Teodor Duna, Obiecte umane

(Al. Cistelecan)
 
„Pentru suprarealisti, obiectele sint forte demonice, acumulari oarbe de materie in spatiu si timp. Pentru neoexpresionistul Teodor Duna, obiectele sint corpuri care mimeaza viata, care se joaca in toate lumile posibile. Ca in Comala lui Juan Rulfo, obiectele umane ale lui Duna se fac si se desfac in acord cu propriile legi interioare, viseaza si iubesc, cartografiaza si, prospecteaza si. Comala lui Duna e insa si lumea in care inaintezi, mereu de la capat, prin formele poeziei, si ea un trup viu care se misca si se transforma. O lume cu totul noua, care nu seamana cu nimic din ce putem citi azi in poezia romaneasca si in care Teodor Duna este pe cit de singur, pe atit de adevarat.” (Simona Sora)
 
„Am scris cartea asta in citeva saptamini. E tot ce pot si vreau sa spun legat de ea. Despre unele lucruri– cum ar fi asa-zisele asertiuni fantasmatice despre propria poezie– e mai intelept sa nu vorbesti.
Acum citeva luni, cind obiectele au tacut, am vrut sa ma gindesc la mine. Nu am reusit. Am avut atunci– brusc si probabil fara nici o legatura cu nimic– imaginea unui om mai degraba obisnuit care, pe la noua si un sfert dimineata, alergind dupa tramvai, depaseste recordul mondial la viteza. Apoi se asaza putin transpirat pe singurul scaun liber si pina la primul semafor atipeste.
Apoi nu m-am mai gindit la nimic. Si nici n-am mai incercat.” (Teodor Duna)


Nr. de pagini: 104
Anul aparitiei: 2015