Temeliile Turnului Babel - O perspectiva integratoare asupra discursului politic (Daniela Gifu)

 

Sa constatam, de la bun inceput, ca intregul continut al volumului Temeliile Turnului Babel. O perspectiva integratoare asupra discursului politic, de Daniela Gifu, este pozitionat, prin intentie, in orizontul interdisciplinaritatii, acolo unde efortul si spiritul de sinteza al autoarei se ambitioneaza sa inalte scheletul unei constructii teoretice noi, utilizand notiuni, concepte si cunostinte din varii domenii ale umanului, precum: politica, sociologie, filosofie, psihologie, retorica, teoria comunicarii, semiotica, lingvistica etc.

Este o abordare moderna a fenomenului comunicarii, alaturand si reunind, intr-o noua alcatuire, forme, strategii, tehnici ale discursivitatii afirmate de-a lungul istoriei, incepand de la anticii greci si pana in contemporaneitate, cand se impun scolile si modelele americane de comunicare, precum Scoala de la Palo Alto, si noile inventii pe linia retoricii europene, in cadrul Scolii de la Bruxelles si a Grupului u.

Abordand problematica discursului contemporan, autoarea constata ca totul este discurs si discursivitate, incepand de la viata publica fireasca, obisnuita, pana la expunerile epistemologice savante:„stiinta a devenit un discurs riguros si sistematic; arta– un discurs figurat si patetic; filosofia– o analiza a discursului”. Iar la„nivelul simtului comun, marea majoritate a oamenilor nu dau atentie decat la ceea spun (sau aud) si neglijeaza aproape total forma in care spun (sau inteleg)”.

Aceste forme de comunicare derivate sunt explicate si raportate la situatia de comunicare ideala, la care se refera filosoful german Jügen Habermas (unul dintre ultimii reprezentanti ai Scolii de la Frankfurt, a neokantienilor) care, intr-adevar, in cele doua volume ale lucrarii sale Teoria actiunii comunicative (din 1981), demonstreaza adancul dezechilibru comunicational tocmai prin aceasta discrepanta usor sesizabila dintre proiectia ideala sau modelul utopic si comunicarea plina de constrangeri, axata pe inegalitate si valori negative, intalnita permanent in sfera publica.

Tot in aceasta sectiune sunt recapitulate, ca si coloratura ideatica, cateva forme de translare discursiva, made secolul XX, cand cultura veacului abandoneaza intr-un con de umbra filosofia (de fapt, aici avem tendinta postmoderna) si se reorienteaza catre semiotica si lingvistica, autoarea referindu-se la teoria semnelor, a lui Ferdinand de Saussure, si la logica limbajului, impusa de Ludwig Wittgenstein, aratand ca toate acestea isi au o noima indubitabila in spatiul public: aceea de a-i conferi omului politic legitimitate, autoritate si prestigiu. Asadar, vorbim de o constructie cu determinatii sociale evidente si imediate, caci, sustine Daniela Gifu,„viata politica este structurata in fapte de limbaj– discursuri politice, programe si platforme ideologice, doctrine politice, simboluri (embleme, ceremonii etc.), toate acestea fiind construite si modelate cu scopul de a place si a convinge, a starni pasiuni si adeziuni, a determina la actiune…”

O salba intreaga de forme ale limbajului politic sunt descrise cu precizia specialistului in comunicare (precum: cele hortative– de identificat in vuietul campaniilor electorale, in apelurile de sustinere lansate catre publicul larg s. a.; cele juridice– cuprinse in prevederi constitutionale, legi etc.; cele administrative– specifice documentelor din aceasta categorie, reglementarilor etc.; si cele de negociere– din cadrul diverselor conventii, aliante si intelegeri conjuncturale etc.).

In finalul primei parti a lucrarii avem o serie de exemplificari ale discursului politic, contand si ca aplicatii la cadrul electoral (atat de variat si de confuz la noi), evidentiate fie ca prezente active in paginile presei scrise (ca editoriale, cronici, informari cu iz politic, portrete sau prezentari mediatice), fie ca sloganuri sau figuri de stil, acestea din urma provenind din aria recuzitei retorice (ca figuri de cuvinte, de sens, de constructie, de gandire s. a.).

Partea a doua a lucrarii pluseaza prin incercarea de reliefare a formelor si strategiilor discursive in sfera publica, autoarea recunoscand un fenomen care nu mai poate fi negat de nimeni, astazi, in ceea ce priveste prezenta lui pe scena politica autohtona, si anume: americanizarea completa sub aspectul comunicarii politice si tendinta tot mai mare de crestere a vizibilitatii politicului, care a devenit o practica publica, cand ar trebui de fapt sa fie invers, conform opiniei autoarei, adica„o practica subordonata spatiului public”.

Din seria strategiilor bazate pe demonstratie si argumentare, sunt invocate modelele de convingere specific Retoricii lui Aristotel si noilor retorici, acestea din urma descoperite de Chaïm Perelman si de asistenta sa, Lucie Olbrecths-Tyteca (fiind vorba de aparitia volumului Noua retorica. Tratatul de argumentare, Paris, 1958), Daniela Gifu enumerand trei tipuri de modalitati logice, si anume: pozitive (cu accentul pe ratiune si incredere), negative (ca atacul pe terenul adversarului, atacul fatis, atacul indirect, identificarea si lovirea partilor slabe ale adversarului, revenirea si trecerea la contraatac) si neutre (ca lingusirea, flatarea publicului etc.)

O alta garnitura deargumente sunt cele bazate pe fapte, pe exemple, pe autoritate si pe diverse analogii (de persoane, de situatii etc.) Prezenta sofismelor, a propozitiilor cu continut aporetic, insotite de exemplificarile corespunzatoare, este tratata cu toata seriozitatea, autoarea analizand aici un sir complet de paralogisme, sir pe care as indrazni sa-l denumesc al„decalogului negativ”, precum: sofismele de confruntare sau argumentul fortei, sofismele de roluri, cele referitoare la reprezentarea punctelor de vedere, sofismele de aparare, cele ale premiselor, sofismele acordurilor, cele ale punctelor de plecare, sofismele falsei autoritati, cele de logica, de inchidere si, in sfarsit, sofismele de limbaj– toate fiind determinari negative, derutante, in contextul tensionat al confruntarilor publice.

Partea a treia a lucrarii este una strict tehnicista, axata pe alcatuirea discursului, autoarea revenind la vechile invataturi ale oratoriei antice, adica la mostenirea lasata omenirii de catre Aristotel, Cicero si Quintilian– care au o schema de lucru extrem de supla si de functionala, cu varful de atac in introducere (exordiu, propozitiune, expozitiune si diviziune), continuand cu tractarea peroratia (cuprinzand o recapitulare a faptelor, o prezentare patetica a acestora si concluzia). Modificarile intervenite in structura discursului politic contemporan subliniaza tocmai latura pragmatica a evolutiei si necesitatea acestuia de a fi cat mai persuasiv; ca si la antici, menirea lui este de a face din mesajul politic o modalitate de manifestare actionala a puterii, parcurgand intreaga„ruta” de confruntare si convingere a publicului, cu o energie bine repartizata in cei„trei timpi” de actiune sau in trei„faze”, cum le numeste autoarea cartii, prima fiind cea descriptiva, a doua cea evolutiva si ultima, cea prescriptiva.

In partea a patra a lucrarii avem un desfasurator al principalelor mijloace de informare in zona politica, printr-o detaliata explicare a modului de actiune al mecanismelor lor asupra sensibilitatii umane– socialul fiind privit dintr-o perspectiva psihologica, cand sunt abordate modalitati si tehnici diversioniste, ca: zvonul si barfa, discreditarea persoanei, dezinformarea etc. Dar suntem avertizati ca totul devine mult mai periculos, ca actiune a discursivitatii, cand evenimentele se deruleaza sub umbrela psihosociologica, iar modalitatile de confruntare politica„evolueaza” in negativ, dinspre zona gri catre zone tot mai innegurate, scena publica cunoscand aspecte manipulatorii tot mai evidente: sondaje de opinie false, fardarea imaginii unor politicieni etc.

Partea a cincea a lucrarii este consacrata integral analizei de continut politic, lucru realizat prin punerea in aplicare a unor metode suta la suta americane, a contributiilor remarcabile datorate unor pionieri ai domeniului, cum au fost Harold D. Lasswell si Paul F. Lazarsfeld, care si-au inceput cercetarile in vremea razboiului, in cadrul Biroului de Cercetare a Radioului (1937), din cadrul Universitatii Princeton, mai intai, continuate apoi in Biroul pentru Cercetare Sociala Aplicata (din 1939), din cadrul Universitatii Columbia.

Biroul respective fusese creat in urma starii de panica, semanate in randurile a peste un milion de americani, prin difuzarea la postul de radio CBS, in ziua de 30 octombrie 1938 (de Hallowen), a dramei radiofonice Razboiul lumilor, o adaptare a romanului SF al scriitorului H. G. Wells, care descria o invazie a martienilor pe pamant, in urma careia multi oameni speriati si-au abandonat locuintele si orasele de bastina, crezand ca invazia extraterestra se intampla in timp real.

Desi nu sunt expuse explicit, regasim in aceasta sectiune elemente de fond ale unor concepte„tari” de influentare a publicului, precum: efectul bandwagon, conform caruia (in interpretarea lui Lazarsfeld) votantii isi doresc mereu sa fie de partea castigatorului; teoria spirala tacerii (formulata de cercetatoarea germana Elisabeth Noelle-Neumann), constand, in esenta, din urmatoarea atitudine: indivizii care impartasesc punctul de vedere dominant (sustinut si de mass-media) nu au retineri in exprimare, in timp ce indivizii care au pareri diferite si sunt in minoritate

pastreaza tacerea de teama de a nu fi dispretuiti si sanctionati de semenii lor din prima categorie; si teoria glontului magic (legata de numele lui Lasswell), care postuleaza ca, intrucat manifestarile umane sunt ghidate de instincte identice si de medii sociale izolate, rezulta ca toti indivizii parcurg evenimentele in acelasi fel si le interpreteaza asemanator.

In sfarsit, analiza riguroasa a demersului de adoptare a Codului Muncii-2011, prin analiza cantitativa a datelor din presa scrisa, dar si prin intrepatrunderea lor calitativa, printr-o reprezentare grafica rezultata in urma utilizarii unei tehnologii inedite DAT (Discourse Analysis Tool) implementate la prestigioasa Universitate„Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, a condus-o pe autoarea acestei cercetari la o rezolutie finala: de modul cum sunt vehiculate mijloacele discursive si de manierele si tehnicile in care aceste mijloace actioneaza in sfera publica depind, in mare masura, rezultatele finale, acestea avand posibilitatea de a modifica intentii, atitudini, opinii si chiar sentimente!

In intregul ei, in ciuda unei structuri cam stufoase, cartea Danielei Gifu nu deraiaza de la tema abordata, oferind o mare diversitate de informatii, unele inedite chiar si cunoscatorilor, din domeniul inca atat de putin cercetat– al comunicarii si relationarii in spatiul public!

Nr. de pagini: 284
Anul aparitiei: 2013