Revista romana de jurisprudenta nr. 1/2012
DESCRIERE
Incepand cu acest numar, Revista romana de jurisprundenta va cuprinde traducerea in limba engleza a unei parti din continutul informativ (rezumatul), acest lucru facilitand indexarea revistei in cele mai importante baze de date dedicate periodicelor si obtinerea in acest mod a unei cotari cat mai avantajoase a revistei. De altfel, revista a obtinut, odata cu acest numar, indexarea in baza de date www.ebscohost.com, baza de date internationala recunoscuta pentru domeniul stiintelor juridice.
Asa cum ne-am obisnuit deja cititorii, si numarul acesta debuteaza cu un editorial, unul exceptional, semnat de dl prof. univ. emerit Ion Deleanu. Intitulat "Dialogul judecatorilor - forme si implicatii ale dialogului judecatorilor", editorialul dlui profesor abordeaza intr-o maniera ampla si plenara (cu surprinderea elementelor de istoric, de evolutie si a tendintelor actuale) tematica dialogului judecatorilor, ca izvor al fiecarei hotarari judecatoresti, cu toate relatiile multiple si complexe pe care acest dialog le implica.
Prima parte a revistei, alocata Jurisprudentei, prezinta, pe materii, hotarari judecatoresti interesante privind probleme noi sau controversate, dintre care multe sunt insotite de comentarii, aprobative sau critice, de natura sa contribuie la elucidarea problemelor tratate. In acest sens, semnalam:
- in cadrul rubricii de drept civil si drept procesual civil, o decizie a Tribunalului Bistrita-Nasaud pe tema stabilirii prioritatii de solutionare intre exceptia nulitatii recursului si exceptia de neconstitutionalitate, decizie insotita de comentariul aprobativ semnat de dna judecator dr. Gabriela Cristina Frentiu;
- de asemenea, in materie civila, va recomandam comentariul amplu de factura explicativa elaborat de dna judecator dr. Evelina Oprina la o decizie a Tribunalului Bucuresti privind cerintele legale pe care le necesita revizuirea intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedura civila;
- in cadrul aceleasi rubrici de drept civil si drept procesual civil, veti regasi comentariul aprobativ semnat de dl cercetator stiintific Dumitru Dobrev la o decizie a Curtii de Apel Bucuresti vizand problema admisibilitatii actiunii in constatarea simularii unui proces, o problema absolut inedita si extrem de interesanta;
- de asemenea, veti regasi o decizie interesanta a Sectiei I civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie vizand o actiune in retrocedare a unui lacas de cult apartinand Bisericii Romane Unita cu Roma, decizie pusa la dispozitia redactiei de dna judecator dr. Adina Nicolae;
- in materie comerciala, va recomandam comentariul realizat de dna judecator Mihaela Saracut la o decizie a Curtii de Apel Cluj abordand subiectul procedurii insolventei si inscrierea din oficiu a creditorilor debitoarei in tabelul preliminar de creante;
- in materia contenciosului administrativ, este de observat comentariul realizat de dl judecator dr. Gabriel Adrian Nasui la o decizie a Curtii de Apel Cluj privind anularea hotararii consiliului local prin care se reglementeaza sanctiunea contraventionala complementara a ridicarii si a blocarii autovehiculului;
- in cadrul aceleasi rubrici, remarcam comentariul explicativ realizat de dna judecator Rodica Voicu asupra unei decizii pronuntate de Inalta Curte cu privire la Agentia Nationala de Transplant, speta ce releva caracterul confuz al reglementarii, regimul delicat al transplantului de material genetic si interferentele acestui domeniu juridic cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
- in cadrul rubricii de drept al muncii, va recomandam comentariul explicativ semnat de dna judecator Lucia Uta asupra unei decizii a Curtii de Apel Bucuresti de solutionare a unei actiuni de obligare a salariatului la restituirea cheltuielilor suportate de angajator cu formarea sa profesionala.
- de asemenea, remarcam comentariul dlui judecator Romeo Glodeanu asupra unei decizii abordand subiectul sanctiunilor disciplinare;
- rubrica de drept penal si procesual penal va propune comentariul consistent al dlui judecator dr. Lucian Sandel Macavei asupra unei decizii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care aduce in discutie subiectul apelului declarat peste termen vs. cererea de rejudecare;
- in cadrul rubricii de drept bancar, cititorii vor regasi un comentariu complex elaborat de dl avocat Stefan Robert asupra unei probleme de drept abordata si in numerele anterioare ale revistei - posibilitatea instituirii popririi asiguratorii asupra scrisorii de garantie bancara.
Rubrica de Recursuri in interesul legii, cu o consistenta apreciabila si in acest numar al revistei, aduce la cunostinta celor interesati deciziile publicate in Monitorul Oficial in intervalul de timp de la numarul anterior.
Rubrica dedicata Jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene ofera cititorilor ocazia de a lectura o hotarare a instantei europene pe tema executarii in procedura de exequatur reglementata de Regulamentul (CE) nr. 44/2001, hotarare insotita de comentariul aprobativ realizat de dna judecator Mirela Stancu.
Rubrica Dezbateri RRDJ contine aprecieri doctrinare, cu aplicare practica imediata, asupra unor probleme intalnite frecvent in jurisprudenta instantelor sau a unor probleme de drept actuale, generate de textele noilor Coduri.
In acest sens, enumeram urmatoarele articole, al caror continut este evocat sugestiv de chiar titlul lor:
- Prof. univ. dr. Mircea Dutu, 100 de ani de control al constitutionalitatii legilor in Romania; Articolul evoca o decizie pronuntata de catre Tribunalul Ilfov, in cauza "Societatea comunala de tramvaiuri din Bucuresti cu Ministerul de Interne si Primaria Capitalei" (decizie care este redata integral in continuarea articolului, data fiind importanta acesteia), prin intermediul careia s-a realizat primul control al instantei de judecata asupra constitutionalitatii unei prevederi legale.
- Dr. Nicoleta Tandareanu, Prescriptia extinctiva prin prisma prevederilor noului Cod civil (Legea nr. 287/2009) (partea II-a);
- Avocat Liviu-Alexandru Viorel si avocat Avram-Alexandru Oana, Modificarile aduse Codului de procedura civila prin Legea nr. 71/2011. Solutii preconizate in Noul Cod de procedura civila;
- Conf. univ. dr. Lucian Sauleanu, Specificul obligatiilor asumate de profesionisti in contextul dispozitiilor noului Cod civil;
- Avocat Octavian Popescu si avocat Germin Petcu, Controlul de legalitate a actelor procurorului in faza urmaririi penale, din perspectiva termenului rezonabil si a accesului la justitie;
- Dr. Viviana Onaca, Ioana Burduf, Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor si cooperarea in materie de obligatii de intretinere, Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabila obligatiilor de intretinere si Conventia de la 23 noiembrie 2007 privind obtinerea pensiei de intretinere in strainatate pentru copii si alti membri ai familiei (partea a V-a).
REVIEW-URI