Tratat despre fiinta. Editia a III-a, revizuita si adaugita

In contextul situatiei actuale a metafizicii si ontologiei, efortul acesta nu este nicidecum o indrazneala minora, atunci cand ultima incercare de a gandi sistematic problematica aceasta ii apartine lui Hegel, cu toate consecintele ce decurg de aici pentru istoria filosofiei.         

Implicarea realitatii pe care o presupun asa-numitele „stiinte pozitive” deschide un orizont nou, la fel ca si incercarea lui Mircea de a gandi Fiinta ca Prezenta si revelare a logos-ului in alt mod decat a fost gandit acesta de idealismul german, ori cum ne-a fost dat de intemeierea greaca a ontologiei. Se poate spune, in general, ca tocmai punerea experientei concrete in legatura cu dezvoltarea speculativa a conceptualizarii constituie una dintre fortele fundamentale ale gandirii lui Mircea.  

Deschiderea ontonoma, schitata deja in capitolul introductiv, reprezinta, fara indoiala, o cale de acces originala spre problema Fiintei. Autorul si-a cucerit, fara putinta de tagada, propria pozitie si prin disputa cu fenomenologia si cu gandirea heideggeriana a Fiintei.          

Forta speculativa a gandirii sale este remarcabila. In ciuda inaltului nivel abstractiv, intentia si realizarea metodica a lucrarii sunt clare. Pe langa importanta incercarii sale de innoire a ontologiei – supusa, astazi, dezbaterii analitico-lingvistice si semantice ori deconstructivismului – intrezaresc in  primul rand faptul ca, spre deosebire de totalitatea incercarilor, adesea doar dibuitoare, ale filosofiei postmarxiste, a fost reluata o traditie care se stie indatorata marelui spirit al filosofiei occidentale.          

Peter Kampits, Profesor la Institutul de Filosofie al Universitatii din Viena 

REVIEW-URI