Povestea lumii de demult. Pamantul. Sfarsitul lumii dupa credintele poporului roman

In Povestea lumii de demult, Tudor Pamfile descrie tabloul coerent al Creatiei, pe care il surprinde amanuntit in cele mai reprezentative legende cosmogonice ale mitologiei romane, El reconstituie un vast sistem de gandire, un univers perfect inchegat, in care niciunul din amanuntele surprinse in legende nu este intamplator.

Structura volumului este deosebit de interesanta – creatori, actul concret al creatiei, ziua creatiei, elementele componente ale pamantului, aparitia omului, momentele importante din evolutia pamantului (potopul) – si, pornind de la momentul creatiei propriu-zise a pamantului, se dovedeste a fi o icoana a lumii trecute, careia Pamfile ii prezinta principalele evenimente.

Putem remarca prezenta unor motive mitice deosebite: Dumnezeu nascut dintr-un vartej de spuma; zapisul „de colaborare” incheiat intre cei trei creatori (Dumnezeu, Sf. Petru si Faraon), prezenta cuplului atat de contrastat Dumnezeu/Diavolul (Fartatul/Nefartatul).

Unul dintre motivele fundamentale ale cosmogoniei romanesti este crearea pamantului si a formelor de relief. Cel mai adesea formele de relief sunt explicate ca aparand printr-o greseala apartinand creatorului, depasit de sarcina creatiei. Uneori insa nu se pomeneste de greseala de calcul a dimensiunii pamantului: „Dracul s-a chinuit in chipul acesta toata noaptea, tot rostogolind pe Dumnezeu in toate partile, asa ca pamantul nostru, din marimea unui pat cat era la inceput, a ajuns sa fie atat de mare, cat il vedem in zilele noastre”. In acest sens, aparitia muntilor este explicata tot ca un exces, dar, de aceasta data, din vina Nefartatelui: „... Cand a vazut acesta ca [pamantul ascuns de el, fara stirea Fartatelui] nu-i mai incape in gura, a scuipat in toate partile; si unde a cazut scuipatul, au crescut munti”.

In afara de celebrul cuplu de creatori Fartatul/Nefartatul, numeroase legende aduc in prim-plan o serie de animale care par a fi mai degraba mai vechi divinitati zoomorfe si nu creaturi ale Fartatului, dovada prezenta lor la actul creatiei, mult inaintea aparitiei celorlalte vietuitoare.

Asa cum era firesc, orice creatie isi are sfarsitul ei. Dupa ce am aflat povestea pamantului si a lumii de demult, Pamfile ne ofera Sfarsitul lumii dupa credintele poporului roman, o apocalipsa sumara, care pare a fi, mai degraba, un episod din lungul sir al creatiilor succesive, ai caror martori am fost in volumele precedente: „Dupa ardere, pamantul se va inturna cu partea cea de dedesubt in sus, adica cu partea cea curata, iar Domnul Hristos se va pogori pe el si va face doi oameni, care vor porni lumea cea noua, cum a fost odata cu Adam si Eva. Altii cred ca, intorcandu-se pamantul cu fata cea curata in sus, vor veni pe lume romanii”.

REVIEW-URI