Pregatirea profesionala si cariera personalului din administratia publica

Pregatirea profesionala si cariera personalului din administratia publica. Prezentare - Pregatirea profesionala si cariera personalului din administratia publica. „Cultura este importanta. Contextul conteaza. Mediul influenteaza.(…)este reconfortant sa stim ca oamenii sunt, cel putin in parte, motivul pentru care organizatiile se schimba.”
Nicolas Henry

Administratia publica se prezinta intr-o multitudine de concepte si teorii menite sa o defineasca si sa o explice. Dinamica vietii sociale determina o schimbare si o modelare a tuturor structurilor, institutiilor, organismelor care compun si fac ca administratia publica sa functioneze. Timpul prezent demonstreaza ca teoria si practica administratiei publice sunt intr-o perpetua si radicala schimbare sub influenta unor factori contextuali extrem de diferiti: factori istorici, politici, geografici, culturali, economici. Intelegerea tuturor mecanismelor de functionare a acesteia reclama inainte de toate cunoasterea sensurilor atribuite. Termenul de„administratie” provine din latinescul„administer”, cuvant compus din prefixul„ad” care arata directia, sensul si substantivul„minister” care inseamna servitor, ajutator, agent. Verbul„administro” inseamna a da o mana de ajutor, a conduce sau a dirija. Dictionarul limbii romane explica verbul„a administra” prin a conduce, a carmui, iar pentru sintagma„administratie publica”– totalitatea autoritatilor administrative existente intr-un stat, sectie sau serviciu, care se ocupa de problemele administrative ale unei institutii sau agent economic. In„Dictionary of American Government and Politics”, editat la The Dorsey Press, Chicago, in 1988, sub indrumarea profesorului Jay M. Shafritz de la Universitatea din Pittsburgh, sintagmei public administration ii sunt date mai multe explicatii. Astfel ca, administratia publica inseamna functia executiva in Guvern, executarea, aplicarea politicii publice, organizarea si conducerea poporului si a altor resurse pentru atingerea obiectivelor guvernarii, arta si stiinta conducerii aplicata la sectorul public. Se poate constata ca numeroasele explicatii atribuite termenului nu fac altceva decat sa demonstreze complexitatea sa. Dificultatea de a defini termenul determina in egala masura gasirea tuturor acelor cadre de manifestare a administratiei publice, astfel incat aceasta sa poata fi inteleasa.
Pentru motivarea temei alese spre cercetare vom retine definirea sintagmei„administratie publica” ca reprezentand o activitate specific umana prin care se formuleaza si se implementeaza politici publice de catre personal administrativ pregatit sa desfasoare munca de o anumita complexitate intr-un cadru institutional specific. Este important pentru demersul nostru stiintific sa demonstram ca munca in administratia publica este indeplinita de oameni anume pregatiti, care au castigat in timp un prestigiu datorita misiunii fundamentale pe care o indeplinesc, aceea de a servi intereselor cetatenilor unui stat. In acest context, personalul administratiei publice (personal contractual si functionari publici) este raspunzator de efectele deciziilor luate si de punerea lor in aplicare.
Este important sa facem referire si la persoanele alese sau numite in functii din administratia publica in baza unor criterii politice. Demnitarii sunt persoanele alese prin vot de catre cetateni sau numite (pe criterii politice) si al caror statut este reglementat prin diferite acte normative si care ocupa functii de demnitate publica (de reprezentare) in cadrul administratiei publice. Este cazul ministrilor, secretarilor de stat, alesilor locali– primari, viceprimari, consilieri locali, consilieri judeteni, presedinti si vicepresedinti ai consiliilor judetene . Acestia sunt reprezentantii cetatenilor la nivel statal sau la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, care, in baza unui program politic supus aprobarii electorilor, au castigat alegerile. Statutul lor este reglementat de diferite acte normative.
Consideram extrem de importanta diferentierea care trebuie facuta intre categoriile de personal din administratia publica, intrucat fiecare dintre acestea realizeaza functii specifice administratiei publice.
Personalul contractual este supus unui regim juridic de drept al muncii , insa in realizarea atributiilor de serviciu trebuie sa cunoasca si sa respecte principiile ce stau la baza administratiei publice.
Functionarii publici sunt persoane fizice investite cu prerogative de putere publica in vederea realizarii sarcinilor si responsabilitatilor, fiind supusi unui statut special , ce reglementeaza conditiile de acces, de numire, de promovare si avansare in functie. In acest context, functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala, precum si de catre autoritatile subordonate acestora.
Pregatirea profesionala teoretica si practica a personalului din administratia publica devine cu atat mai importanta cu cat caracterul specializat si complex al activitatii administrative trebuie inteles, avand in vedere transformarile majore prin care trece administratia publica ca efect direct la schimbarile mediului in care se desfasoara.
Modul in care personalul din administratia publica se vede pe sine, si domeniul sau de actiune intr-o democratie sunt teme de reflectie pentru cercetatori si camp de manifestare pentru puterea birocratica (reprezentata de functionarii publici care, in virtutea reglementarilor legale si a competentelor conferite prin lege, detin o parte a puterii de stat). Eficacitatea sistemului administrativ este determinata in mare masura de profesionalizarea functiei publice, unul dintre obiectivele declarate ale procesului de reforma administrativa din tara noastra. Pregatirea profesionala a functionarilor publici se reflecta in calitatea serviciilor publice oferite. Nici o functie publica nu poate fi ocupata decat de un functionar public pregatit sa desfasoare munca de o anumita complexitate. Pregatirea educationala desavarsita in institutiile de invatamant se completeaza in procesul muncii prin participarea activa a functionarului public la formarea si perfectionarea sa.
Nu de putine ori sistemului administrativ roman i s-au adus critici referitoare la calitatea prestatiilor functionarilor publici, indiferent de functia ocupata, fie una de conducere/manageriala, fie una de executie. Si aceasta deoarece, in administratia publica romaneasca persista inca mentalitati care exclud calitatea in favoarea cantitatii. In acest sens, au fost avute in vedere schimbari structurale si organizationale care sa sustina profesionalizarea functiei publice prin accesul la ocuparea unei functii publice pe criterii de competenta, astfel incat actul administrativ sa fie unul eficient. Gestionarea coerenta si corecta a carierei functionarilor publici prin salarizare corespunzatoare, stimularea si asigurarea unor conditii normale de lucru, in scopul respectarii principiilor stabilitatii si continuitatii in munca, au devenit puncte de reper in activitatea administratiei publice, care a inteles sa construiasca o serie de institutii care sa coordoneze, sustina si controleze realizarea acestor deziderate.
In administratia statului nu exista functii publice care sa nu solicite nici un fel de pregatire profesionala si/sau in domeniul managementului.
Competenta profesionala si cea in domeniul managementului public sunt absolut necesare pentru obtinerea eficientei la nivelul sistemului administrativ prin previzionarea corespunzatoare a evolutiilor viitoare, organizarea activitatii, gestionarea resurselor, motivarea angajatilor si controlul modului de desfasurare a proceselor.
„Valoarea unui sistem administrativ consta nu atat in mijloacele materiale si financiare de care dispune, cat mai ales in potentialul sau uman” . Avand in vedere ca, in mare masura, realizarea deciziilor politice, progresul economico-social general depind de functionalitatea sistemului administrativ (conceput ca un ansamblu de structuri, organisme si reglementari), este explicabila atentia deosebita care trebuie acordata pregatirii profesionale a personalului din administratia publica si urmaririi carierei lor individuale si organizationale.
Inceputul anului 2007 a insemnat pentru Romania concretizarea eforturilor depuse in vederea integrarii in Uniunea Europeana. Deloc usor, anevoios, cu urcusuri si coborasuri, procesul integrarii europene a constituit tema de dezbatere pentru intreaga societate romaneasca. Statul si autoritatile sale au fost supuse unui indelungat proces de prefacere si transformare pentru a putea raspunde noului context socio-politic ce s-a prefigurat inca din anul 1952. Un rol important i-a revenit puterii executive a statului roman, care a stabilit politici si strategii guvernamentale care sa raspunda exigentelor Uniunii. In acest context, administratia publica se constituie ca structura fundamentala prin intermediul careia se duc la indeplinire misiunile si obiectivele puterii de stat.
Contextul european actual a impus luarea unor decizii strategice pentru eficientizarea, rationalizarea si imbunatatirea performantelor in activitatea de administratie publica. Reforma administratiei publice in Romania presupune o reevaluare a structurilor sale interne, dar, mai ales, a resursei umane implicate in desfasurarea activitatii. Schimbarile structurale si functionale isi gasesc finalitatea practica doar daca sunt corelate cu diversitatea factorului uman, in sensul imbunatatirii si profesionalizarii acestuia. Specializarea si profesionalizarea reprezinta obiective strategice ale reformei administrative din tara noastra. Crearea unui corp al functionarilor publici care sa demitizeze imaginea traditionala a administratiei publice, de simplu executant al deciziilor politice si sa o transforme intr-o administratie noua, care fundamenteaza politici publice, a devenit un imperativ.
Studierea administratiei publice a constituit subiect de reflectie si analiza pentru teoreticieni si totodata, practicieni ai domeniului. Gasita la intersectia unor mari sectoare de activitate, administratia publica presupune studierea fenomenului administrativ pe multiple planuri: juridic, politic, economic, sociologic, ceea ce a conturat doctrinele administrative. In Franta au aparut primele scrieri cu privire la administratia publica in secolul al XVII-lea, bazele stiintifice fiind puse de Charles-Jean Bonnin care a considerat-o stiinta exacta. Vivien si Macarel au scris primele lucrari de stiinta si doctrina administrativa, administratia publica fiind interpretata din pespectiva juridica. In Germania secolului al XIX-lea se remarca Lorenz von Stein prin lucrarea sa Teoria administratiei, administratia publica constituind in opinia sa obiect de studiu pentru stiintele politice. Acesta considera administratia„pandecte ale stiintei politice”.
Sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX corespunde unei revolutii in gandirea si doctrina administrativa prin lucrarile sociologului german Max Weber caruia i se atribuie realizarea celei dintai teorii coerente privitoare la birocratie. In conceptia sa birocratia este un element major al societatii concentrat in sase precepte :
- exista zone de juridictie statice si clar definite si ele sunt determinate de legi sau reguli administrative;
- organizarea si distributia activitatilor se bazeaza pe diviziunea muncii;
- autoritatea carea comanda eliberarea de sarcini intr-o organizatie nu este arbitrara, ci stabila si prestabilita;
- organizarea functionarilor este bazata pe ierarhie, fiecare functionar fiind supus controlului unui functionar de rang inalt;
- personalul este selectionat pe criterii de calificare profesionala si in baza pregatirii profesionale dovedite;
- munca de functionar constituie o cariera sau o vocatie care consuma capacitatea individuala de munca pe o perioada indelungata.
In Statele Unite ale Americii, Frederick W. Taylor a pus bazele managementului stiintific administrativ. In anul 1911, Taylor a publicat lucrarea Principiile managementului stiintific. In opinia sa pentru orice activitate exista o metoda de lucru optima, care poate fi gasita prin analiza postului si studii de timp si miscare. De asemenea, fondatorul managementului stiintific administrativ a formulat principiile motivatiei in munca.
Un alt reprezentant de seama al doctrinei administrative, pe plan european, a fost Henry Fayol care identifica functiile administratiei: planificare, previzionare, organizare, coordonare si control, la acestea adaugandu-se functia administrativa. O continuare a teoriei lui Fayol a fost realizata de Luther Gulick si Lyndal Urwic. In cartea lor Documente asupra stiintei administratiei sunt definite sapte functii unite sub acronimul POSDCORB care inseamna in fapt functiile unei organizatii: planificare, organizare, conducere, coordonare, raportare, control, buget.
Anii 20, 30 ai secolului trecut au fost marcati de miscarea relatiilor umane si critica birocratiei. Adeptii acestei miscari sustineau orientarea catre resursa umana din organizatie, identificarea nevoilor salariatilor si corelarea acestora cu obiectivele organizationale. Se identifica in acest context studiile lui Elton Mayo.
Michele Croizier, Parsons si Herbert A. Simon sunt teoreticienii sociologiei organizatiilor. Lucrarile lor exprima una dintre ideile de baza ale problematicii organizationale, care este aceea de a face efortul de a defini conceptele si cadrul general de analiza, permitand comparatia si intelegerea tuturor formelor de cooperare in cadrul grupelor sociale organizate.
Teoria motivatiilor a fost dezvoltata de psihologul american Abraham Maslow care a ierarhizat nevoile intr-un model clasic denumit„piramida trebuintelor a lui Maslow”. Teoriile motivationale sunt rezultatul eforturilor unor mari cercetatori ai domeniului. Clayton Alderfer, Henry Mintzberg, Victor Vroom, Stacy Adams sunt doar cativa dintre cei care au dezvoltat continutul teoriilor motivationale.
Interpretari, opinii, studii referitoare la administratia publica si sistemul administrativ au fost realizate de autori din tara noastra. Lucrarile profesorului Ioan Alexandru ofera o imagine completa asupra modului de interpretare a administratiei publice, din punct de vedere al teoriilor elaborate dar si cu aspecte din practica. In aceeasi directie se inscriu si lucrarile doamnei profesoare Mihaela Onofrei, Administratie publica. Fundamente teoretice si bune practici si Sisteme administrative comparate, care ofera un solid fundament pentru cercetarea administratiei publice.
Managementul public este o alta etapa in definirea si explicarea domeniului administratiei publice. Definit ca„o gandire cheie in propriile maini” , managementul public„consta in integrarea abordarilor manageriala, politica si legala in procesul de indeplinire a mandatului autoritatii legislative, executive si juridice, respectiv, furnizarea de servicii pentru societate in ansamblul ei sau pentru segmente importante ale acesteia” (David Rosenbloom, 1986). Ott, Hyde si Shafritz considerau ca managementul public este o ramura a administratiei publice constand in arta si stiinta de a aplica metode si tehnici in administratia publica pentru a fundamenta programe, a organiza si a coordona procesele de restructurare, administrare a resurselor bugetare alocate, a resurselor umane integrate, de evaluare si auditare a institutiilor publice. Un raspuns la aceasta opinia a venit din partea lui Owen Hughes care aprecia ca nu se poate pune semnul egalitatii intre administratia publica si managementul public, acesta din urma luand in considerare influentele tuturor factorilor mediului ambiant, respectiv economici, politici, culturali, legislativi care influenteaza activitatea in institutiile publice.
Armenia Androniceanu in lucrarea Noutati in managementul public realizeaza o radiografie asupra particularitatilor managementului public in domeniul resurselor umane, accentuand problematica pregatirii profesionale, a motivatiei si evaluarii performantelor functionarilor publici. In aceeasi directie se inscrie si lucrarea cu titlul Management public a doamnei profesoare Lucica Matei.
Lucrarile de management si de management al resurselor umane ofera cunostintele necesare in vederea interpretarii factorului uman din organizatie. Lucrari de referinta ale domeniului, atat din literatura straina (Michael Armstrong, Gary Johns, G. A. Cole, Herbert A. Simon), dar si din literatura romana (Panaite Nica, Costache Rusu, Aurel Manolescu, Ana-Viorica Chisu, Horia Pitariu, Robert Mathis) faciliteaza cunoasterea si formarea unor conceptii manageriale moderne.
Pregatirea profesionala si cariera personalului constituie un subiect tratat de majoritatea lucrarilor de management al resurselor umane, deoarece se constituie ca proces fundamental de realizare a unei activitati profesionale si de dezvoltare a individului in raport cu munca sa.
G. A. Cole considera pregatirea profesionala rezultatul direct al procesului de instruire si perfectionare profesionala. Autorul realizeaza o delimitare notionala intre conceptele de educatie , care in opinia sa reprezinta orice activitate de invatare pe termen lung, avand ca scop instruirea oamenilor pentru a indeplini diverse roluri in societate, instruirea care presupune activitatea de dobandire de cunostinte si aptitudini specifice exercitarii unei profesii si perfectionarea ca activitate de invatare dirijata spre nevoi viitoare decat imediate si care se ocupa mai mult de progresul in cariera decat de performanta curenta.
In acest context, lucrarea domnului profesor Anton Rotaru si a doamnei profesoare Adriana Prodan, Managementul resurselor umane, constituie o importanta sursa de intelegere a conceptului. In opinia autorilor mentionati,„pregatirea eficienta ajuta angajatii sa faca mai bine fata unor dificultati organizationale, sociale si schimbarilor tehnologice” . Se impune cu atat mai mult intelegerea proceselor de formare si perfectionare profesionala in administratia publica cu cat modificarile intervenite in acest domeniu sunt numeroase si continui datorate dinamicii reformei administrative din tara noastra.
In literatura de specialitate nu exista o lucrare de sine statatoare care sa trateze global problematica pregatirii profesionale si a carierei personalului din administratia publica. Studiile existente efectuate abordeaza distinct cele doua directii: formarea profesionala a tinerilor care doresc sa urmeze o cariera in administratia publica si perfectionarea profesionala (formarea continua) a functionarilor care desfasoara activitati in administratia publica. Preocupari pentru profesionalizarea functiei publice exista si se constituie ca obiective fundamentale ale strategiilor de reforma administrativa. Cariera in functia publica este un proces, la prima vedere, formal, supus regulilor instituite de lege, pe care il parcurge functionarul public. Insa, abordarile manageriale completeaza perspectiva formalista in sensul intelegerii caracterului profund uman cu implicatii asupra organizatiei publice. Probleme precum planificarea carierei organizationale si individuale, stadiile carierei, dezvoltarea carierei sunt tot atatea aspecte ce trebuie urmarite in analiza carierei in functia publica. Sisteme de cariera practicate in administratia publica a unor state sunt in masura sa intregeasca si sa explice trasaturile si particularitatile care le caracterizeaza si care fac din cariera in functia publica un motiv de mandrie in a apartine unei anumite categorii socio-profesionale a carui misiune este nobila: satisfacere a intereselor cetatenilor, indiferent de loc si timp, doar cu profesionalism si impartialitate.


Anul publicarii: 2009
Editia: 1
Pagini: 329

REVIEW-URI