Supra-teoretizarea arhitecturii

„Supra-teoretizarea“ unei discipline are cel putin trei semnificatii: in primul rand, in calitatea de „anunt“ sau luare aminte inseamna proliferarea cantitativa de texte care reflecteaza la starea disciplinei si sugereaza alternative critice. in cel de al doilea rand, in sensul „tare“, reprezinta o tentativa mai putin fericita de-a face inseparabila legatura dintre practica si credinta teoretica,iar in al treilea rand, in sensul „slabit“, este expresia revigoranta a schimbarii calitative profunde de atitudine in relatia dintre gandire si actiune prin emfaza convingerii persuasive si abandonarea impunerii rigide.

In cartea asistentului universitar Cosmin Caciuc (Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti), aflam despre simptomul aglomerarii teoretice la sfarsitul secolului XX in cazul antologiilor si ne familiarizam cu concepte precum: heterotopie, implozie, contextualitate, multiplicitate, subiect / Dasein, textualitate, intertextualitate. Incercand sa cartografieze transformarile arhitecturii in zonele ei de granita disciplinara, acest studiu confrunta turbulenta discursiva din teoria de arhitectura pe fondul unor dezbateri filosofice fundamentale. Prin urmare, investigheaza slabirea granitelor disciplinare, conflictele inter-discursive si momentul de aparitie al transdisciplinaritatii in orizontul nostru profesional.

Lucrarea de fata se doreste o explorare a fatetelor filosofice ale acestui fenomen cultural cu implicatii ce depasesc sferele disciplinare conventionale ale arhitecturii. Antologiile incearca prin selectie – deci prin excluziune –sa faca o drastica reductie valorica a masei cantitative de cunoastere inspre un corp calitativ de cunostinte comprehensibil.

REVIEW-URI