Placide Deseille - Cununa binecuvantata a anului crestin. Predici la duminicile si sarbatorile anului liturgic

PRP: 65,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 58,50 lei
Diferență: 6,50 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2015

Alertă stoc

*
?
Completați adresa dumneavoastră de e-mail
*
?
Codul de siguranță, necesar pentru a face distincție între oameni și programele informatice automate care răspândesc spam

DESCRIERE

La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a aparut lucrarea„Cununa binecuvantata a anului crestin. Predici la duminicile si sarbatorile anului liturgic”, in traducerea doamnei Felicia Dumas, lector doctor la Catedra de Limba si Literatura Franceza din cadrul Facultatii de Litere (Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi), al patrulea volum din colectia de autor Parintele Placide Deseille.
Alaturi de parintele Sofronie Saharov, cu care a fost prieten, parintele arhimandrit Placide Deseille este, fara indoiala, una dintre cele mai importante personalitati contemporane din spatiul european apusean. Nascut la Paris, a devenit calugar catolic intr-una dintre cele mai vestite abatii cisterciene din Franta, Abbaye de Bellefontaine, la numai 16 ani; la 51 de ani a fost tuns in monahismul ortodox, fiind inchinoviat la Manastirea Simonos Petra din Sfantul Munte. Cu o experienta monahala impresionanta, de nu mai putin de saptezeci de ani, parintele arhimandrit Placide Deseille intruchipeaza figura monahului prin excelenta, a parintelui duhovnicesc in care se vadesc, revarsate cu generiozitate, darurile prezentei si lucrarii Duhului Sfant.

„Cununa binecuvantata a anului crestin. Predici la duminicile si sarbatorile anului liturgic”, in cele 632 de pagini, cuprinde versiunea in limba romana a numeroase predici rostite de parintele arhimandrit, in duminici si sarbatori, in ultimii 15 ani, in cele doua manastiri pe care le-a intemeiat in Franta:„Sfantul Antonie cel Mare” din Vercors si„Acoperamantul Maicii Domnului” de la Solan. Aceste comori duhovnicesti, redactate in cuvinte simple, nu au fost publicate integral in limba franceza, autorul incredintandu-le spre traducerea in limba romana sub forma de manuscris. Prezentate intr-o forma accesibila, predicile au un rol de initiere, de lamuriri talcuitoare a invataturilor evanghelice, parintele adresandu-se inimilor credinciosilor. In majoritatea predicilor, gheronda insista pe importanta constientizarii modului in care un crestin trebuie sa-si marturiseasca apartenenta la Hristos prin intreaga sa viata:„Da, viata crestinului este o lupta, o lupta care trebuie sa fie incununata de biruinta, fiindca avem in noi aceasta forta a Duhului care ne ajuta sa invingem, sa fim biruitori” (predica la sarbatoarea Sfintei Treimi). Argumentatia fiecarei predici este precisa si clara, in care nu ezita sa puna intrebari iscoditoare omului contemporan, scotand in evidenta semnificatiile duhovnicesti:„Cineva ar putea sa obiecteze ca multe vieti ale sfintilor nu au toate garantiile istorice pe care spiritele moderne ar dori sa le aiba. Intr-adevar, hagiografia se supune altor principii decat istoria profana, deoarece scopul ei este diferit. Ea nu colectioneaza fotografii, ci schiteaza icoane” (predica a doua la sarbatoarea Tuturor sfintilor).

Preotii si credinciosii carora li se adreseaza aceasta carte vor descoperi in cuvintele parintelui arhimandrit Placide Deseille bogatiile spirituale si frumusetea liturgica a trairii Ortodoxiei. Cititorii vor parcurge aceasta lucrare cu mare placere, pe nerasuflate, si vor avea un real castig sufletesc, avand drept calauza duhovniceasca unul dintre cei mai importanti monahi ai Bisericii Ortodoxe.

Nr. de pagini: 632
Anul aparitiei: 2015

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0653 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.