centralizanta sau totalizatoare) – iata, fara indoiala, lucrurile pe care cititorul le va gasi cu adevarat stimulatoare in argumentarea lui Nemoianu.
Mihai Spariosu

Intreaga opera de critic, de comparatist si de filosof al culturii a lui Virgil Nemoianu – si cu deosebire cele doua sinteze, O teorie a secundarului, Imperfectiune si infrangere, cuprinse in volumul de fata – se constituie ca o marturie elocventa a faptului ca autorul lor nu s-a stabilit in Statele Unite spre a se inrola cu entuziasm mimetic in miscarile intelectuale si politice la moda acolo. Cu o formatie solida, construita chiar in Romania comunista, unde un „ethos al invatarii” functiona, totusi, in pofida restrictiilor ideologiei unice, formatie pe care n-a facut decat s-o fortifice si s-o largeasca in excelent-dotatele biblioteci ale Occidentului, Virgil Nemoianu n-a ezitat sa-si manifeste, in tara de adoptie, propriile optiuni si sa-si decupeze propriile teme, impunandu-se in académia americana ca un profesor eminent si ca un autor de referinta.

Spre deosebire de altii, el si-a asumat apartenenta romaneasca si pe aceea central-europeana, transformandu-le pe amandoua in surse de inspiratie si in moduri specifice de articulare intre biografie si opera. Teoria „secundarului” ilustreaza si sublimeaza o intreaga traditie morala si artistica. Relatia intima stabilita de Virgil Nemoianu intre slabiciune, infrangere si pierdere, pe de-o parte, si literatura ca „stiinta a regresivului”, pe de alta parte, ne spune ceva esential despre conceptia sa referitoare la rolul inalt-compensator al umanismului, ca si despre felul propriu, – decent, moderat, dar eficient si puternic – de a-si afirma originalitatea.
Mircea Martin




Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 512
Format: 16x21

REVIEW-URI