Vointa de fericire

„Fericirea nu este un simplu concept teoretic, fericirea nu este o abstractiune. Fericirea nu este un construct psihologic steril ci este o experienta cat se poate de concreta, de palpabila chiar, o stare identificabila si constientizata. Fericirea dispune de finalitati clare de recompensare superioara, obiectivate in inaltarea la un nivel de echilibru si de traire imposibile de atins altfel.

Omul virtuos este un candidat la fericire. Pentru ca are in virtutile traite si automatizate prin repetare, in reflexele sale etice, repere solide si perene care-i ofera stabilitate emotionala si intelectuala si astfel nu poate fi scindat de formele superficiale si efemere aducatoare de false multumiri sau de non-satisfactii.

Dar nu se poate vorbi de virtuti in absenta formarii caracteriale si nu avem caracter in absenta educatiei. Daca prin virtuti, individul uman, din bun devine mai bun, nu putem sa nu remarcam ca sansele de a fi fericit cresc odata cu nivelul de educatie sau mai precis spus, a fi fericit inseamna a fi un om educat si de mare caracter.”

De ce am scrie despre fericire? De ce am irosi timp si energie pentru a readuce in discutie un lucru care ne este la indemana si care pare a fi cunoscut de catre toata lumea? La ce bun sa ne preocupam de un fapt ce ar trebui sa fie mai de graba simtit si trait decat descris, gandit si analizat? De ce am face acest lucru, pentru ca fericirea, ca sa-l parafrazam pe Jeremy Bentham este sublim sa fie simtita, dar nu e amuzant, ba chiar e foarte plictisitor sa vorbesti despre ea. (...)

Noi credem ca fericirea urmeaza, se dezvolta si se traieste in dependenta si in sincron cu structura psihologica a individului. Adica devine posibila integrand palierele prin care se manifesta ceea ce am numi sufletul nostru.

Pe aceasta logica, prima parte a cartii se adreseaza palierului cunoasterii in absenta caruia ideea de fericire s-ar estompa pentru ca n-am sti ce traim. Pe de alta parte cunoasterea largeste perspectivele devenirii individului si maximizeaza sansele experimentarii unei fericiri autentice. Vorbim deci despre actul de a cunoaste fericirea in ceea ce are ea definitoriu si cum a fost ea inteleasa si justificata din perspectiva lumii ideilor filosofice. A-i urmari devenirea ideatica pornind de la antichitatea greaca si romana si pana in prezent este un act care ne largeste cunoasterea si care ne inalta pentru ca stim ce traim.

A doua parte a cartii are in vedere palierul afectiv, nivel la care fericirea este simtita si decodificata in toata gama expresivitatii sale emotionale. Pentru om este esential nu doar ceea ce stie si ce face ci mai ales ce simte fata de cele pe care le stie sau le face si mai ales cum simte toate acestea. (...)

Capitolul final al cartii atinge problema credintelor individului, in functie de care sunt constientizate, simtite si traite in cele din urma, lumea si experientele sale.

Fericirea ca recompensa superioara a faptului ca suntem este si rezultatul modului in care intelegem si asimilam mediul in care fiintam si a manierei in care interpretam si reactionam la solicitarile acestuia. Credintele noastre pot facilita, pot incuraja sau determina trairea fericirii sau pot limita, decolora si oferi spre experienta doar surogate ale acesteia.

Marin Dramnescu

REVIEW-URI