Ultima oara de Mihail Sebastian - Colectia Hoffman esential 20

Cartea autorului Mihail Sebastian „Ultima oara de Mihail Sebastian - Colectia Hoffman esential 20" de la editura HOFFMAN

Dramaturgul Mihai Sebastian incepe sa fie cunoscut dupa ce criticul literar si prozatorul isi facusera deja un nume in literatura romana. Scrisese, desigur, despre teatru si are cateva idei despre acest gen pe care incearca sa-l modernizeze in epoca, prin infuzia de idei, Camil Petrescu.

  In 1939, Sebastian publica la Fundatia pentru Literatura si Arta „Jocul de-a vacanta“, in 1944, in plina clandestinitate, se joaca „Steaua fara nume“ (de un autor necunoscut, Victor Mincu), iar in 1946, dupa moartea scriitorului, apare un volum de „Teatru“ in sumarul caruia se afla cele doua piese citate mai inainte. „Ultima ora“, scrisa inainte de incheierea armistitiului, a fost jucata la 25 ianuarie 1945 si publicata in 1956. Reactiile criticii au fost, in genere, pozitive. N. Carandino asista la spectacolul „Stelei fara nume“ si, fara a cunoaste numele real al autorului sau prefacandu-se ca nu-l stie, scrie entuziasmat: „Un autor nou? Poate. O piesa mare? Desigur“ („Bis“, 5 martie 1944). Comentariile ulterioare, dupa decriptarea paternitatii piesei, sunt tot asa favorabile. Octav Sulutiu descopera in teatrul lui Sebastian „un idealism de cea mai buna calitate“, mai tarziu comentatorii dramaturgului remarca tema fericirii, ca tema recurenta in epica si teatru, altii observa frecventa personajului ironic si dezabuzat (Stefan Valeriu), farmecul dialogului si, in profunzimile discursului, un lirism difuz. Mai sever in judecati se arata Al. Piru care socoteste „Jocul de-a vacanta“ „o usoara improvizatie, cu abilitate construita, aproape fara subiect“, iar „Steaua fara nume“ „o comedie frivola, nesustinuta psihologiceste“.

  Ii place, totusi, subiectul ingenios din „Ultima Ora“. Paul Georgescu zice ca personajele lui Mihail Sebastian se definesc prin capacitatea lor de a visa si prin faptul ca multe dintre ele cauta „o insula a lui Euthanasius“, ceea ce vrea sa sugereze un spatiu al securitatii interioare si, deci, al fericirii. C. Ciopraga vede partea realista a acestor piese si subliniaza faptul ca eroii au gustul ideilor generale si placerea de a dialoga. Teatrul lui Sebastian este, dar, „o tribuna, sunt dialog pe teme grave“.

Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 158
Format: 13x20
 

REVIEW-URI