Teologie Fundamentala

Cartea autorului Corneliu Sarbu „Teologie Fundamentala" de la editura ANDREIANA

Lucrarea care vede acum lumina tiparului trateaza trei teme mari: Revelatia divina, Religia in general si Religia crestina, desi cursul complet de Teologie fundamentala cuprinde cinci sectiuni principale: Dumnezeu si dovedirea existentei personale a lui Dumnezeu si lucrarii Lui in afara; nemurirea si spiritualitatea sufletului; revelatia divina; fiinta si originea religiei; si religia crestina. Probabil ca se vor gasi in manuscris si primele doua teme, precum si partea introductiva a cursului despre obiectul, scopul si metoda teologiei fundamentale si relatiile ei cu celelalte discipline teologice sistematice - toate chestiuni de maxima importanta pentru intelegerea importantei, necesitatii si raportului teologiei fundamentale in cadrul disciplinelor teologice.
Conturarea actualelor discipline ale teologiei academice a avut loc cu aparitia universitatilor in Apus si Rasarit, si cu diviziunea intelectuala a muncii, fiecare disciplina avand un obiect, o metoda si un scop bine definite tinand seama de cerintele fundamentale ale stiintei. Specificul si spiritul teologiei ortodoxe este dat de faptul ca aici teologia este atat stiinta, cercetare multidisciplinara, cat si cunoastere in Duh a lui Dumnezeu, discurs si vorbire despre Dumnezeu, dar si vorbire in Duh cu Dumnezeu, in Liturghie si in rugaciune.

Conturarea disciplinei si elaborarea cursurilor de teologie fundamentala si apologetica coincide si la noi cu aparitia universitatilor, la Iasi (1860-1864), Cernauti (1875), Bucuresti (1881) dependenta de Universitatea din Iasi, dar si a academiilor teologice din Ardeal. Principalii protagonisti ai disciplinei sunt: Vasile Gaina (1868-1906) la Cernauti, Ioan-Irineu Mihalcescu (1874-1948) la Bucuresti, Ioan Savin (1885-1973) la Chisinau si Bucuresti, Petre Rezus (1913-1995) la Caransebes, si ulterior Bucuresti.

Avand un obiect, o metoda si un scop bine definite, teologia fundamentala se ocupa cu fundamentarea rationala a celor patru adevaruri de baza revelate, pe care fiecare disciplina teologica isi cladeste sistemul teologic. Centrul in care se concentreaza aceste adevaruri este Revelatia dumnezeiasca. Prin aceasta, teologia fundamentala este in legatura cu teologia dogmatica, de la care imprumuta tema centrala - Revelatia divina -, fundamentand si aparand principalele adevaruri de credinta pe care le expune in mod propriu si cu o metoda specifica, distincta de teologia dogmatica. Teologia fundamentala este teologie pentru ca se bazeaza si porneste de la adevarurile de credinta mari revelate, pe care le expune in amanunt sistematic teologia dogmatica, si este fundamentala pentru ca se ocupa numai de marile adevaruri de credinta pe care le fundamenteaza si apara rational. Ea prezinta sistematic temeiurile rationale ale acestor adevaruri, pregatind astfel terenul pentru acceptarea tuturor adevarurilor de credinta revelate expuse de celelalte discipline teologice. Teologia fundamentala este in legatura stransa si cu istoria religiilor, ocupandu-se cu fiinta si originea religiei, in general, si cu religia crestina, in special. Prin obiectul ei fundamentarea si apararea principalelor adevaruri de credinta revelate, ea este teologie, si nu disciplina filozofica, pentru ca prin lucrarea sa de fundamentare rationala a principalelor adevaruri de credinta, ea nu urmareste sa le transpuna in axiome filozofice, logic necesare, ci sa le evidentieze credibilitatea, faptul ca nu sunt irationale, nici antirationale, ci supra-rationale, raspunzand si corespunzand nazuintelor adanci ale spiritului uman, si in acest scop sunt folosite toate achizitiile spiritului uman cuprinse in diferitele discipline auxiliare, stiintifice si filozofice.
Importanta teologiei fundamentale nu trebuie supralicitata, creand iluzia ca fara ea ar fi periclitata existenta crestinismului. Crestinismul e credinta, nu stiinta, nu e teorie, ci Viata dumnezeiasca, care se justifica pe ea insasi. Totusi, folosul ei este de necontestat inca din primele veacuri cand crestinismul a trebuit sa se apere in persecutiile si atacurile paganilor si iudeilor. Asa au luat nastere,, apologiile\\", expuneri ample ale credintei in care se raspundeau cu argumente rationale atacurilor paganismului si filozofiei gnostice. De aici a aparut in secolul nostru o disciplina noua,, Apologetica crestina\\", care insa se ocupa cu o serie mai larga de probleme decat teologia fundamentala, de regula interconfesionale.

Intrand in analiza continutului primului capitol, Revelatia divina (p. 11-139), inca de la inceput autorul subliniaza importanta primordiala a Revelatiei divine in cadrul religiei crestine. De adevarul ei depind toate celelalte adevaruri de baza ale religiei crestine si toata religia. De aceea, obiectul central al teologiei fundamentale este Revelatia supranaturala, ea trebuie sa dovedeasca ca religia revelata de Dumnezeu este crestinismul. De aceea, Revelatia divina supranaturala constituie obiectul intregii teologii, care are ca premisa si izvor de cunoastere descoperirea desavarsita a lui Dumnezeu, in Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Intrupat. Revelatia divina nu trebuie inteleasa ca o mijlocire de cunostinte, ci ca un contract personal al credinciosului cu Dumnezeu, ca Persoana, care se deschide credinciosului (p. 14). In continuare, autorul analizeaza structura Revelatiei divine, posibilitatea, necesitatea si cognoscibilitatea ei, etapele Revelatiei, raportul Revelatie precrestine cu Revelatia crestina, si in final analizeaza conceptia idealista despre Revelatie (p. 16-139).

In capitolul al II-lea, Religia in general (p. 140-215), autorul trateaza despre fiinta, originea, universalitatea si necesitatea religiei. In ceea ce priveste fiinta religiei sunt prezentate cele cinci elemente esentiale constitutive si permanente ale religiei: 1) credinta intr-un Dumnezeu spiritual personal, transcendent lumii, creatorul si proniatorul ei, care se reveleaza omului; 2) relatia personala a omului cu Dumnezeu, care este constitutiva religiei; 3) Revelatia divina; 4) sentimentul religios de dependenta a omului fata de Dumnezeu, precum si 5) cultul si morala. Fenomenul religios este un fenomen integral, care pune sufletul omenesc, in totalitatea sa, intelect, sentiment si vointa, in raport cu Dumnezeu (p. 174-189). In continuare sunt combatute teoriile unilaterale, evolutioniste si rationaliste privind fiinta religiei (p. 189-230).

Dupa ce analizeaza mai intai critic toate ipotezele clasice, rationaliste si evolutioniste, subcapitolul, Originea religiei (p. 204-230) arata ca adevarata origine a religiei se reduce la Dumnezeu, si anume la Revelatia divina primordiala (p. 230) facuta omului de la inceput, prin creatie. Caracterul innascut al religiei se exprima prin optimismul teologic si ontologic religios (p. 167). Aceasta nu inseamna ca ideea de Dumnezeu si raportul sau ar fi nascute; innascute sunt numai aptitudinile, capacitatile potentiale ale religiei si inclinarea spre credinta ca parte a chipului umbrit al lui Dumnezeu ramas in om (p. 228).

Ultimul capitolul analizeaza Religia crestina (p. 251-387) in raport cu marile religii necrestine, dat fiind ca prin degradarea Revelatiei primordiale ca urmare a caderii in pacat au aparut o multime de forme de religii, de intemeietori si reformatori de religii. Unele negau istoricitatea si divinitatea lui Iisus Hristos, intemeietorul crestinismului care este indisolubil legat de existenta istorica si persoana divino-umana a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Intrupat, centrul si implinirea Revelatiei dumnezeiesti supranaturale. De aceea, multe dintre atacurile religiilor necrestine erau indreptate impotriva persoanei lui Iisus Hristos, negandu-i chiar existenta istorica. De aici, necesitatea abordarii intr-un capitol special a religiei crestine in teologia fundamentala, care se ocupa de pe pozitiile ei cu istoricitatea, personalitatea, mesianitatea si divinitatea lui Iisus Hristos in raport cu ceilalti intemeietori si reformatori de religii. In veacul al XVIII-lea apar primii contestatari ai istoricitatii Mantuitorului Iisus Hristos, iar mai apoi, in epoca noastra, scoala mitologica. Autorul aduce pretioase marturii din epoca veche, care atesta istoricitatea lui Iisus Hristos, precum si din Sfintele Evanghelii si celelalte carti canonice ale Noului Testament (p. 252-284), dupa care vorbeste pe larg despre personalitatea, divinitatea si mesianitatea Mantuitorului Iisus Hristos, respingand toate obiectiile aduse impotriva acestora. In final prezinta pe Domnul nostru Iisus Hristos in comparatie cu reformatorii religiosi: Confucius, Lao-Tze, Zarathustra, Budha si Mahomed (p. 338-379) argumentandu-se convingator ca,, Iisus Hristos covarseste pe ceilalti in masura in care divinul se deosebeste de uman si il depaseste. Iisus Hristos reprezinta culmea Revelatiei divine si maxima apropiere dintre Dumnezeu si credinciosi\\" (p. 382-383).
***

Rezultat al unei munci de o viata la catedra, Teologia Fundamentala a Pr. Prof. Dr. Corneliu Sarbu este o lucrare de mare densitate, aducand importante contributii in domeniu. Toate temele abordate sunt tratate sistematic si au un spirit critic, pana in cele mai mici detalii. Fiecare capitol si chiar paragrafe sunt insotite de o bogata bibliografie la zi. Lucrarea aduce un plus fata de tot ce s-a scris in acest domeniu si este o premiera. Este prima lucrare de acest gen aparuta la Sibiu, net superioara Teologiei Fundamentale a Pr. Prof. Petre Rezus aparuta la Caransebes in 1942. Aceasta aparitie editoriala este o necesara si o bine-venita restituire a unei contributii substantiale a teologiei sibiene si va fi de un real folos tuturor preotilor si credinciosilor interesati de adancirea temeiurilor credintei crestine si a vietii Bisericii lui Hristos.
(Pr. Prof. Dr. Ioan Ica sr)

ISBN: 978-606-989-002-8

REVIEW-URI