Wayne W. Dyer, Amintiri din rai. Uimitoarele amintiri ale copiilor din perioada de dinaintea venirii pe pamant

Poetul britanic William Wordsworth, care a trait in secolul XIX, a afirmat ca noi ne pierdem incetul cu incetul cunoasterea referitoare la rai, pe masura ce crestem. El a declarat ca„nasterea noastra nu este decat un somn si o uitare” a existentei noastre celeste de dinainte.

Dr. Wayne W. Dyer si coautoarea Dee Garnes au declarat de multe ori ca cei care cunosc cele mai multe lucruri despre Dumnezeu sunt copiii mici, care au stat pana recent in bratele lui Dumnezeu. Dee s-a convins de acest lucru in urma unei interactiuni cu propriul ei copil. Curiosi sa afle mai multe despre acest fenomen, Wayne si Dee au decis sa lanseze o invitatie adresata parintilor din intreaga lume, de a-si impartasi experientele. Raspunsul coplesitor pe care l-au primit i-a determinat pe cei doi sa scrie aceasta carte, care include cele mai interesante relatari primite, in care copiii vorbesc despre amintirile lor de dinainte de nastere.

Dupa toate aparentele, copiii mici ajung in aceasta lume pastrand amintiri din perioada petrecuta in lumea spiritelor, dovedind acest lucru membrilor familiilor lor. Ei descriu dialoguri cu Dumnezeu, afirma ca si-au ales personal parintii, vorbesc despre diferiti membri de familie decedati inaintea nasterii lor pe care i-au cunoscut in dimensiunea spirituala, isi aduc aminte de vietile lor anterioare si descriu cu elocventa si cu acuratete iubirea divina care exista dincolo de aceasta lume fizica, dar si o perioada in care puteau comunica telepatic si in care s-au decis sa coboare pe pamant.

Aceasta carte fascinanta ii incurajeaza pe parinti si bunici sa isi asume un rol mult mai activ in comunicarea cu acesti nou-veniti… si sa inteleaga ca experienta terestra inseamna mult mai mult decat percepem noi cu cele cinci simturi ale noastre.

Numit cu afectiune„parintele motivatiei” de catre fanii sai, dr. Wayne W. Dyer a fost un autor, vorbitor si pionier de renume international in domeniul dezvoltarii personale. De-a lungul celor patru decenii ale carierei sale, el a scris peste 40 de carti (dintre care 21 au devenit bestselleruri), a creat numeroase programe audio si video, si a aparut la mii de emisiuni de televiziune si de radio.

Wayne si-a luat doctoratul in consiliere educationala de la Universitatea Wayne State, a fost profesor asociat la Universitatea St. John’s din New York si s-a dedicat intreaga viata revelarii sinelui sau superior. In 2015, si-a parasit corpul fizic, intorcandu-se in Sursa Infinita pentru a se imbarca intr-o noua aventura.

Dee Garnes locuieste in Maui impreuna cu sotul ei si cu cei doi copii ai lor. In timpul liber, cand nu se joaca cu fiul ei sau cand nu are grija de fetita ei, ea inoata in ocean si face drumetii. Cea mai lunga drumetie pe care a facut-o a durat 50 de zile. Ea a parcurs atunci traseul de 800 de km de pe malul raului Colorado. Cu aceasta ocazie, ea a descoperit ca menirea ei nu este numai sa stea in mijlocul naturii (in munti sau pe malul oceanului), ci si sa ii vindece si sa ii ajute pe oameni. A lucrat ca terapeut masor timp de peste 13 ani si a fost, printre altele, asistenta doctorului Wayne Dyer.


Cuprins:
 
Introducere de dr. Wayne W. Dyer ix

Introducere de Dee Garnes xiii

 

Capitolul 1 Amintiri din rai 1

Capitolul 2 Amintiri din vietile anterioare 37

Capitolul 3 Amintiri referitoare la alegerea parintilor 67

Capitolul 4 Amintiri referitoare la reincarnarea membrilor de familie si la inversarea rolurilor 101

Capitolul 5 Amintiri referitoare la conexiunile spirituale cu Sursa noastra 125

Capitolul 6 Intelepciunea mistica si premonitorie 151

Capitolul 7 Prieteni invizibili si aparitii spirituale 179

Capitolul 8 Povesti despre ingeri 211

 

Cuvant de incheiere 233

Despre autori 235


Fragmente:

Capitolul 4

Amintiri referitoare la reincarnarea membrilor de familie si la inversarea rolurilor

Subiectul reincarnarii in aceeasi familie de-a lungul mai multor generatii este un numitor comun in raspunsurile pe care le-am primit de la oamenii din intreaga lume. Se pare ca cei mici au amintiri distincte referitoare la vietile anterioare traite alaturi de alte persoane din actuala lor familie. Aceasta idee a„intoarcerii in aceeasi familie” demonstreaza cat de personal este procesul reincarnarii, care face ca probleme emotionale si relationale sa se perpetueze de la o viata la alta. De fapt, aceasta idee a reincarnarii in cadrul aceleiasi familii este atat de persistenta in literatura referitoare la vietile anterioare ca a fost scrisa o carte intreaga pe aceasta tema: Intoarcerea din rai, de Carol Bowman, care prezinta mii de exemple ale acestui fenomen.

Exista foarte multe exemple de suflete care incearca sa isi corecteze greselile facute fata de membrii familiei prin reincarnarea in cadrul aceleiasi familii, de data aceasta sub forma de copii. Eu numesc acest fenomen„inversarea rolurilor”, si capitolul de fata prezinta numeroase astfel de ilustratii. Impreuna cu Dee, am primit sute de povesti in care copiii le spun parintilor uluiti:„Candva am fost mama ta, acum tu esti a mea” sau„Iti mai amintesti cand tu erai copil si eu te hraneam?” Astfel de afirmatii, rostite cu toata seriozitatea de copii, trezesc reactii incredule din partea adultilor mai batrani si mai„intelepti”. Cel mai adesea, copiii fac astfel de afirmatii fara sa incerce sa le demonstreze sau sa isi convinga parintii ca teoria reincarnarii este corecta. Ei nu fac decat sa isi exprime adevarul pe care il cunosc.

Unii oameni isi amintesc ce viseaza, iar altii nu. Intr-o maniera similara, unii oameni isi amintesc vietile anterioare, iar altii nu. Un copil nascut intr-o familie poate fi sufletul unei persoanei dragi care a decedat, si se pare ca exista foarte multe dovezi care sustin aceasta teorie. In acest capitol vei intalni foarte multe dovezi anecdotice care ti-ar putea deschide mintea in fata acestei posibilitati.

De buna seama, asta nu inseamna ca orice copil care se naste intr-o familie este automat un stramos reincarnat. Dupa examinarea unui numar foarte mare de dovezi, multe dintre ele oferite de cercetatori credibili care au studiat in profunzime acest subiect, personal mi-am deschis mintea in fata acestei realitati. Nici eu, nici Dee, nu pretindem ca intelegem de ce opteaza sufletele pentru a se reincarna in sanul acelorasi familii de-a lungul mai multor generatii, dar exista suficienti oameni pe aceasta planeta care descriu astfel de relatari pentru a te incuraja sa iti privesti copiii si sa te intrebi cine au fost ei inainte de a intra in familia ta. Cine stie? S-ar putea ca bebelusul pe care il strangi la piept si il alaptezi sa fie chiar bunicul tau. Nu ti se pare acesta un gand delicios?

*

Am un fiu de patru ani pe nume Noah. Noah nu si-a cunoscut niciodata bunicul (pe tatal meu), care a decedat in anul 2002. Acum un an, am petrecut o dupa-amiaza impreuna cu el. La un moment dat, in timp ce urcam scarile impreuna, s-a intors catre mine si mi-a spus:

- Stii, tati, cand erai de varsta mea, eu am fost tatal tau!

Primul gand care mi-a trecut prin minte a fost:„Oare chiar ar putea fi reincarnarea tatalui meu?”

- De unde stii? l-am intrebat.

- Stiu, s-a limitat el sa imi raspunda, dupa care si-a vazut de joaca.

- Didier Brun

Dubai, Emiratele Arabe Unite

*

Mama mea a ramas insarcinata, dar a pierdut copilul, o fetita pe care dorea sa o numeasca Nicole. Doi ani mai tarziu, am ramas la randul meu insarcinata, si am decis sa imi numesc fetita Nicole. Am discutat cu mama posibilitatea ca sufletul fetitei mele sa fie acelasi care a incercat sa coboare pe pamant prin intermediul ei.

Cand Nicole avea cinci ani, ea mi-a spus:

- Mami, inainte de a veni in burtica ta, am fost in burtica lui buni.

Am izbucnit in lacrimi si am sunat-o imediat pe mama, ca sa ii spun ce mi-a transmis Nicole. Replica ei a fost confirmarea pe care o asteptam.

- Jody Struck Amsberry

*

Cand nepoata mea Elise avea doi ani, i-am spus ca imi aducea aminte de propria mea bunica, care m-a crescut si care a murit in urma cu 50 de ani. Elise mi-a raspuns imediat:

- Stiu, caci eu sunt chiar ea.

Fiind atat de mica, nu avea cum sa glumeasca sau sa ma ia peste picior… Pur si simplu afirma adevarul pe care il cunostea. Afirmatia ei m-a cutremurat. Nu am sa o uit niciodata.

- Jacqueline Jewett

Santa Rosa, California

*

Am descris aceasta istorie in cartea mea, Respiratia unui copil. Imi amintesc ca aveam doi ani si luam pranzul impreuna cu mama, cand m-am uitat la ea si am simtit pana in profunzimile sufletului ceea ce i-am spus:„Candva eu am fost mama ta. Acum tu esti a mea”. Nu am uitat niciodata aceste cuvinte, dar le-am pastrat pentru mine.

Peste ani, propria mea fiica mi-a spus intr-o dupa-amiaza:„Candva eu am fost mama ta. Acum tu esti a mea”. A fost un moment cutremurator, iar sentimentul pe care l-am avut in copilarie mi s-a confirmat din nou. Intr-o alta viata am jucat roluri inversate.

- Donna Rinelli

Edgewater, Florida

*

Nepotul meu, Louis-David, avea patru sau cinci ani cand a inceput sa evoce amintiri despre tatal meu, pe care nu l-a cunoscut niciodata, zambindu-mi cu un licar special in ochi atunci cand facea lucruri similare pe care le facuse tata. Intr-o zi mi-a spus:„Imi amintesc ca am fost el. Imi amintesc de tine”. La acea vreme nu existau filme sau chiar poze vechi. Vorbeam de multe ori cu el despre bunica, dar niciodata despre bunicul.

Chiar daca nu detin dovezi referitoare la vietile anterioare, continui si astazi sa ma intreb care este adevarul. Tata a luptat in razboi, iar acest lucru l-a distrus. Louis s-a nascut cu platfus. Presupun ca daca este intr-adevar reincarnarea tatalui meu, nu mai doreste sa poata fi inrolat vreodata. Tata avea un brat putin indoit la cot (nu am stiut niciodata de ce). Louis si-a rupt bratul, care i se misca acum la fel cum i se misca lui tata. Exista multe alte lucruri marunte care imi amintesc de tata. Nu vreau sa spun ca sunt absolut convins ca Louis este reincarnarea tatalui meu, dar nu pot sa nu remarc unele asemanari izbitoare.

- Sylvie Perras

Laval, Quebec, Canada

*

Am patru copii, dar nu m-am trezit in plan spiritual decat dupa nasterea celui mai mic dintre ei, Raphael. Mi-as fi dorit sa fi fost mai lucida si cu ceilalti trei. Cine stie cate lucruri interesante am ratat din cauza incapacitatii mele de a le asculta.

Intr-o seara, pe cand Raphael avea doi ani, ii citeam o poveste in pat, cand mi-a spus din senin:

- Iti mai amintesti cand aveam cealalta mamica?

Slava cerului ca il vazusem recent pe Brian Weiss la emisiunea lui Oprah, asa ca nu am ramas complet socata! I-am raspuns:

- Nu, nu imi mai amintesc. Ce altceva iti mai aduci aminte?

- Nu stiu. Dar iti mai amintesti perioada in care eu am fost mama ta si tu copilul meu?

Parca m-a lovit in moalele capului. Mi se parea incredibil!

- Nu, i-am raspuns, dar mi-as dori sa imi aduc aminte. A fost bine atunci?

- Da, dar imi place mai mult acum.

A fost unul din cele mai uimitoare momente din viata mea.

- Colette Longin

Great Falls, Montana

*

Intr-o zi, cand fiica mea Rebecca avea trei ani, ne jucam impreuna in camera ei cand ea m-a intrebat:

- Iti mai amintesti cand eram mamica ta?

- Nu. Povesteste-mi tu, i-am raspuns, in timp ce mi se facuse pielea de gaina.

- Nu am fost foarte buna cu tine. Iti amintesti?

- Nu, nu-mi mai amintesc.

- Ma rog, ma bucur ca tu esti mama mea acum.

La ora actuala Rebecca are 13 ani si nu isi mai aminteste de acest schimb de cuvinte. Mi-as fi dorit sa stiu ce pot face pentru a o ajuta sa pastreze aceste amintiri.

- Susan Koening

Centereach, New York

*

Cand nepoata mea avea trei ani, am intrebat-o daca am mai fost vreodata impreuna inainte ca ea sa vina aici.

- Da, mi-a raspuns ea. Eu am fost mamica ta!

M-au trecut fiorii, si am simtit ca acest lucru era adevarat.

- Teresa Jackson

New Gloucester, Maine

*

Cu ani in urma, cand fiica mea nu implinise inca trei ani, lucram intr-un schimb de noapte ca infirmiera si imi petreceam zilele motaind pe o canapea„ca sa o tin sub observatie”. Era foarte grijulie cu mine si ma mangaia pe cap atunci cand atipeam. Intr-o zi, dupa ce mi-a dat cateva ghionturi ca sa ma trezesc, mi-a spus (si nu o sa uit niciodata ce mi-a spus atunci):

- Nu-ti mai amintesti? Candva eu eram mamica ta.

Aceasta replica m-a trezit de tot! Cred ca aratam foarte surprinsa, caci mi-a repetat de mai multe ori acelasi lucru. I-am povestit ce s-a intamplat sotului meu, si am ramas amandoi cu convingerea ca s-ar putea ca fetita noastra sa fi pastrat amintiri din acea perioada intermediara. Pe masura ce au trecut anii, am intrebat-o adeseori daca isi mai aminteste ce mi-a spus, si, desigur, cand a crescut mai mare, a inceput sa imi raspunda razand:

- Da, imi amintesc, si ai grija sa nu uiti acest lucru!

- Suzanne Robinson

Seminole, Florida

*

La varsta de doi ani, fiul meu mi-a spus:

- Eu sunt si tatal tau, si fiul tau.

S-a nascut exact in ziua in care a murit tata.

- Hans Groenland

*

Odata, cand fiica mea avea trei sau patru ani, s-a simtit foarte frustrata cand am certat-o. Si-a pus mainile in solduri, s-a uitat drept in ochii mei si mi-a spus:

- Ei bine! Lucrurile nu mergeau asa cand erau eu mama ta!

Dupa care a continuat sa se joace, iar eu am ramas socata. Ar fi putut fi doar un comentariu oarecare, dar autoritatea calma cu care mi l-a spus m-a cam lasat interzisa.

- Dy Cymraes

Westminster, Maryland

*

Nepoata mea Ellie a incercat in mod serios sa imi atraga atentia asupra fostei sale identitati inca de cand avea noua luni. Ea imi aducea tot timpul o icoana cu Fecioara Maria cu Pruncul Iisus care i-a apartinut bunicii mele, lucru care mi s-a parut extrem de ciudat din partea unui bebelus care abia invata sa se mearga in patru labe, interesat doar de jucarii! Apoi a dorit sa o ia acasa, asa ca i-am dat-o.

Cand Ellie avea un an, se afla in camera de joaca de jos, iar din cele 27 de carti aflate acolo, a ales-o exact pe cea pe care mi-a dat-o bunica, intitulata Copiii chinezi de langa noi, de Pearl Buck. Nici macar nu mai stiam ca mai aveam aceasta carte! Cateva luni mai tarziu, ea a ales cartea Acum suntem sase, de A. A. Milne, dintr-un vraf de 30 de carti de pe raftul sorii sale mai mari. Si aceasta carte mi-a fost data de aceeasi bunica! Sora ei i-a spus ca nu o putea avea, intrucat era foarte veche. Ellie i-a raspuns imediat:„A mea!”, dupa care a alergat cu ea sub brat, ca si cum ar fi tinut o minge de fotbal. Nu am reusit nici unul sa o facem sa ii dea drumul.

In acel moment mi-am dat seama ca acea carte chiar era a ei, intrucat sufletul nepoatei mele era cel al bunicii mele favorite, care s-a intors pentru un nou ciclu al vietii! I-am spus lui Ellie ca am inteles in sfarsit acest lucru, iar ea mi-a zambit usurata. La 20 de luni, nu imi spune Buni, la fel ca ceilalti nepoti, ci Becky, caci bunica obisnuia sa ma numeasca„Becky the Specky[1]”. Lucrul care ma incanta cel mai tare este ca ii pot canta lui Ellie toate cantecele ei favorite de altadata, iar cand i le cant pe cele de pe coloana sonora a filmului Hans Christian Andersen, este in al noualea cer.

Povestea poate parea ciudata, dar adevarul este ca sunt fericita sa pot fi din nou cu bunica in aceasta relatie noua si inedita, asa ca ma simt extrem de impacata.

- Dr. Becky Brittain

St. Louis, Missouri

*

Odata, fiul meu avea doi ani si se juca cu jucariile sale. Subit, s-a oprit si mi-a spus pe un ton foarte prozaic:

- Iti mai amintesti cand erai copil si eu te hraneam?

S-a nascut la un an dupa moartea bunicului meu. Intr-o zi, cand avea cinci ani, m-a intrebat:

- Ce zi e azi?

- Joi, i-am raspuns.

- Nu, ce data e azi?

Era onomastica bunicului meu.

- Stacey Knight-Griffith

Rochester, Illinois

*

In urma cu ceva timp, am cunoscut o doctorita (o sa ii spun generic„Mary”) care mi-a relatat o poveste foarte interesanta. Primul nascut al lui Mary, o fetita, a murit inainte de a implini un an. Mary obisnuia sa ii cante un cantec de leagan care ii placea foarte mult bebelusului. Dupa moartea neasteptata a acestuia, ea nu l-a mai cantat niciodata. Dupa sapte ani, Mary a nascut o alta fetita. La patru ani, aceasta a inceput sa cante singura cantecul de leagan. Mary a incremenit si a intrebat-o de unde stia cantecul.

- Mami, mi-l cantai foarte des mai demult, i-a raspuns copilul.

Dupa acest incident, Mary a inceput sa creada in reincarnare si in faptul ca sufletele care se nasc pe pamant isi aleg singure parintii.

- Anna Kiely

Victoria, Australia

*

Fiica mea mai mare, Shea, mi-a spus odata un lucru interesant, cand avea trei ani:

- Mami, iti mai aduci aminte cand eu eram mama ta si tu copilul meu?

Uau! Am pastrat tacerea un minut intreg, dupa care i-am raspuns:

- Hm… Nu, puiule, nu-mi mai aduc aminte.

- Alicia Booth

Grand Blanc, Michigan

*

Fiul meu avea doi ani cand mi-a spus ca a fost candva tatal meu. Mi-a spus acest lucru in doua ocazii separate.

- Louise Pardi Mazza

New Hartford, New York

*

Odata, cand nepotul meu Jake avea patru ani, iar celalalt nepot, Noah, avea doi ani, le-am facut o vizita. Dupa ce s-a jucat o vreme cu cerealele din castron, Jake mi-a spus:

- In ultima mea viata, am murit in niste nisipuri miscatoare, iar mama a murit incercand sa ma salveze. Noah era atunci fratele meu geaman si nu a murit, dar a ramas foarte speriat cand nu am mai aparut nici unul la suprafata. De aceea, cand ne-am decis sa ne nastem din nou, i-am ales iarasi ca parinti pe mami si tati.

- Unde va aflati cand i-ati ales? l-am intrebat.

S-a uitat in sus si a exclamat:

- Eram acolo sus si ne uitam in jos la mami si tati! Unde altundeva am fi putut fi?

- Pai, ma intrebam si eu, i-am raspuns.

Apoi, fara nici o pauza, a continuat:

- Tu esti aurie, ca Noah si ca mine. Mami este albastra, tati verde, iar tu esti aurie, dar ai o lumina albastra foarte mare care iese din mijlocul fruntii tale.

Fiica mea, care trebaluia prin bucatarie, mi-a explicat:

- Vede aurele.

- Carrie Hunter

Victoria, Columbia Britanica, Canada

*

Fiica mea in varsta de trei ani mi-a spus odata ca era baietelul bunicii sale Rosie. I-am raspuns:

- Nu, ai fost intotdeauna o fetita.

- Nu intelegi, mi-a spus. Am fost baietelul ei, dar am murit cand aveam aproape patru ani.

La acea vreme nu stiam foarte multe lucruri despre bunica ei dinspre tata, asa ca nu i-am putut pune alte intrebari, de gen:„Si unde ai locuit?” Abia peste zece ani am aflat ca fiul lui Rosie a murit la trei ani si ceva. Amandoi copiii au avut ochii albastri si parul blond.

La ora actuala fiica mea are 30 de ani si nu isi mai aminteste acest incident.

- Judy Knicely

Newark, Ohio

*

Cand fiul meu mai mare, David, era mic, se afla odata cu mine in masina, in timp ce conducem de-a lungul Autostrazii de pe Coasta Pacificului catre Cayucos, California. La un moment dat, el a inceput sa imi povesteasca de o alta viata anterioara pe care am petrecut-o impreuna. Imaginea pe care a reusit sa o creeze era foarte vie pentru un copil de patru ani. Mi-a descris hainele epocii si activitatea de pe un vas mare care traversa oceanul.

A adaugat ca ne aflam amandoi pe acest vas, care s-a scufundat.

- Imi mai aduci aminte, nu, mami, cand m-am inecat atunci cand acel vas s-a scufundat? Ti-am spus atunci ca o sa fii din nou mama mea, si uite ca acum conduci masina pe malul apei in care am murit atunci.

- Teresa Newton-Hughes

Newbury Park,. California

*

Inainte de a implini doi ani, fiul meu a inceput sa joace un rol pe care nu l-am recunoscut. S-a uitat la mine de parca as fi fost o straina si mi-a spus:

- Unde este cealalta mama a mea? Nu arata ca tine. Nici macar nu miroase ca tine.

L-am intrebat ce s-a intamplat cu ea. Mi-a raspuns:

- Prea multe tigari.

Parea un erou foarte dur, si avea o atitudine si un accent diferite. Sunt destul de sigura ca nu avea de unde sa cunoasca expresia„smokes[2]”. In mod normal ar fi trebuit sa foloseasca cuvantul„cigarettes”. De altfel, nici nu cred ca cunosteam pe cineva care fuma.

Cu o alta ocazie, cand avea cinci ani, i-a spus sorii mele:

- Stii, ai pe cap un om batran.

- Cum arata? l-a intrebat aceasta.

Fiul meu si-a facut niste semne pe obraji si i-a raspuns:

- Este foarte batran.

- Este Pop, i-a spus sora mea.

L-a recunoscut pe socrul ei, care suferise candva un accident de masina si a ramas cu cicatrice pe obraji, murind in urma cu cativa ani. Se pare ca si nepoata mea (fetita sorii mele) l-a vazut si a interactionat cu Pop.

- Kaye Hall

Nightcliff, Australia

*

Intre altele, sunt mama a trei copii, doua fete si un baiat. Am crescut in sud-vestul Virginiei, fiind educata intr-o religie crestina foarte stricta, si am ajuns o hipiota, asa ca nu eram deloc straina de conceptul reincarnarii.

In seara zilei de 27 noiembrie 1987, am fost implicata intr-un accident de masina in urma caruia fiul meu Nathan, in varsta de doi ani si jumatate, a murit. Nu pot descrie cat de intunecata a devenit lumea mea incepand din acel moment. Convinsa ca intunericul este singura lume in care mai exista fiul meu, am ramas in aceasta stare cativa ani la rand.

Dupa doi ani, m-am gandit la ziua care a condus la moartea lui Nathan, asa cum am facut de zece milioane de ori pana atunci. Ceva din interiorul meu isi dorea totusi sa pun punct acestui capitol, desi din punct de vedere intelectual nu intelegeam ce imi doream. Trebuia sa accept ideea ca Nathan nu mai era si ca nu se va mai intoarce niciodata.

Lucrand cu mine insami ca sa accept aceste lucruri, am inteles dincolo de orice indoiala ca aceea a fost ziua in care Nathan a trebuit sa isi paraseasca corpul fizic. Au existat prea multe coincidente atunci pentru a-i pune moartea pe seama unui„accident”. Dupa o vreme, am reusit sa ajung la acceptare. Mai mult decat atat, am inteles cat de interconectate sunt toate lucrurile.

Nu exista satisfactie mai mare in viata decat sa ai nepoti. Stiu ca bunicii afirma tot timpul acest lucru, dar este foarte adevarat. Ti se pare ca nu poti iubi pe cineva mai mult decat ti-ai iubit copiii, dupa care vin nepotii si ti se pare din nou ca inima iti va exploda din cauza iubirii pe care o simti. Fiica mea mai mare a nascut un baiat, iar la scurt timp fiica mea mai mica a nascut si ea unul, urmat de un al doilea baiat al fiicei mele mai mari, dupa care nu a mai urmat nimic, ca si cum putul ar fi secat. Dar eu imi doream o nepotica!

Cativa ani mai tarziu, m-am mutat intr-un alt oras, iar fiica mea mai mica s-a intors in Virginia de Vest cu sotul si cu fiul ei. Nu a trecut mult si m-a anuntat ca este insarcinata. Eram in extaz. Il adoram deja pe copilul ei, suta la suta convinsa ca acesta va fi nepoata mea. Acest lucru mi-a fost confirmat in ziua de vineri, 13 aprilie 2008, cand micutul meu Fluturas, Kayla, a venit pe lume, fiind absolut perfecta.

Am iubit-o pe Kayla din prima zi, dar nu ne-a fost deloc usor mamei sale si mie, caci fetita a plans neincetat timp de un an de zile, si nimic din ceea ce faceam noi nu o putea consola. In final, Kayla a devenit un copil fericit si lumina existentei mele. Ne-am conectat inca de cand era in burtica mamei sale, iar aceasta legatura nu a facut decat sa devina din ce in ce mai puternica pe masura ce a trecut timpul.

Intr-o zi, am luat-o pe Kayla si pe cei doi frati ai ei pentru un week-end petrecut acasa la Granny si la Pap Pap. Fiica mea si sotul ei doreau sa se mute si aveau nevoie de putin timp liber ca sa impacheteze, fara copii. Cand am ajuns acasa la ei, fiica mea mi-a spus ca a observat cum Kayla se uita la ea cand impacheteaza o fotografie cu Nathan (fiul meu), cand acesta era copil mic.

- Se joaca cu mine, i-a spus Kayla, dar el zboara.

Fiica mea mi-a spus ca au trecut-o fiorii, si trebuie sa recunosc ca m-am simtit eu insami foarte impresionata. Ceea ce a urmat in continuare a ramas insa un mister pentru mine.

In timp ce parcam masina, Kayla m-a anuntat:

- Eu sunt fetita.

Ultima revelatie din viata ei erau diferentele dintre baieti si fete, asa ca am aprobat-o imediat:

- Asa este, Kayla, tu esti fetita. Isaiah este baietel, la fel ca si Blake.

- Cand eram un bebelus ca Blakey, am fost si eu un baietel, m-a informat ea imediat.

Hm, m-am gandit, sa vedem ce vrea sa spuna. Eram constienta ca trebuie sa ii pun intrebari usoare, pe un ton jovial, daca doream sa o conduc in directia dorita de mine. Prin urmare, i-am spus:

- Da? Pai, daca ai fost un baietel ca si Blakey, ce nume aveai atunci?

Fara nici o ezitare, mi-a ciripit la ureche:„Natan”, cu pronuntia unui copil de trei ani. Am devenit instantaneu mult mai atenta, dar stiam ca nu ii pot arata acest lucru daca nu doream sa o sperii. Oricum, nu imi faceam cine stie ce iluzii, caci stiam ca Kayla are un var pe nume Nathan, pe care il adora pur si simplu. De aceea, daca si-ar fi imaginat ca a fost odata un baietel, ar fi putut alege numele varului ei.

99% convinsa ca imi va raspunde dandu-mi numele matusii sale si al fiicei mele mai mari, i-am pus urmatoarea intrebare:

- Deci, cand erai un baietel si te chema Nathan, cine a fost mamica ta?

Si de aceasta data mi-a raspuns fara nici cea mai mica ezitare, pe un ton care imi spunea ca i-am pus o intrebare stupida:

- Tu ai fost, buni.

Nu i-am mai pus de atunci intrebari legate de perioada in care a fost un baietel pe nume Nathan, iar eu am fost mamica ei. Cert este ca acum este o fetita si ca eu sunt„buni” a ei, rol pe care chiar il prefer. Intr-o zi, pe cand o aducea acasa de la gradinita, Kayla a intrebat-o pe mama ei:

- Hei, mami, stii cine este buni?

- Nu, cine?

Nu voi uita niciodata raspunsul pe care i l-a dat atunci, care a ramas intiparit pe vecie in inima mea:

- Este Lady Bug[3] a mea.

Nu pot explica cum se putea juca cu baiatul din fotografie– fiul meu Nathan– intrupandu-i in acelasi timp sufletul. Desi am ajuns sa cred cu toata taria in reincarnare, nu am nici o explicatie pentru acest lucru. De aceea, ii voi lasa pe mediumii care fac transmisii de la sfinti si de la ghizii spirituali sa explice acest fenomen. Din fericire, Fluturasii nu trebuie sa le explice niciodata aceste lucruri matcilor lor.

- Connie Neville-Dorfner, Lady Bug

South Charleston, Virginia de vest

*

Ori de cate ori auzi un copil vorbind despre aceste mistere care i-au fascinat pe eruditi inca din cele mai vechi timpuri, fara ca ei sa le gaseasca vreodata explicatii, nu trebuie sa uiti ca amintirile sale din lumea spirituala sunt inca foarte vii. Ori de cate ori un copil isi aminteste ca s-a mai aflat candva in aceeasi familie, dar a jucat un alt rol, de pilda de parinte sau de bunic, nu uita ca mesajul lui provine dintr-o minte necontaminata de ideile si de invataturile cu care am fost indoctrinati noi, adultii. Copilul nu face altceva decat sa rosteasca adevarul asa cum il cunoaste. Aminteste-ti ce spunea Iisus in Evanghelii: ca noi nu putem intra in Imparatia lui Dumnezeu decat daca redevenim la fel ca si copiii.

Eu nu pretind ca inteleg motivul pentru care atat de multi copii isi amintesc ca au facut parte din aceeasi familie intr-o perioada anterioara, dar cu siguranta nu poate fi o coincidenta faptul ca exista milioane de cazuri documentate de copii care au astfel de amintiri, din toate colturile lumii, incepand din antichitate si pana astazi.

Invitatia mea este sa iti manifesti cat mai deschis curiozitatea referitoare la copiii tai, fara a-i lasa sa creada ca te indoiesti de ei. Accepta afirmatiile lor intr-un mod cat mai prozaic si incurajeaza-i sa vorbeasca deschis si liber despre ceea ce inteleg. Pune-le intrebari si incurajeaza-i sa exploreze si mai mult acest incredibil concept de reincarnare in sanul aceleiasi familii. Povesteste-le ce au spus alti copii la fel ca ei, inclusiv cei din paginile de mai sus, si vorbeste-le despre nenumaratele cercetari care s-au facut si ale caror rezultate pot fi gasite in carti si pe Internet. Prezinta-le subiectul ca pe o idee atragatoare, nu ca pe o tema pe care o privesti cu neincredere din cauza prejudecatilor tale datorate conflictului cu diferite dogme culturale sau religioase pe care le-ai adoptat candva si pe care ai ajuns sa le consideri un adevar infailibil.

In sfarsit, te invit sa faci cercetari legate de propria familie, in conditiile in care afli astfel de asocieri cu reincarnarea facute de copiii tai. Inainte ca aceste amintiri sa dispara complet (iar acest lucru se intampla de fiecare data), incurajeaza-ti copiii sa fie cat mai specifici in privinta vietii de dinaintea celei actuale. Asculta sinceritatea cu care iti vorbesc si cauta informatii care sa valideze ce iti spun ei. Este foarte posibil sa descoperi detalii care transcend cu mult simplele coincidente si care par sa confirme spusele copiilor tai.

[1] N. tr. Becky Faramita, nume de alint.

[2] N. tr. Textual:“fumuri”. In limbajul colocvial este folosit in locul cuvantului„cigarettes” pentru a desemna tigarile.

[3] N. tr. Matca (mama Fluturasului).


 Nr. de pagini: 253
Anul aparitiei: 2015